Ele există şi altfel

de Loreta Popa | 08 Mar 2008 • 00:00

Prima este una dintre cele mai puternice doamne ale teatrului românesc. Cealaltă este campioană mondială şi olimpică la canotaj, o femeie care a reprezentat un model pentru semenele sale. Şi pentru că toate acestea trebuia să poarte un nume, li s-a spus Sanda Toma...

"Oricât ne place să fim în pas cu moda/ Noi, femeile, păstrăm totuşi ceva demodat/ Pe electrocardiograma intimă/ A fiecăreia dintre noi/ Apare la un moment dat/ O floricică presată.../ Diagnosticul? «Romantism»!/ Aşadar, iubitule,/ De ziua mea o să înghesui în sacoşe/ Toate grijile gospodăreşti./ Şi le încui în cămară./ Sarcinile de serviciu le las/ Sigilate într-un plic închis/ În sertarul întreprinderii./ Voi împodobi casa cu flori,/ Amintindu-ţi discret/ Că, asemeni lor,/ Nu pot trăi fără lumina şi căldura ta,/ Pentru că tu eşti soarele meu./ Apoi mă voi ocupa numai de mine!/ Voi scotoci prin toate ungherele/ După parfumul primei noastre întâlniri/ Şi voi întrebuinţa tot flaconul/ făcându-mă frumoasă/ ca în prima zi!/ Te voi întâmpina zâmbind în prag,/ Luându-ţi cu tandreţe de pe umeri,/ Haina ta doldora de probleme majore./ Apoi îţi voi cuprinde mâna/ Şi în căuşul palmei tale/ Îmi voi cuibări sufletul/ privindu-te îndelung, îndelung.../ Te rog, priveşte-mă şi tu!/ Dar nu ca în fiecare zi./ Realizează că exist, / Că mai pot exista şi altfel./ Priveşte-mă ca în prima noastră zi!/ Măcar o dată într-un an./ De ziua mea."
8 martie – Sanda Toma

Ce poţi spune atunci când vine vorba despre o femeie puternică, în ciuda aparentei fragilităţi? Ei bine, Sanda Toma impresionează prin cinismul său, prin francheţe, prin pasiunea cu care vorbeşte despre meseria sa, dar mai ales prin forţa pe care o degajă. "Eternul feminin, subiect nu numai veşnic, dar şi vast", ne spune înainte de spectacol (e vorba de "Aşteptând la Arlechin"). "Am jucat atâtea personaje feminine, încât am avut libertatea să alerg – în lung şi în lat – până la epuizare pe tărâmul acestui domeniu care este sufletul omenesc, fie că aparţine unei femei sau unui bărbat. Am fost tânără, vioaie, isteaţă şi totodată naivă ca Rosina lui Beaumarchais, prietenă devotată, cinstită şi curajoasă la greu ca Nadia din «Insula» lui M. Sebastian, îndrăgostită şi superficială precum Cressida lui Shakespeare, m-am dezumanizat din laşitate ca Daisy din «Rinocerii» lui Ionesco, dar mai ales am iubit şi am suferit – din şi pentru dragoste – ca Irina şi Saşa din dramaturgia cehoviană sau Estelle şi Marie Elene, personaje aparţinând lui Anouillh. Am fost plină de haz şi de draci ca Hangiţa lui Goldoni sau Filamente a lui Moliere. Dar cel mai mult mi-a plăcut când am fost umilă şi totuşi vitează până la sacrificiu, ca muta Katrin sau Gruşa ale lui Brecht. Şi am mai fost şi am tot fost... Acum sunt cinică, bătrână, obosită, exasperată şi disperată până la demenţă, ca Matilda din «Comedia Roşie». Am păşit pe un tărâm cu totul inedit pentru mine: vârsta a treia (sau a patra?!?). Deocamdată este cam răcoare... Totuşi, curiozitatea (caracteristică feminină) mă îndeamnă să explorez şi în acest teritoriu cu acelaşi interes de până acum, să răscolesc cu aceeaşi pasionată minuţiozitate, fiind sigură că până în cele din urmă voi descoperi chiar şi aici ceva interesant şi demn de interpretat"...

TEATRU. Dacă şi-a schimbat felul de a fi datorită rolurilor pe care le-a interpretat? "Nu. Cu siguranţă nu", insistă marea actriţă, care a făcut parte din Promoţia de Aur ’56. "M-au influenţat într-o oarecare măsură. De profitat, am profitat evident. Eu sunt de principiul sportivilor. Adică un boxeur nu se bate în cârciumă, se declasează. Nu joc teatru în viaţă. Înseamnă să-mi profanez meseria. Acesta este principiul meu. Nu ştiu cât de bun este, deşi, dacă luăm viaţa de zi cu zi, majoritatea sunt nişte amatori mai mult sau mai puţin reuşiţi. Am fost pusă în situaţia de a fi politicoasă sau de a ocoli un adevăr grav, cum ar fi o boală sau o chestie de genul acesta, iar în perioada roşie am învăţat să mă strecor. Teatru în viaţă nu am jucat, iar rolurile în viaţă m-au influenţat doar în măsura îmbogăţirii intelectuale. Ceea ce pentru mine înseamnă foarte mult. Chiar acum, la vârsta mea, mă uit la televizor, dacă am ceva bun de văzut. Nu mă uit la seriale, nu mă uit la talk-show-uri. Dacă prind un film mai mult sau mai puţin suportabil sunt fericită. Îmi plac filmele de acţiune, thriller-urile, cu condiţia să nu aibă motociclete multe. Le detest. Rolurile mi-au îmbogăţit domeniul cultural, dar nu cred că m-au influenţat, adică nu cred că am fost vitează ca muta care se urcă pe acoperiş şi bate în tobă până o împuşcă. Gruşa a fost rolul pe care l-am iubit cel mai mult, pentru că a fost şi rolul cel mai complex. Brecht e foarte greu de jucat, noi îl jucam ca pe orice alt rol, adică ne implicam", a încheiat Sanda Toma, actriţa.

Sanda Toma a absolvit cursurile Academiei Naţionale de Educaţie Fizică şi Sport din Bucureşti şi este doctor în domeniul Educaţie fizică şi sport din anul 2002. După Mondialele de la München, la 25 de ani, a renunţat la activitatea sportivă de performanţă şi s-a orientat spre o carieră didactică. Sanda Toma s-a căsătorit în 1985 cu Adrian Urichianu, fost atlet la clubul Dinamo, şi are doi băieţi, Mihai şi Bogdan, care au moştenit de la mama lor dragostea pentru sport, dar şi ambiţia de a fi neînvinşi.

De trei ori declarată "Cea mai bună sportivă a României" – în 1979, 1980 şi 1981 – Sanda Toma a fost şi ambasador de onoare, reprezentând sportul românesc în lume. A început să practice sportul din copilărie. A fost şi portar, şi pivot în echipa de handbal a clasei, a practicat atletismul, proba de aruncare a greutăţii şi de la 20 de ani a fost selecţionată în lotul de canotaj academic. A fost dublă campioană mondială şi campioană olimpică în proba de schif simplu.

ECHILIBRU. "Aş vrea să vă spun că româncele noastre sunt cele mai frumoase femei", a fost primul gând al doamnei lacului Snagov. "Au avut mereu grijă să fie şi cochete, să fie bine pregătite din punct de vedere profesional. Cred că aşa cum a evoluat lumea, tot aşa a evoluat şi imaginea femeii. Nu putem să ne întoarcem cu o sută de ani în urmă, când femeia era numai mamă şi se ocupa doar de gospodărie. Dar nu putem nici să luăm ca etalon femeia numai în afaceri. O femeie echilibrată ştie foarte bine să îmbine şi una, şi alta. Să fie şi mamă bună, şi soţie, să conducă şi o afacere." Despre Doamna teatrului românesc, Doamna lacului are numai cuvinte frumoase. "Toată lumea o cunoaşte, o admiră şi o iubeşte. Mă simt datoare, pentru că această recunoaştere a numelui meu cred că a venit datorită dumneaei."

O FAMILIE. "Tot timpul şcoala şi sportul, în loc să fie fraţi, au fost adversari. Ţin minte că duceam o viaţă în regim cazon. Fetele nu aveau voie să se căsătorească, nu aveau voie să aibă familie când făceau performanţă în sport. Când intram în pregătire pentru Jocurile Olimpice nu aveam voie să ieşim din cantonament, nu aveam voie să primim pe nimeni. Acum s-au deschis lucrurile, fetele au familii, copii, au voie să fie vizitate, să plece. Nu mai e ca înainte. Acum, familia face casă bună cu sportul de performanţă. Când am ajuns la facultate, stadionul era într-o parte, facultatea în altă parte, stăteam în gazdă, mâncam la cantina studenţească, aşa că antrenamentele erau fracturate, iar randamentul nu mai era acelaşi. Că am fost aleasă în lotul de canotaj şi că am rămas în acel colectiv s-a datorat faptului că eu mai făcusem sport de performanţă, îmi plăcea competiţia şi de la început am fost în primul eşalon. M-am transferat de la zi la fără frecvenţă ca să pot face faţă. În 1978 am participat într-un echipaj de dublu la Campionatul Mondial din Noua Zeelandă. Am venit pe locul cinci, deci am intrat în finală. În ’79 am câştigat Campionatul Mondial din Iugoslavia. Am devenit campioană olimpică în ’80 la Moscova, apoi, în 1981, campioană mondială la München. În ’81, la sfârşit de etapă, m-am retras din activitate. Atunci am terminat şi studiile, am devenit ofiţer, deoarece eram la Clubul Steaua. Am considerat că trebuie să las loc şi altora. E ca şi cum cineva ar fi abonat la acelaşi lucru şi nu mai dă posibilitatea altuia să se afirme. Acestea au fost obiectivele mele, campioană olimpică, campioană mondială. Am trecut la catedră şi, iată, acum sunt decan al Universităţii Ecologice. Facultăţile de Educaţie Fizică nu prea au în vizor problemele sportivilor de performanţă. În acelaşi timp cluburile sportive şi antrenorii se îngrijesc mai puţin de sportivii de performanţă, de pregătirea lor profesională. Acum, în calitate de decan încerc să fac în aşa fel, încât sportul să facă o casă bună cu studiul", a încheiat Sanda Toma, sportiva.