Confruntată de Jurnalul Naţional cu trei semnături diferite aplicate pe acte oficiale care îi poartă numele, Elena Udrea a recunoscut în sfârşit că semnătura de pe declaraţia de avere datată 12.06.2009 nu îi aparţine. Mai departe, s-a adâncit în contradicţii. Pe de o parte, ea spune că a fost semnată în grabă de altcineva pentru că era plecată în Deltă şi declaraţia trebuia depusă musai la Parlament. Actul a fost însă înregistrat trei zile mai târziu. Pe de altă parte, Udrea consideră declaraţia nesemnată şi-şi dă singură amendă de cinci milioane de lei pentru că documentul nu e nici valabil, nici depus la timp.
Când cotroversele legate de semnăturile ei se înteţiseră, Elena Udrea a emis un comunicat de presă prin care a recunoscut că a depus la Parlament un act oficial pe care nu l-a semnat cu mâna ei. În comunicatul dat de la Ministerul Turismului miercuri seara, Elena Udrea precizează:
1. Declaraţia de avere şi cea de interese din data de 10.06.2009 sunt completate la cabinetul meu, sunt semnate de mine şi au fost depuse, în termen legal, la Guvern.
2. Declaraţia de avere şi cea de interese din 12.06.2009 sunt, de asemenea, completate la cabinet, însă sunt nesemnate deoarece mă aflam în vizită de lucru în Delta Dunării şi era necesar a fi depuse şi la Parlament în termenul legal. Pe cele două declaraţii din 12.06.2009 a fost scris însă în clar numele meu de către persoana care le-a depus la Camera Deputaţilor.
3. Precizez şi că declaraţiile din 10 şi 12 iunie au acelaşi conţinut, conţinut care corespunde situaţiei de fapt şi prevederilor legale, motiv pentru care mi le asum.
ÎNTRE DELTĂ ŞI MOSCOVA, UDREA N-A AVUT DRUM PE LA MINISTER
Ministrul Udrea suţine deci că pe declaraţia de la Parlament, de pe 12 iunie, a fost înscris numele său pentru că trebuia depusă în grabă, în timp ce ea era plecată în Deltă. Graba era justificată, spune Udrea, de expirarea termenului de depunere a candidaturilor, deşi acesta era fixat trei zile mai târziu: 15 iunie.
Argumentaţia Elenei Udrea este însă şubredă. Declaraţia a fost completată la cabinetul ministrului, de un consilier, pe 12 iunie (vineri) şi înregistrată la Parlament, conform ştampilei de înregistrare, pe data de 15 iunie (luni). Conform agendei sale, publicată pe site-ul ministerului, Elena Udrea a fost plecată pe 15 iunie la Moscova, deci declaraţia a fost depusă într-adevăr în lipsa sa, dar a avut un interval de două zile (13-14 iunie, adică sâmbătă şi duminică) în care să-şi facă ordine în documentele oficiale pe care
le are de semnat.
VREA O AMENDĂ DE CINCI MILIOANE DE LEI
În stilu-i caracteristic, Elena Udrea a scăldat-o când a fost chestionată asupra circumstanţelor în care a fost semnată declaraţia sa de avere. În direct la Realitatea TV, ministrul a susţinut că "declaraţia din 12.06.09, sau cele două declaraţii de avere şi de interese din 12.06.09 au fost, de asemenea, completate la cabinetul meu, dar sunt nesemnate. Pentru că în data de 12.06.09 mă aflam în Delta Dunării în vizită de lucru, a fost dusă de către un consilier de la cabinetul meu la Parlament, consilier care a scris numele meu în clar. Nu este semnată. Este o declaraţie, la semnătură este scris în clar numele meu. Fără să fie semnată", a afirmat Udrea miercuri seara, fără să realizeze că ştampila de înregistrare a documentului la Camera Deputaţilor poartă data de 15.06.2009.
Udrea a accentuat că documentul de la Parlament nu a fost semnat. "Nu, nu este o declaraţie semnată. Este o declaraţie la finalul căreia persoana care a depus-o - asta vă spun după ce am verificat ce s-a întâmplat - a scris numele meu", a încercat Udrea să explice, după care a catalogat totul drept "o scăpare". "Consideraţi că a fost o scăpare, că după aceea nu am verificat dacă declaraţia a fost semnată de mine sau nu", a mai spus Udrea. "Dacă vă prezint semnăturile mele, n-o să găsiţi 50 la fel", a conchis ea.
Când a înţeles că o declaraţie nesemnată este nulă, iar despre declaraţia din 12.06.2009 a spus ea însăşi că nu a fost semnată, Elena Udrea a încercat să califice toată chestiunea ca o abatere minoră: declaraţia e nulă, deci nu a fost depusă la timp, deci primeşte o amendă de cinci milioane de lei. "Abaterea de la lege, în mod normal, ar fi considerarea faptului că nu ar fi depusă declaraţia în termen nefiind semnată, probabil că este o amendă de cinci milioane... cunosc legea. Probabil că este o amendă de cinci milioane de lei pentru nedepunerea în termen şi o autosesizare din partea Agenţiei Naţionale de Integritate. Dacă se va considera că nu a fost depusă în termen această declaraţie", a conchis ministrul Turismului.
PRIMUL DEMNITAR CARE ÎI PUNE PE ALŢII SĂ-I SEMNEZE ACTELE
Elena Udrea a reuşit probabil să stabilească o premieră: este primul demnitar care pune pe alţii să-i semneze actele. Declaraţiile de avere ale miniştrilor, ale parlamentarilor şi ale altor deţinători de funcţii publice, documente ce pot fi consultate pe internet, arată că, de regulă, sunt completate de cel la care se şi referă. Ministrul Agriculturii, Ilie Sârbu, dar şi cel al Economiei, Adriean Videanu, au declarat public, cu alte ocazii, că legea îi obligă să-şi completeze singuri declaraţiile de avere şi de interese şi, evident, să şi le semneze singuri. Legea 115/1996, republicată, arată însă doar că declaraţia de avere "se dă în scris, pe proprie răspundere".
În privinţa celei de-a treia semnături, prezentată în exclusivitate tot de Jurnalul Naţional, Udrea spune că "îi pare a fi a ei", dar atâta vreme cât nu are documentul integral nu se poate pronunţa asupra veridicităţii lui.
ANI VA DECLANŞA CONTROLUL AVERII
Preşedintele Agenţiei Naţionale de Integritate, Alexandru Macovei, a explicat, în exclusivitate pentru Jurnalul Naţional, ce se întâmplă în cazul în care o declaraţie de avere depusă la orice instituţie este "nesemnată", aşa cum Elena Udrea însăşi o descrie pe cea pe care a depus-o pe 12 iunie la Parlament. Ea nu poate fi considerată valabilă,pentru că nu produce efecte juridice.
"O declaraţie de avere nesemnată de declarant nu există din punct de vedere juridic. Într-un asemenea caz, ANI declanşează procedura standard ca şi când declaraţia nu ar fi depusă, în condiţiile în care termenul de depunere este depăşit, în cazul nostru, 15 iunie 2009. Adică ANI aplică amendă cuprinsă între 100 şi 500 de lei şi declanşează controlul averii demnitarului respectiv, al soţului şi al copiilor aflaţi în întreţinere", ne-a explicat Alexandru Macovei.