Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Istoria a trecut peste ei şi a lăsat urme adînci. Ucrainenii din nordul Maramureşului, de pe Tisa, s-au adaptat vremurilor. Niciodată nu au renunţat la muzica lor. Peste tot ei îşi duc muzica specială, unică.
Istoria a trecut peste ei şi a lăsat urme adînci. Ucrainenii din nordul Maramureşului, de pe Tisa, s-au adaptat vremurilor. Niciodată nu au renunţat la muzica lor. Peste tot ei îşi duc muzica specială, unică.
Închide ochii, simte doar vibraţiile. Deschide ochii, priveşte-le chipurile. Uite-te atent, descoperă-le ochii. Prinde lumina din ei. Visează fără să te mai ţii de mînă cu timpul. Poţi să înţelegi doar la nivel de suflete?
Citește pe Antena3.ro
Oamenii rîului. Miercuri seară, la sediul Institutului Cultural Român (ICR), s-a desfăşurat o nouă întîlnire din cadrul proiectului Ultimii Rapsozi. Program lunar al ICR-ului, iniţiat de doctorul în muzică Grigore Leşe şi sprijinit de Jurnalul Naţional. Invitaţii lunii mai au fost ucrainenii din Crăciuneşti şi Lunca la Tisa, din nordul Maramureşului, de pe graniţă. Şase femei şi patru bărbaţi au apărut ca din altă lume în faţa celor veniţi la sediul ICR. În costume tradiţionale, Ana Matus, Ileana Malearciuc, Ana Holovcici, Hafia Cobel, Ileana Bilan, Ana Popovici, Ioan Ostaş din satul Crăciuneşti şi Mihai Bobriuc, Nicolae Grijiac şi Ivan Lăzărciuc din Lunca la Tisa au venit să spună bucureştenilor poveşti de demult, să cînte aşa cum doar la ei acasă se cîntă, cu dor, cu patimă, cu dorinţă arzătoare de păstrare a tradiţiilor, a lucrurilor care îi individualizează şi-i scot din anonimat.
Un limbaj universal. Întîlnirea lunii mai cu Ultimii Rapsozi a fost una deosebită, specială, aparte. Invitaţii au dialogat cu Grigore Leşe în limba română, cîntecele, în schimb, le-au interpretat în limba ucraineană. Auditoriul... fericit, dar, cumva, împărţit. Cei mai mulţi erau fericiţi sau măcar încîntaţi de frumuseţea liniilor melodice, de discuţiile spumoase... Mai puţini, dar şi mai fericiţi au fost cei care au înţeles şi versurile cîntecelor, cei pentru care cîntecele nu sunau a necunoscut, ci aduceau parfumuri de demult, parfumul “de acasă”. Rapsozii ucraineni sînt femei şi bărbaţi cu vîrste înaintate, oameni peste care anii s-au aşternut fără să le ştirbească însă din frumuseţea sufletului şi mai ales a vocilor. Ochii le sînt blînzi, mai mult albaştri, senini, curaţi, fără pete din suflet.
Interpretează cîntece de cătănie, de nuntă, de război, de veselie... de tristeţe... despre viaţă... despre tot ce umple drumul acesta dintre naştere şi moarte. Leşe le prezintă muzica, îi prezintă pe ei, vorbeşte auditoriului despre aceşti rapsozi speciali. La aproape fiecare cîntec ei spun povestea versurilor, în limba română. Despre o fată şi un băiat... despre iubire, despre cum s-a luat ţînţarul cu musca... Femeile, la unele cîntece, sînt acompaniate de acordeon, bărbaţii, nu. Cîntă toţi în ucraineană. Şi iar vine îndemnul....
Închide ochii, simte doar vibraţiile. Deschide ochii, priveşte-le chipurile. Uită-te atent, descoperă-le ochii. Prinde lumina din ei. Visează fără să te mai ţii de mînă cu timpul. Poţi să înţelegi doar la nivel de suflete?
O muzică aparte. Muzica acelor de pe Tisa seamănă izbitor cu... dar şi cu... ba chiar şi cu... Parcă-i hora lungă maramureşeană, parcă-i cîntul ruşilor, parcă-i venită din imperii... o mare muzică ce-a primit în sînul ei influenţele vecinilor. Grigore Leşe a explicat această “stare” a muzicii ucrainenilor de la Tisa: “Vremurile tulburi şi dorurile nu au reuşit să stingă sufletul ucrainenilor de la sud de Tisa. Venite de departe şi din vremuri străvechi, cîntecele şi poveştile ucrainenilor din Crăciuneşti şi Lunca la Tisa continuă să surprindă şi să emoţioneze (...) Nu poate fi ignorată contaminarea, întrepătrunderea firească a elementelor etnice româneşti şi ucrainene existente în nordul Maramureşului. Muzicile s-au influenţat reciproc. (...) Contactul, pe de o parte, cu muzica românească şi rusească, iar, pe de cealaltă parte, cu creaţiile de tip occidental, explică bogăţia şi diversitatea liniilor melodice”. Ochii luminoşi devin adevărate stele atunci cînd oamenii încep să cînte vechile melodii, versurile învăţate de demult, transmise ca o moştenire, din generaţie în generaţie. Gesturile mîndre şi totuşi atît de calde, aproape familiare, completează şi ele spectacolul incitant şi deosebit oferit de rapsozii lui Leşe. Ucrainenii vin din satele Crăciuneşti şi Lunca la Tisa, situate în nordul Maramureşului, la frontiera cu Ucraina şi care fac parte din comuna Bocicoiu Mare, atestată documentar în 1442. Pînă după cel de-al doilea război mondial, comuna se întindea pe ambele maluri ale rîului, iar Lunca la Tisa era sat ucrainean. După restabilirea graniţei, Lunca la Tisa a trecut pe teritoriul României, schimbîndu-şi denumirea din Luh în Lunca, iar satul Crăciuneşti a fost împărţit între cele două ţări.
Aşa cum trebuia. După mai bine de o oră, recitalul ucrainenilor a luat sfîrşit. Întîlnirea cu rapsozii lunii mai a fost una pe cît de frumoasă, pe atît de interesantă, numai bună de povestit mai departe... Ultimii Rapsozi, proiectul gîndit de Grigore Leşe, îşi atinge din ce în ce mai bine scopul. Cei prezenţi pleacă întotdeauna vrăjiţi, cu idei noi, cu lucruri de povestit. Mai important este că, de cele mai multe ori, a doua oară ei mai aduc pe cineva, un altcineva dornic să afle şi să asculte adevărata muzică tradiţională, fie ea românească sau a minorităţilor, a etnicilor din România. Iată că se poate. La Institutul Cultural Român, cu sprijinul Jurnalului Naţional, oamenii buni încă fac lucruri bune.
Proiect
Ultimii rapsozi, program lunar al ICR, oferă unui public citadin posibilitatea de a se familiariza cu folclorul autentic – atît cel tradiţional românesc, cît şi cel al minorităţilor din România. Proiectul este iniţiat de dr Grigore Leşe şi sprijinit de Jurnalul Naţional.
În seria de întîlniri de la ICR s-au făcut auzite pînă acum ţambalul lui Zaim Petru din Cîmpulung Moldovenesc, polifoniile aromânilor fărşeroţi din Cogealac, horea în grumaz a lui Gherasim Cîrtiţă din Ţara Lăpuşului şi banda gorjeană a lui nea Alită Piţigoi. Jurnalul Naţional a editat deja un CD, dedicat întîlnirii cu Zaim Petru, CD pe care iubitorii muzicii adevărate îl pot găsi deja în magazinele de specialitate.
În luna iunie, ICR va fi gazda a 25 de săteni din Vinerea, judeţul Alba, care ne vor îmbia “pă ospăţ”.
