x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Special Examinare speciala pentru copiii care dau testele nationale

Examinare speciala pentru copiii care dau testele nationale

23 Iun 2006   •   00:00
Examinare speciala pentru copiii care dau testele nationale

Cinci elevi din Tarlisua care nu au putut ajunge la proba de Matematica din cadrul testelor nationale vor sustine examenul astazi. Potrivit inspectorului general adjunct Andrei Moldovan, de la Inspectoratul Judetean scolar Bistrita-Nasaud, cei cinci elevi vor da examenul de Matematica la scoala din Tarlisua, care a fost partial afectata de inundatii. Singura problema este ca inspectorii nu au posibilitatea de a ajunge sa ia subiectele de rezerva pentru proba la Matematica, iar Ministerul Educatiei trebuie sa gaseasca o solutie pentru transmiterea acestora. Ieri, la ultima proba din cadrul testelor nationale, la scoala din localitatea Tarlisua s-au prezentat 33 de elevi care au dat examen la Geografie. Trei dintre absolventii din localitate au absentat, neputand ajunge din cauza apelor. Multi dintre copiii care au venit la examen sunt din catune izolate (Sendroaia, Izvoare, Agriesel, Lunca Sateasca), unii dintre ei povestind ca s-au trezit la ora 4:00 dimineata si au strabatut peste 10 kilometri pe jos, dar sunt multumiti ca au stiut subiectele si spera sa ia note mari. Un alt elev care si-a dorit foarte mult sa nu rateze examenul a facut un ocol de zeci de kilometri prin judetul Maramures, pentru a ajunge la scoala din Caianu Mic.

×
Subiecte în articol: eveniment