Eleganţa era obligatorie la Palatul Şuţu

La balurile de joi erau invitati doar cei mai de seama oameni ai tarii, iar eleganta era... obligatorie! Doamnele aveau ofiteri pe post de escorte si profesori de dans – din partea casei – iar domnii isi puteau etala aici toate atuurile pentru a face cuceriri. Asa era Palatul Sutu, din centrul Bucurestiului.

Trecand astazi prin Piata Universitatii, ne este greu sa ne imaginam ce insemna, la sfarsitul seco­lu­lui al XIX-lea, Palatul Sutu, care gazduieste astazi Mu­zeul Bucurestiului. Era centrul elegantei si al opu­lentei, unde nu putea patrunde oricine, iar o in­vitatie la una dintre renumitele petreceri care se ti­neau aici echivala cu recunoasterea importantei pe care o avea cineva in societatea romaneasca din acele vremuri. A doua jumatate a secolului al XIX-lea a reprezentat pentru Palatul Sutu perioada de maxima stralucire.

Grigore Sutu (1819-1893) si so­tia sa, Irina, fiica marelui bancher Stefan Hagi Moscu, s-au preocupat constant atat de edificiu, cat si de parcul ce-l incadra. Au adaugat cladirii mar­chiza sustinuta de piloni de fier, creandu-se astfel un elegant peron de intrare. Parcul ce inconjura pa­latul se intindea pana spre fostul amplasament al Bisericii Sf. Sava. Povestea lui Grigore si a Irinei Sutu se leaga, insa, si de arhitectura palatului, spun legendele urbane. Nobilul afemeiat si sotia lui ge­loasa au impartit lobby-ul in doua scari, de care aveau grija separat, atunci cand isi primeau mu­safirii.

'E o poveste legata de Grigore Sutu, care era mai micut de statura si ii placea sexul frumos, iar doam­na era mai inalta si mai urata, de unde si po­recla de Turcu’ si Camiloiu’. De aici, si cele doua scari pe care urcau separat doamnele si domnii. Le­genda mai spune ca Grigore Sutu era atras chiar si de femeile care serveau in sufragerie, iar Irina Sutu le-a concediat pe toate si a adus personal mai in varsta', explica Constanta Colea, sefa sectiei Relatii Publice a Muzeului Bucurestiului.

Cele doua scari au fost construite dupa terminarea cladirii, in jurul anului 1864. Apoi a fost facuta o comanda speciala la Paris: postelnicul Grigore Sutu a comandat un ceas care sa se vada in oglinda, astfel incat cei care veneau la baluri sa observe ce ora e in timp ce urcau pe scari. 'In acest palat se tineau cele mai renumite baluri din Bucuresti. Aici a fost invitat domnitorul Alexandru Ioan Cuza, regele si toate personalitatile vremii. Era o mare onoare sa fii invitat. Tinuta era obligatorie si se afisa o eleganta extraordinara. Trasurile veneau si, in clipa in care intrau, era un aranut imbracat in alb, cu manusi albe, care le invita pe doamne sa intre in palat, iar daca erau doamne care nu stiau sa danseze, erau angajati ofiteri care le invatau pasii de dans', mai povesteste Constanta Colea.

Balurile mai aveau ceva specific: nu se serveau bauturi alcoolice. Foarte rar se putea bea aici sampanie. Evenimentele se organizau fie cu diverse ocazii, precum sarbatorile de iarna, fie erau obisnuitele baluri de joi. 'Invitatii puteau sa se plimbe si prin gradina superba, cu pauni, din spatele Palatului. Invitatii luau masa in sufragerie, apoi urcau in sala de bal. Iarna era foarte bine incalzit palatul, pentru ca ei erau foarte bogati. Sobele de la etaj sunt si astazi cele originale', explica sefa departamentului de Relatii Publice a Muzeului Bucurestiului.

Povestea palatului incepe la 29 martie 1832. Arhitectii Johann Veit si Conrad Schwinck au fost insarcinati cu ridicarea Palatului Sutu, iar constructia a fost finalizata, dupa o serie de ten­siuni si conflicte, inclusiv juridice, in 1834. Construit in stil neogotic, cu patru turnulete poligonale, amplasate doua cate doua, pe partile laterale, de nord si de sud, Palatul Sutu se remarca prin spatia­litatea interiorului, conferita de o cupola similara aceleia de pe conacul de la Golesti.

Citește pe Antena3.ro

Rusia încearcă să provoace România. Ambasadorul lui Putin a înfipt, la propriu, steagul Rusiei în Vrancea

Infrumusetarile aduse edificiului au continuat, in octombrie 1836, Costache Sutu comandand mesterului austriac Eser, executarea unui policandru de alama, format din 24 de sfesnice, intocmai ca cel de la Bise­rica Sf. Ioan Nou. Holul central a fost decorat in 1862, cu ajutorul renumitului sculptor Karl Storck. El a conceput cele trei arcade, scara cu doua brate si montarea in peretele din fata a oglinzii aduse de la Murano, prinse intr-un ancadrament. Deasupra oglinzii se distinge si astazi medalionul Irinei Sutu, sculptat in lemn. Povestile legate de acest superb palat din centrul Bucurestiului sunt nenumarate, insa cateva il leaga de evenimentele istorice ale romanilor.

In actuala sala de conferinte a muzeului a fost organizat un pranz de gala cu ocazia Anului Nou, in 1918, ramas in istorie pentru discutia dintre feldmaresalul August von MacKensen si Alexandru Marghiloman, in vederea incheierii cat mai grabnice a pacii dintre Romania si Puterile Centrale. Zece ani mai tarziu, edificiul a devenit sediul Primariei Muni­ci­piului Bucuresti. Din cabinetul sau, aflat in camera din dreapta salii mari cu balcon, Dem I. Dobrescu a semnat decizia de deschidere a primei expozitii permanente a Muzeului Municipal. Astazi, cei care calca pragul Palatului Sutu intra nu doar intr-un spatiu muzeal exceptional, ci si intr-un loc incarcat de istorie, pe care l-au frecventat cei mai importanti oameni ai tarii.