O nouă zi, o nouă renumire în funcții publice semnată de premierul candidat la șefia PNL, Florin Cîțu. De data aceasta, protagonistă este celebra Ștefania Gabriella Ferencz, supranumită „blonda lui Boc”, pe care șeful Executivului a „uns-o” încă șase luni în funcția de secretar de stat la Ministerul Afacerilor Interne. Asta, în condițiile în care Emil Boc și filiala Cluj a PNL îl susțin pe Florin Cîțu la congresul din 25 septembrie, pentru președinția partidului. Pe de altă parte, topul filialelor care vor trimite cei mai mulți delegați la acest congres este dominat de liderii care nu s-au decis încă pe ce cale vor merge. Aceste filiale au în mână 813, din cei 5.000 de delegați care vor vota noua conducere a PNL.
Ștefania Gabriella Ferencz i-a fost consilieră lui Emil Boc, încă din 2001, când fostul președinte al PDL era deputat, după care, din 2004, i-a devenit directoare de cabinet la Primăria Municipiului Cluj-Napoca, apoi, în 2009, a fost numită de Emil Boc secretar de stat la Cancelaria premierului Boc. Iar, din 2019, a fost din nou angajată de Boc în funcția de director general al Primăriei Cluj-Napoca.
În anul pandemiei, însă, Ștefania Gabriella Ferencz a fost recuperată de Guvernul Orban și promovată de Guvernul Cîțu. Și-a păstrat funcția de consilier parlamentar al actualului ministru de Interne Lucian Bode, dar lucrează din noiembrie 2019, prin detașare, la Guvern. Mai exact, în 20 noiembrie 2019, Ludovic Orban a numit-o, prin detașare, pe o perioadă de șase luni, în funcția de secretar general al Ministerului Transporturilor, Infrastructurii și Comunicațiilor. Ministru de resort era, la acel moment, Lucian Bode. În 11 martie 2020, însă, Orban decide încetarea detașării temporare a acesteia ca secretar general la Transporturi, însă o detașează, tot pentru șase luni, ca secretar general adjunct al ministerului condus de Lucian Bode. În 7 septembrie 2020, însă, printr-o altă decizie de prim-ministru, Orban o repune, pentru șase luni, în funcția de secretar general plin.
După alegerile din decembrie, Ministerul Transporturilor a revenit, ca urmare a trocului politic, celor de la USR-PLUS, astfel încât Lucian Bode a părăsit clădirea de vizavi de Gara de Nord, mutându-se, ca ministru de Interne, în clădirea fostului CC al PCR. Ce să vezi, pe data de 22 ianuarie, noul premier, Florin Cîțu, îi încetează și Ștefaniei Gabriella Ferencz detașarea ca secretar general al Ministerului Transporturilor, dar o numește, prin detașare, în funcția de secretar general al Ministerului Afacerilor Interne, pentru o perioadă de șase luni care, teoretic, ar fi trebuit să expire în 22 iulie anul curent.
De la primarul Clujului, la ministrul sălăjean al Internelor
Acum, Florin Cîțu și Ludovic Orban se află în plin război electoral, ambii candidând la congresul din 25 septembrie, pentru funcția de președinte al PNL. Iar filiala Cluj și primarul Emil Boc sunt cei mai vocali susținători ai premierului pentru acest congres. În aceste condiții, la data de 6 iulie 2021, ministrul de Interne, Lucian Bode, care este și președintele filialei Sălaj a PNL, susținător al candidaturii lui Florin Cîțu, i-a înaintat premierului Cîțu propunerea de prelungire a mandatuluii „blondei” lui Boc la Ministerul de Interne. Iar, prin Decizia premierului nr. 383 din 20 iulie 2021, Ștefania Gabriella Ferencz, „consilier parlamentar la Parlamentul României – Camera Deputaților”, exercită cu caracter temporar, prin detașare, funcția publică vacantă din categoria înalților funcționari publici de secretar de stat ai Ministerului Afacerilor Interne, pentru o perioadă de șase luni.
Pe data de 6 iunie 2021, Ferencz a completat ultima declarație de avere, pe site-ul Camerei Deputaților. Conform acestui document, „blonda lui Boc” a acordat, în ultimul an fiscal, unor persoane fizice două împrumuturi în valoare totală de 272.000 de lei. Venitul de la MAI nu este menționat. Este, însă, trecut, salariul din anul 2020 de la Ministerul Transporturilor, în sumă de 110.579 de lei, la care se adaugă 257.716 lei încasați ca membru în Comitetul Interministerial de Finanțări, Garanții și Asigurări al Eximbank, 67.429 de lei ca membru în CA al Romatsa, 97.760 lei ca membru în CA al CNAIR și 86.292 de lei ca membru CA al CFR.
Episodul „Prefectura Galați”
„Jurnalul” a dezvăluit, în ediția de ieri, că Florin Cîțu face numiri și renumiri pe bandă rulantă în aparatul guvernamental, în plină campanie electorală internă a PNL. Fostul consilier parlamentar al senatorului George Stângă, președinte al PNL Galați, un susținător cert al candidaturii lui Ludovic Orban pentru un nou mandat de președinte al partidului, a fost renumit de premierul Florin Cîțu în funcția de subprefect de Galați. Este vorba despre tânăra Andra Mihaela Costache, pe care același Florin Cîțu a eliberat-o din funcția respectivă la sfârșitul lunii mai a anului curent, în perioada în care șeful Executivului și-a anunțat depunerea candidaturii la congresul din toamnă al PNL. Andra Mihaela Costache s-a mutat, la începutul anului trecut, de la biroul senatorial al lui George Stângă direct la Guvernul condus, atunci, de Ludovic Orban, în funcția de subsecretar de stat la Ministerul Tineretului și Sportului, aflat, în 2020, în coordonarea lui Ionuț Stroe, un foarte apropiat membru al familiei lui Marcel Vela, alt susținător de-al lui Ludovic Orban. Apoi, a devenit chiar secretar de stat în acest minister.
Filialele controlate de „greii” nehotărâți ai partidului domină jumătate din „Top 10” ai delegaților la congres
Portalul „News.ro” a realizat o analiză interesantă cu privire la ponderea în numărul delegaților pe care îi trimit filialele la congresul din 25 septembrie, constatând că acest top este dominat de organizațiile liberale conduse de liderii nehotărâți, care încă nu au decis pe cine vor susține pentru funcția de președinte al partidului.
Astfel, filiala Bihor, condusă de Ilie Bolojan, va trimite la congress 198 dedelegați, în timp ce filiala Prahova, condusă de Iulian Dumitrescu, va trimite 172 de delegați. Filiala Giurgiu, condusă de Dan Motreanu, încă vehiculat ca posibil al treilea candidat la șefia PNL, va avea 149 de delegați. Iar filialele Constanța (condusă de Bogdan Huțucă) și Alba (condusă de Mircea Hava) au câte 147 de delegați. În total, 813 delegați. Raportat la cei 5.000 de delegați care vor vota la congres, ponderea nehotărâților este de 16,26 la sută.
Însă, aceste filiale fac parte din „Top 10” ca număr de delegați, alături de Cluj (pro Cîțu), Sibiu (pro-Cîțu), Iași (cu lider pro-Cîțu, dar cu membri pro-Orban). Teleorman (pro-Orban) și Ilfov (pro-Orban). În total, aceste zece filiale contribuie la congresul din 25 septembrie cu 1.599 de delegați. Adică 32% din totalul celor care vor vota. Iar filialele nehotărâților controlează jumătate din acest top.
Conform „News.ro”, datele cu privire la numărul delegaţilor încă nu au fost validate de conducerea PNL, însă diferenţele vor fi infime. Simularea prezentată de News.ro e făcută ţinând cont de criteriile impuse de partid pentru stabilirea numărului de delegaţi: 50% media scorului locale + parlamentare ca număr de voturi şi 50% media scorului locale + parlamentare ca procent.
Surse politice arătau că, aseară, la închiderea ediției, acești lideri nehotărâți urmau să se întâlnească, pentru a stabili exact calea pe care o vor urma la congresul din 25 septembrie.
Deputatul USR Emanuel Ungureanu cere ca DNA să-l ancheteze pe șeful Guvernului
Iar campania electorală internă din PNL generează ieșiri fulminante și mai puțin așteptate din partea unor colegi de coaliție ai PNL. După ce, săptămâna aceasta, presa a dezvăluit un document, având antetul Guvernului, semnat de un consilier de stat al lui Florin Cîțu, prin care se trasau liniile de comunicare în legătură cu alegerile din partid, deputatul USR Emanuel Ungureanu se întreabă de ce DNA nu-l ia pe premierul Florin Cîțu. Într-o postare pe contul său de socializare, deputatul USR scrie: „De ce nu vine DNA să-l ia...pe Cîțu? Am așteptat 3 zile să văd dacă justiția funcționează în mod egal pentru toți românii cu rang înalt în statul român. Se vede că nu. Domnul premier Cîțu, în lupta disperată de a pune mâna pe toată puterea în PNL și România, a folosit o funcționară a Guvernului, pe doamna Mioara Costin, care a întocmit un document cu strategia de atac împotriva lui Ludovic Orban, președintele Camerei Deputaților și contracandidatul lui Cîțu la șefia PNL. Dragnea a făcut pușcărie pentru că ar fi folosit 2 angajate de la partid pe statul de plată al DGASPC Teleorman. Dragnea era pe vremea aceea doar președinte al Consiliului Județean Teleorman. Faptul că primul ministru Cîțu a folosit un angajat al Guvernului pentru lupta lui politică sălbatică cu Orban, nu e mai grav? Acum câteva luni, Cîțu îmbrăca acest tricou pe care era imprimat sloganul lui Stalin :«Noi nu luăm prizonieri». Cîțu, în lupta lui sălbatică cu Orban, ține ostatice reformele promise pentru români. Lui Cîțu i s-a umflat capul de la putere. Problema este că Iohannis este complice la toate abuzurile de putere ale lui Cîțu. Eu l-am votat pe Iohannis, nu știam pe vremea aceea că va susține un stalinist îmbrăcat în țoale capitaliste. Abia aștept următoarea moțiune de cenzură...”.