Este evoluția societății umane dependentă de războaie?

 Invazia rusă din Ucraina este însă ultima dintre cele peste 3.000 de conflagrații înregistrate în istoria scrisă a omenirii. Regăsiți povestea celor mai importante conflagrații, micile scântei care le-au declanșat (da, întotdeauna un mare război a plecat de la o neînțelegere minoră) în cartea oferită joi de Jurnalul, „Marile războaie care au schimbat istoria lumii. De la sulițe și săgeți, la tancuri și… COVID-19”.

Este omul predestinat să fie o ființă belicoasă, care ucide sistematic, pentru a-și impune statutul social, economic, politic, religios? Sau este, oare, războiul - de orice fel ar fi el - o metodă de reglare a marilor dezechilibre universale, inclusiv a celor demografice, apărute într-o epocă sau alta? Este evoluția societății umane dependentă de războaie? Sunt întrebările la care autorul cărții, Silviu Leahu, încearcă să răspundă.

Mitologia și, deopotrivă, folclorul, ba chiar anecdotica războiului abundă în tot felul de explicații contradictorii, teorii ale conspirației și ipoteze controversate legate de toate aceste întrebări (aparent?) retorice. Cert este că, dincolo de orice altceva, nu este vorba despre fatalitate, ci despre o certitudine istorică: războaiele au forjat tragic mersul societății umane încă din cele mai vechi timpuri și vor continua să facă asta, chiar dacă, poate, nu se vor mai folosi armele convenționale ci - așa cum se întâmplă deja - sulițele, săbiile, puștile, tancurile, tunurile sau bombele vor fi înlocuite de tot felul de viruși, de la cei cibernetici la cei biologici, dezvoltați în laboratoare.

Tratatul chinezului, adus în Europa de un iezuit

Zece dintre războaiele cu cel mai mare număr de victime au avut loc pe teritoriul Chinei. De aceea, poate nu-i întâmplător că primul tratat despre Arta războiului îi aparține unui mare lider militar chinez. Sun Tzu (544 î.Hr. – 496 î.Hr.) a fost un general chinez, strateg militar, scriitor și filosof care a trăit în epoca Dinastiei Zhou Orientale din China antică. Volumul are 13 capitole și, între altele, surprinde esența războiului psihologic (menit a face adversarul să  creadă că se află în poziție de slăbiciune sau că trebuie să se predea) sau relevă utilitatea folosirii spionilor. Tehnicile descrise de Sun Tzu au influențat timp de milenii deciziile strategilor militari, în epoca modernă fiind aplicate în special în Războiul din Vietnam sau în cel al Indochinei (deceniile 4-5 ale  secolului XX). Arta războiului a fost introdusă în Occident de un iezuit, părintele Joseph Marie Amiot, care a tradus tomul și l-a făcut cunoscut în Europa în 1772 (sub numele de Cele Treisprezece Articole), fiind preluat și difuzat rapid la curțile regale și în academiile militare. Ideile lui Sun Tzu, „ignorate în timpul epocilor de război total, și-au regăsit o aplicare în războaiele anticoloniale” și nu numai. 

Învingător asupra lui Napoleon la Waterloo

Peste milenii, un alt gânditor militar a fixat ideile despre tactică și strategie în cadre din care se inspiră marile puteri când decid să plece la război. Carl Philipp Gottlieb von Clausewitz (1780-1831) a fost un om de arme din Prusia, istoric și teoretician militar. A devenit faimos pentru tratatul său militar Vom Kriege („Despre război”), tradus în multe limbi și devenit lucrarea de căpătâi a marilor războinici moderni. Cartea a fost elaborată în mare parte după războaiele napoleoniene, între anii 1816-1830, și publicată post-mortem de către soția sa, Marie von Brühl, în 1832.

Clausewitz s-a înrolat în armata prusacă în 1792, iar în 1793-1795 a luat parte la campaniile Primei Coaliții împotriva Franței Revoluționare. Clausewitz a participat și la campaniile finale care l-au doborât pe Napoleon în 1813-1815. În timpul bătăliei de la Waterloo a servit ca șef de stat major al unuia dintre cele patru corpuri de armată prusace.

Clausewitz credea că se poate obține o teorie generală a războiului și că aceasta ar trebui să exprime esența, natura sau conceptul imuabil al fenomenului și să ghideze toată acțiunea militară. În primă fază, a susținut că noul mod cuprinzător de a face războiul, care atinge apogeul o dată cu bătălia decisivă și supunerea țării inamice, reflectă adevărata natură a războiului și metoda corectă de conducere a acestuia. În 1827, Clausewitz a început să aibă îndoieli serioase cu privire la faptul că războiul total ar fi cu adevărat singurul tip eficient de război. El a ajuns la concluzia că, în fapt, există două tipuri de război, războiul total și războiul limitat și că, mai presus de toate, scopurile și cerințele politice s-au impus războiului și i-au dictat intensitatea - de unde și faimosul său citat: „Războiul este o continuare a politicii de stat cu amestecul altor mijloace”.

Gânditorii strategici ai erei nucleare au preluat acum ideile prusacului

În lumina acestor noi idei, Clausewitz a adăugat ultimele două părți din tratat și a început să le revizuiască pe primele șase. Această curioasă dezvoltare a operei lui Clausewitz a avut un efect profund asupra recepției ideilor sale. Întrucât cititorii de mai târziu nu au fost în mare măsură conștienți de motivele inconsecvenței evidente din tratat, deși au fost impresionați de sofisticarea sa, ei au avut tendința de a se concentra asupra acelor idei care se potriveau cel mai mult cu spiritul propriilor vremuri. Timp de decenii după moartea lui Clausewitz, Despre război a rămas o lucrare respectată, dar puțin cunoscută. Gânditorii strategici ai erei nucleare au preluat acum ideile găsite în etapa ulterioară a lucrării lui Clausewitz privind războiul limitat și direcția politică a războiului. A urmat o „Renaștere Clausewitz” în mediul militar academic din Occident. 

Ideile lui Sun Tzu, aplicate de milenii

Unele dintre maximele generalului chinez Sun Tzu par să aibă aplicabilitate universală, atemporală, ajungând să inspire nu doar pe comandanții militari, ci și pe toate marile personalități din diferite domenii competiționale, de la managerii companiilor multinaționale la antrenorii sportivi de top: „Dacă îți cunoști inamicii și te cunoști și pe tine, nu vei fi în pericol nici într-o sută de bătălii”; „Numai cel care știe când poate lupta și când nu poate lupta va fi victorios”; „Supunerea inamicului fără luptă este culmea măiestriei”; „A-i conduce pe cei mulți este la fel cu a-i conduce pe cei puțini. Totul ține de organizare”; „Expertul în bătălii caută să obțină victoria prin exploatarea unor avantaje strategice și nu le cere oamenilor lui să-i aducă victoria”.

„Logica” războiului la Clausewitz 

În timp de pace, Clausewitz s-a concentrat din ce în ce mai mult pe interesele sale intelectuale. El a susținut că afacerile umane și războiul în special erau foarte diferite de fenomenele naturale și de științe. El a exclus orice sistem rigid de reguli și principii pentru desfășurarea războiului, mergând în schimb pe libera funcționare a geniului militar, folosind „creator” condițiile istorice, forțele morale și elementele de incertitudine și întâmplare. Aceste elemente aveau darul de a oferi teoriei războiului o logică neliniară. 
 

„Războiul este o continuare a politicii de stat cu amestecul altor mijloace” - Carl Philipp Gottlieb von Clausewitz