x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Special Dublu exclusă din magistratură, Camelia Bogdan și-a făcut pierduți 245.000 de euro

Dublu exclusă din magistratură, Camelia Bogdan și-a făcut pierduți 245.000 de euro

de Ion Alexandru    |    23 Iul 2020   •   08:35
Dublu exclusă din magistratură, Camelia Bogdan și-a făcut pierduți 245.000 de euro

Grupul de Investigații Politice dezvăluie că, din conturile judecătoarei Camelia Bogdan, exclusă de două ori din magistratură, au dispărut, pur și simplu, 200.000 de euro. “Jurnalul” a descoperit, însă, că nu doar contul uriaș nu mai există, dar, în total, averea fostului magistrat s-a diminuat cu 245.000 de euro. Fără ca Bogdan să fi făcut achiziții sau plasamente, iar fenomenul s-a petrecut la două luni după ce ANAF a anunțat oficial că o va supune pe fosta judecătoare unei analize de risc.

 

“În 30 mai 2020, judecătoarea suspendată Camelia Bogdan a depus o nouă declarație de avere. Față de anul trecut, din averea Cameliei Bogdan au dispărut sume uriașe de bani, inclusiv depozitul de 200.000 de euro care apare în declarațiile de avere din 2018 și din 2019”, scrie Mugur Ciuvică, președintele Grupului de Investigații Politice (GIP). Conform sursei citate, “banii au dispărut fără justificare, fără achiziția unor imobile valoroase, împrumuturi, plasamente sau investiții. Fiind suspendată din funcție, Camelia Bogdan nu a primit salariu anul trecut. A beneficiat, însă, de sume consistente din alte surse, de exemplu o bursă de 25.000 de dolari din partea Fundației Rațiu, condusă de dezvoltatorul imobiliar Nicolae Rațiu”.

 

Pe minus cu un sfert de milion de euro

 

“Jurnalul” a studiat declarațiile de avere ale Cameliei Bogdan, din care rezultă că, nici în anul 2018, nici în anul 2019 și nici în anul 2020 fosta judecătoare nu avea apartamente, case, terenuri, mașini, plasamente, investiții, împrumuturi acordate sau acțiuni în firme. În schimb, avea economisite sume impresionante de bani.

Astfel, în declarația de avere din 2018, Bogdan menționa 21 de conturi și depozite bancare, dintre care 3 în lei, în care avea 298.274,09 lei, 16 în euro, în care avea 234.246,22 euro, unul în franci elvețieni, în care avea 931 CHF, și unul în lire sterline, în care avea 10 GBP. Depozitul bancar de 200.000 de euro a fost deschis de Camelia Bogdan la Banca Transilvania, în anul 2018.
În declarația de avere din 2019, mai rămăseseră trei depozite și conturi în lei, cu suma de 1.568 de lei, 9 depozite în euro, cu 245.147,28 de euro, două în dolari, cu 19 USD, și unul în lire sterline, cu 10 GBP.

În 2020, însă, Camelia Bogdan a mai rămas cu șapte depozite și conturi bancare. Trei în lei, cu suma de 892 lei, unul în moneda europeană, cu 10 euro, două în dolari, cu 3.009 USD, și unul în lire sterline, cu 10 GBP. Față de ultima declarație de avere rezultă un minus de 676 de lei și 245.137,28 de euro. Un detaliu interesant este acela că cea mai mare sumă economisită, anul acesta, de Camelia Bogdan, se află în dolari – cei 3.000 USD, plasați într-un cont bancar deschis în 2019, la Banca Welles Fargo, din San Francisco.

 

GIP cere instituțiilor statului să ancheteze situația

 

Grupul de Investigații Politice precizează că, în data de 7 aprile 2020, ANAF a anunțat că va verifica diferența dintre averea Cameliei Bogdan și veniturile declarate de aceasta, pentru a stabili dacă judecătoarea suspendată “prezintă risc de neconformare la declarația veniturilor impozitabile, cuantumul acestuia și perioada fiscală”. “Anunțul ANAF venea în urma sesizării GIP cu privire la faptul că judecătoarea a creat, în primele luni ale anului 2018, un depozit bancar de 200.000 de euro. Depozitul se regăsește în declarațiile de avere ale Cameliei Bogdan din iunie 2018 și din iunie 2019. Activele finaciare și veniturile financiare ale Cameliei Bogdan anterioare constituirii depozitului nu justificau în niciun fel cei 200.000 de euro. ANAF și celelalte instituții ale statului trebuie să verifice nu

 


×
Subiecte în articol: camelia bogdan