Doza de nebunie

CASCADORUL MARIAN CHIRVASE – Punct şi de la capăt
Agonie şi extaz, cioburi şi flăcări. Marian Chirvase, unul dintre cei mai cunoscuţi cascadori români, vorbeşte despre o meserie cu o aură misterioasă, pe care nu o poate face oricine. De ce cascadoria poate fi chemare sau doză de nebunie?

Majoritatea cascadorilor sînt foşti sportivi intraţi în le­gendă, care au pătruns în lumea cinematografiei înnobilînd-o. Se spune despre cascadori că au un îndemn lăuntric, o chemare sau o doză de nebunie. Exemplul cel mai elocvent este Marian Chirvase, unul dintre cei mai cunoscuţi cascadori români, care la 6 iunie a împlinit 51 de ani.

PRIMII PAŞI. La 9 ani începea să practice hochei. A cîştigat, a şi pierdut, a suferit, dar s-a şi bucurat. În 1976 cucerea cu echipa naţională de juniori a României titlul de campion european, care a coincis cu intrarea în grupa A a hocheiului mondial. “Un meci de hochei reprezintă pentru mine un spectacol infinit mai bogat în sensuri şi care te obligă să te gîndeşti şi să simţi neobişnuit”, spune cunoscutul cascador.

VOCAŢIE. “Cînd am început să practic hochei am fost fericit”, povesteşte Marian Chirvase. “Îmi plăcea nebunia alunecării pe gheaţă, dar şi bătăile care se iscau între adversari. Au început canto­namentele, meciurile şi de­pla­sările. Farsele şi peripeţiile din acea perioadă ar umple un roman întreg şi ar mai fi loc pentru o urmare. Antrenamentul era dur, la fel ca şi sportul respectiv, dar era singura metodă prin care un caracter putea fi călit şi modelat exemplar. La fel şi disciplina. Dacă nu ai modele de valoare în viaţă, nu poţi avea o carieră de succes! În hochei am avut modele multe. Antrenorul meu, nea Ion Ganga, era şi este un nume important în hocheiul românesc. L-am avut antrenor şi la grupa de copii, şi la juniori. El mi-a spus: «Dacă vrei să ajungi mare, uită-te la Herghelegiu». Şansa vieţii este modelul de valoare. Eu am avut această şansă! L-am avut ca antrenor pe extraordinarul Mihai Flamaropol. De la aceşti oameni am învăţat ce este demnitatea. La 22 de ani, o crosă dată în glumă mi-a despicat laba piciorului stîng, iar cariera mea în hochei s-a încheiat rapid. Am stat cu piciorul în ghips multe săptămîni. Am pus punct şi am luat-o de la capăt”...

PASIUNE. “Într-o zi, pe stradă, l-am cunoscut pe prietenul tatei, Fritz Gogu. Îşi lăsase barbă, iar cum pe atunci nu aveai voie, tata l-a întrebat: «Măi omule, ce este cu tine?». Iar el i-a răspuns: «M-au luat să joc într-un film. Sînt cascador!» Mi-a rămas în minte că era cascador şi am fost teribil de im­presionat de acest om. După o vreme, cînd m-am dus la clubul Steaua să-mi predau echipamentul, se făceau selecţii pentru un film. Se încerca regivorarea şcolii de cascadori români. Cînd am auzit că este vorba despre cascadori, m-am dus imediat. Erau acolo peste 120 de persoane, se­lec­ţionate au fost cinci, iar din cele cinci, de-a lungul vremii, am rămas doar eu. Îmi plăceau acţiunea, ne­bu­nia! Tot ce am obţinut a fost prin multă muncă şi disciplină. Cînd începi să iubeşti, te dăruieşti cu totul. Pasiunea pentru o me­serie este mai puternică decît orice în viaţă! Sînt de opt ori campion naţional şi o dată campion european. Şi în cascadorie am recorduri, atît european, «Cele zece panouri de foc», 1994, şi mondial, «Tunelul de foc»“

Dornic să intre în Cartea Recordurilor, s-a adresat pu­bli­ca­ţiei lon­do­neze pentru a afla con­diţiile în care se poate înscrie la secţiunea “Sporturi şi Jocuri”, cu “Tunelul de foc”. I s-au dat toate infor­ma­ţii­le, i s-a spus că pre­zenţa mass-media la efectuarea cascadoriei este absolut necesară şi, neapărat, a unui personal medical calificat, Guinness neasumîndu-şi răspunderea pentru accidente. A făcut “Tunelul de foc”, a trimis apoi totul, exact aşa cum i se ce­ruse, la Guinness Book, dar a primit un răspuns in­credibil: “Cu re­gret vă in­for­măm că Tunelul de foc a fost retras din Cartea Recordurilor, acum cîţiva ani, din cauza perico­lului pe care îl implică”. “Nu re­gret deloc”, spune Marian. “Pentru mine este o mîndrie că am reuşit. «Tunelul de foc» rămîne car­tea mea de vizită. Cascadoria e o meserie ca oricare alta. Dacă îmi dai telefon noap­tea, mă ridic din pat şi trec prin foc. Pentru asta trebuie să te naşti cu o doză de nebunie! Însă este o nebunie controlată cu mare atenţie.”

REALIZĂRI. Este renumit pentru cascadorii, foc, explozii, tre­ceri prin geamuri. A fost distribuit ca actor sau cascador în producţii cinematografice de succes. A participat la Revoluţie în 1989, dar ca atîţia alţi români cu bun-simţ a refuzat implicarea po­litică. De asemenea, cînd Emil Constantinescu a refuzat ajutorul Securităţii, Marian Chirvase, fiind director al Clubului Cascadorilor, a ales zece cascadori pentru paza şi protecţia preşedintelui. La moar­tea lui Corneliu Coposu a fost gardă de corp pentru Majestatea Sa Regina Ana, apoi a Majestăţii Sale Regele Mihai. Are o bogată ex­perienţă în televiziune. A făcut cascadorii pentru “Turnul Babel”, la TVR, emisiunea lui Cristian Ţopescu, şi “Ora 25” a lui Victor Ionescu, oameni de la care a în­văţat televiziune. A fost consilier pentru “Ciao, Darwin!” la Antena 1, producător al emisiunii “Reconstituire la se­cundă” la TVR, unde a avut stipulat în contract un share de 15 punc­te, iar după trei emi­siuni obţinuse între 20 şi 28, fiind pe primul loc pe ţară. A fost şi cascador coordonator. A lucrat cu regizori şi actori re­nu­miţi: Sergiu Nicolaescu, Mircea Daneliuc, Pierre Brice, Peter Heak, Mircea Veroiu, Nae Caranfil, Doru Năs­tase, Mircea Moldovan, Dinu Cocea, Malvina Urşianu.

SPORT. “În familia mea, sportul este rege. Tata a fost rugbist. Eu am făcut hochei. Anne, fiica mea cea mare, a făcut handbal, Orlando, băiatul mijlociu, prac­tică boxul. Deja are în palmares cîteva reuşite de care sînt foarte mîndru. Este campionul Germaniei la copii, vicecampionul României la copii, anul trecut, şi a cîştigat Cupa Primăverii la ju­niori anul acesta, fiind legitimat la Clubul Dinamo, antrenor Dorel Simion. Cel mic, Marian Radu, joacă fotbal.” 23 de ani el şi soţia lui, Marieta, s-au admirat reciproc şi au împărţit rele şi bune. Ea s-a îmbolnăvit într-o zi de scleroză în plăci, iar el a îngrijit-o timp de 15 ani, comunicînd între ei şi stabilind fiecare pas pe care îl aveau de făcut. Nu a abandonat-o pînă în ultima clipă. Ea s-a stins ca o lumînare, încet... El a conti­nuat să trăiască, dar su­fe­rin­ţa l-a răpus definitiv şi irevocabil. Nu ar fi ieşit niciodată din aceas­tă stare de depresie dacă nu ar fi în­tîl­nit persoana potrivită. “Datorită acestei femei care a apărut ca o lumină în viaţa mea”, spune Marian Chirvase, “datorită cu­răţeniei ei sufleteşti, a bu­nă­tăţii, dragostei şi a înţelegerii ei am reuşit să îmi revin. Pentru că în această meserie, ca şi în viaţă, dacă omul de lîngă tine nu te înţelege, eşti terminat”. A pus deci punct şi a luat-o iar de la capăt. Inten­ţio­nează ca în vară să facă două cascadorii în stilu-i caracteristic, iar fanii cunoscutului cascador nu vor fi dezamăgiţi.