x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Special Extinderea UE pune Dunarea in pericol

Extinderea UE pune Dunarea in pericol

12 Mai 2004   •   00:00

Extinderea Uniunii Europene ar putea pune in pericol Dunarea, agravand poluarea si-asa alarmanta a fluviului, se arata intr-o evaluare a Comisiei Internationale pentru Protectia Dunarii (IPCDR), citata de cotidianul francez Liberation.

IRINA CRISTEA

Acest fenomen ar putea fi insa prevenit daca toate cele noua state pe care Dunarea le strabate ar colabora mai bine si si-ar coordona masurile antipoluare, mentioneaza acelasi raport.

INDUSTRIA E DE VINA. Principalul pericol ce ameninta „sanatatea" fluviului, a florei si a faunei sale ar fi revenirea la nivelurile de poluare dinainte de caderea Cortinei de Fier, avertizeaza presedintele IPCDR. Cauza acestei cresteri a nivelului de poluare va fi reluarea activitatii industriale in aceasta zona a Europei, o data cu extinderea Uniunii. Specialistii se tem de o reeditare a dezastrului ecologic din 2000 de la Baia Mare, cand 100.000 de metri cubi de cianuri au fost deversati in Dunare, cu consecinte dezastruoase pentru vietatile ce populau apele Tisei si Somesului, noteaza expertii IPCDR.

O alta amenintare vine din agricultura, scrie Lib...ration, sub forma unor noi tipuri de fertilizatori pana de curand prea scumpi pentru agricultorii din noile state membre.

Singura speranta se anunta Politica Agricola Comuna a statelor din UE, care pune conservarea peisajului mai presus de rezultatele economice.

BARAJELE. Navigatia fluviala reprezinta inca un factor de poluare. Potrivit IPCDR, aceasta va insemna construirea de baraje si ecluze intre Germania si Ungaria, ale caror consecinte vor trebui gestionate. Astfel, incetinirea scurgerii apei in amonte si accelerarea in aval are drept efect antrenarea depunerilor nisipoase, lasand loc unei placi dure care impiedica schimburile intre apele fluviului si panzele freatice. Acestea au tendinta de a scadea, provocand probleme in reteaua de apa potabila. O alta problema sunt barajele, cred expertii austrieci. „Cand acestea au fost construite, s-a uitat de multe ori sa se prevada «scari» pentru pesti, care sa le permita sa ajunga din nou in fluviu", crede Jasmine Bachmann, expert IPCDR, citata de Liberation.

Ecologistii apara Delta

Militantii pentru protectia mediului protesteaza impotriva autoritatilor ucrainiene de a incepe lucrarile la un canal navigabil Dunare-Marea Neagra, informeaza biroul de la Kiev al agentiei ITAR-TASS. Canalul, preconizat a fi gata in 2007-2008, ar permite ca aproximativ 60% din traficul cargourilor dinspre partea romaneasca a Deltei Dunarii sa fie preluat de cea ucrainiana. Ecologistii se tem ca lucrarile vor distruge Rezervatia Biosferei Delta Dunarii, protejata printr-un program UNESCO, punand in pericol in special pasarile care-si au aici habitatul.
×
Subiecte în articol: eveniment