"Douăzeci de îngeri" şi un Alifantis

"Cântec de leagăn", "Cântec cu îngeri" şi "Cântec de somn". Trei cântece aduse pe această lume (cu mult simţ de răspundere) de Nicu Alifantis.

De când Grecul a devenit naratorul propriilor poveşti intitulate muzical "cântece de şemineu", am descoperit sensibilitatea de mătase a unui artist cu suflet tandru. Este un Alifantis pe care îl credeam uitat în tinereţea acelui cântec - "Te uită cum ninge Decembre". Nu este o întoarcere defetistă în trecut, ci este o revenire în spirală sau, cum zic ţăranii din Ardeal, a venit roata la semn. Alifantis retrăieşte puritatea copilăriei, dar la o altă vârstă: vârsta la care poate să şi transmită prin cântec această puritate. Ne-am face un bine ascultându-i noul album, pentru a ne aminti mai des ceea ce ne spunea Brâncuşi: "Când nu mai suntem copii, am murit demult".

"Am auzit deseori spunându-se despre cei ce şi-au pierdut copilăria, cum că sunt nişte oameni nefericiţi. Îmbrăţişez întru totul această opinie, ba, mai mult decât atât, constat cu reală plăcere că pe măsură ce înaintez în vârstă, pe atât amintirile din copilărie devin din ce în ce mai proaspete, ceea ce mă umple de nostalgie, dar mai ales de bucurie. Cât de puri, de inocenţi, de creduli, de utopici, eram, în fond, în acea perioadă minunată în care aveam singura obligaţie să-i ascultăm pe părinţi şi o făceam, de cele mai multe ori, cu plăcere, pentru că mai întotdeauna eram răsplătiţi cu câte ceva... Stăpânit de aceste sentimente, am compus cântecele despre care vreau să vă vorbesc astăzi. Primul a fost «Cântec de somn». Nu vă ascund că, pentru mine, Arghezi a fost dintotdeauna o uriaşă enigmă: un om al sentimentelor, stărilor şi trăirilor extreme! Poezia sa pentru copii este atât de tandră, încât ţi-e greu a crede că acelaşi poet poate scrie flori de mucegai... Când m-am mutat în Bucureşti, am fost foarte curios să vizitez Mărţişorul. Am şi făcut-o, în speranţa de-a înţelege şi mai bine universul arghezian, iar la un moment dat am avut şansa de-a o cunoaşte şi pe doamna Mitzura Arghezi. Recunosc că mi-a trebuit ceva timp de la acel cântec «Inscripţie pe un inel», pe care l-am scris în anul 1985, să mă aplec asupra unui nou Arghezi. Poezia pe care am cântat-o pe acest album m-a copleşit prin căldura sa paternală. Nu vă ascund că mi-e cel mai drag cântecel de pe acest material. Cu Ţărnea - autorul «Cântecului de leagăn», pe titlul real al poeziei «Cântec pentru adormit copiii» - e altceva. George, pe care l-am cunoscut foarte bine şi cu care am şi fost prieten şi căruia îi duc lipsa şi de multe ori mi-e foarte dor de el, era un «bolnav» de poezie, îi curgeau rimele din gură, îi transpirau versurile prin toţi porii. Rar mi-a fost dat să văd un poet care să se exprime în versuri cu o atât de mare uşurinţă. Şi George a fost un poet al extremelor, abordând în tematica sa, cu o uşurinţă de-a dreptul revoltătoare, fie teme de-o gravitate profundă, fie teme de iubire sau poezie pentru copii, cu-o uşurinţă dezarmantă, plină însă de o profunzime abisală... Odată am stat pe gânduri dacă să las ambele cântece pentru album... Să nu fie prea mult două cântece de leagăn! Mi-a fost greu, pentru că îmi plăceau amândouă. M-a convins faptul că sunt diferite: un cântec pentru băieţi şi unul pentru fetiţe! Sigur, nu ştiam cum să le plasez pe disc. Până la urmă am făcut alegerea, nu ştiu dacă e cea mai fericită, de-a le pune unul lângă altul, separate de o glumiţă muzicală. Eu aşa consider poezia lui Ion Nicolescu «Douăzeci de îngeri». Am vorbit despre alte trei cântece, unde rolul grupului vocal este extrem de important şi unde aranjamentele vocale semnate de Virgil Ianţu sunt, după părerea mea, de egală măsură valorică cu poeziile respective. Mai vreau să vă spun că la «Cântec de somn» Mediana Vlad, soprana de coloratură, are o voce atât de frumoasă, încât pe mine mă furnică până în străfundurile sufletului de câte ori o aud şi-i mulţumesc de fiecare dată lui Bogdan Tudor, basul, zis Planoru', că mi-a recomandat-o. Şi în plus, Mediana mai e şi viitoare mămică. Îmi pare nespus de rău că am folosit-o atât de puţin, dar aşa a fost să fie. Şi pentru că am pomenit de Planoru', ascultaţi vă rog cu atenţie, tot la «Cântec de somn», partitura basului şi vă veţi simţi mic, mic de tot, aşa cum mă simt eu de fiecare dată când îl ascult pe Bogdan. Ce timbru vocal minunat poate să aibă! Poate că-i laud prea mult pe copiii aceştia, dar sunt într-adevăr extraordinari. Despre poetul Ion Nicolescu am mai multe a vă spune, poate mâine, poate altă dată..."