Eternitatea este foarte lungă, mai ales spre sfârşit...

Ce se mai poate spune despre Moţu Pittiş la trei ani după trecerea lui în nefiinţă? Aproape nimic, căci tot ce era de spus s-a spus cât a trăit. A spus-o chiar el, pe scenă, ca interpret, ca prezentator sau ca amfitrion. Moţu Pittiş reprezintă unul dintre puţinele cazuri fericite în care viaţa îţi lasă răgazul să-ţi spui discursul până la capăt. Moţu Pittiş chiar a apucat să-l rostească.

Chiar dacă viaţa lui s-a întrerupt fulgerător, nedrept şi înainte de vreme pentru cei din jur, Dumnezeu i-a făcut parte altfel, proiectându-l în posteritate prin faptele sale complete şi frumos rotunjite. Până şi fraza de final de discurs a fost rostită, prin acel distih celebru al lui Shakespeare, "Dacă v-a plăcut bufonul/ Mai poftiţi şi mâine seară". Acel "mâine seară" n-a mai apucat să fie, a rămas suspendat ca o promisiune înlăcrimată dintr-o piesă clasică, în care cortina nu se mai deschide, scena rămâne mută, iar publicul realizează brusc că bufonul sacru a murit. Şi el, publicul vesel şi fericit, începe să plângă.

Acum nu-l mai plângem pe Moţu Pittiş. Absenţa lui nu mai este dramatică, e un fel de prezenţă prin absenţă. Îl percepem prin mesajele, textele şi filmuleţele de pe internet, uimitor de vii şi de actuale. Între timp s-a mai întâmplat ceva: Tot ce ştim despre muzica fostă şi etern tânără ştim şi prin el, dar nu ne mai dăm seama. Suntem ca o formulă chimică născută dintr-o reacţie al cărei catalizator a fost Florian Pittiş. Catalizatorul n-a rămas în formulă, dar formula i se datorează. Şi pentru asta nu trebuie nici să plângem, nici să râdem. Doar să ne rugăm, din când în când, pentru el.

Cred că de acolo de unde este se bucură şi ne salută cu un gest rock-folk care s-ar traduce nonconformist, glumeţ şi shakespearian prin avertismentul: "Ţineţi minte, sfârşitul nu-i aici!". Acum, când mă gândesc la Florian Pittiş mă gândesc la "Matematica poetică" a lui Nichita Stănescu. Închid ochii şi parcă îl aud pe Moţu şoptind şi apoi rostind din ce în ce mai apăsat: "Unu şi cu unu nu fac doi,/ Unu şi cu unu fac trei/ sau patru, sau cinci... / Unu tare şi cu unu moale/ fac unu tare şi cu unu moale/ sau o cămilă/ Şaptesprezece fără unu/ fac douăzeci şi unu,/ cinci şi cu patru/ fac un cal. / Opt fără trei/ fac cât vrei,/ o mie nouă sute/ a fost,/ două mii/ va să vie.// Unu poate fi la trecut.// Unu poate fi la viitor.// Dorm şi visez în limba iraniană/ ea are un timp intermediar/ între prezent şi viitorul întâi/ ea are un timp intermediar/ între prezent şi imperfect/ şi ea mai are un verb fără nici un timp.// Există o gramatică a numerelor/ 1 poate fi subiect / dar poate fi şi predicat./ 1 poate să fie până la soare, / dar poate fi şi până la lămâie/ 1, 2, 3,/ o capră, un taur, un turn/ capre (câte?)/ tauri (unul).// Scuip pe 1/ dau cu piciorul în 1/ - Ai înnebunit, îmi spune Pitagora./  - N-am înnebunit, îi strig./ Pământul e plat ca o omletă.// Omul e cel mai vechi animal/ şi singur în vidul casnic.// El are două mâini / şi două picioare. Această numărătoare/ e un vis, un slogan,/ 2 tare nu e totuna cu doi moale,/ 2 lung nu e totuna cu 2 scurt / şi aceasta pentru că de fapt/ e tot una/ deci 2 este egal cu una/ (una este nevasta lui 1)/ 1 la vocativ/ nu este acelaşi cu 1/ la imperativ!// Matematica s-o fi scriind cu cifre,/ dar poezia nu se scrie cu cubinte./ Cucurigu!".

Da, UNU e Florian Pittiş. UNU la trecut, UNU la viitor. Un om cu principii, cu probitate şi cu o coloană vertebrală dreaptă. A avut spiritul liber, a făcut doar ceea ce moralitatea sa i-a dictat, nu a recitat poezii dedicate regimului comunist, a rămas fidel Carpaţilor (la ţigări mă refer), nu a vrut nici în ruptul moţului să renunţe la pleata lui, chiar dacă mai-marii regimului comunist, regim în care şi-a desfăşurat cariera, l-au şicanat şi l-au ţinut mai mult în spatele camerelor de luat vederi, a declanşat mişcarea de rezistenţă împotriva prostiei revărsate şi "O, domni cu ifose, aflaţi acuma/ Că înţeleptului îi place gluma!" - aşa cum spunea chiar Pittiş. Îi plăcea gluma, dar ştia că ea, gluma, este o sare ce trebuie întrebuinţată cu economie (formulă găsită şi respectată de Pitagora). Căci ea, tot gluma, este o caleaşcă bună pentru adevăr.

Moţu Pittiş a construit toată viaţa, fiind perfect conştient de ceea ce spunea Woody Allen, că eternitatea este o perioadă foarte lungă de timp, mai ales spre sfârşit....