Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Totul a inceput in aprilie, cand, la implinirea a 100 de ani de la tragedia Titanicului, un vas de croaziera a refacut traseul initial al acestuia, avand la bord inclusiv descendenti ai victimelor sau supravietuitorilor naufragiului din 1912, dar si un milionar roman: Cornel Tabacaru.
Presa din intreaga lume a relatat calatoria, rememorand insa, pe larg, tragedia. Arhivele au fost din nou rascolite, interesul pentru subiect a capatat aripi, brusc. Asa e presa. Asa e interesul publicului. De moment, inflacarat, nebun. O inregistrare video de cateva minute, un text de cateva paragrafe in presa maghiara si ochiul vigilent al colegului nostru Istvan Deak aduceau in sedinta de redactie la Jurnalul National o tema coplesitoare: dupa o suta de ani se vorbea pentru prima oara despre 14 tineri plecati din Transilvania in cautarea unui loc de munca la Bucuresti, dar ajunsi pe Titanic, la munca de jos. Un octogenar din Gheorgheni povestise, intr-un reportaj tv preluat de postul ungar de televiziune Duna, despre cei 14, dintre care doar unul supravietuise naufragiului. Aveam doar doua nume de familie si nici un alt fir. Unica solutie pentru a crede in poveste era cufundarea in arhive, cautarea. Adica gazetarie. Arhive, liste cu nume ale supravietuitorilor, liste cu nume ale celor decedati, liste cu persoane care nu s-au imbarcat in ultima clipa, liste cu neidentificati si apoi detalii din ce in ce mai macabre despre adevarata tragedie. Cea de dupa scufundarea vasului: recuperarea supravietuitorilor, recuperarea si identificarea victimelor, cadavre in descompunere, imposibile identificari.
Documentul de pe Carpathia
Totul, in cateva zile si cateva nopti de cautari, de descifrari. Nimic concret, pana intr-o zi, cand, la o privire mai atenta asupra unui document provenit de pe vasul Carpathia, care a fost primul care a ajuns la locul naufragiului Titanicului, recuperand supravietuitori, mentiona, printre altele, la ceea ce americanii au denumit 'races' – probabil cu referire la nationalitati, cetatenii – si 'Romanian' ('roman'). Nu se folosea pluralul. Dar era pentru prima oara in ultimii 100 de ani cand se vorbea despre o origine romaneasca pe Titanic. Iar cautarile noastre referitoare la tinerii plecati din Transilvania, la munca pe Titanic, si disparuti, pareau sa capete un imbold. Dar arhivele din tara nu aveau sa ne ajute suficient pentru a face lumina.
Tabacaru arunca nada
La 20 mai insa, romanul care a fost la bordul navei care a refacut traseul Titanicului in aprilie, Cornel Tabacaru, venea la redactie cu un 'ceaslov' pretios: 'Titanic. Triumph and Tragedy', editia a treia, semnata de John P. Eaton si Charles A. Haas. 'Copii, am o bomba pentru voi. Ia vedeti ce scrie aici, in listele astea. Este vorba despre doi supravietuitori din barca numarul 14', a spus Tabacaru.
Pasionat si el de interminabila poveste a tragediei Titanicului, Cornel Tabacaru a remarcat in cea de-a treia editie a cartii un detaliu incitant: in dreptul numelor Bellei si al lui Meyer Moor nu mai scria la tara de provenienta 'Rusia'. Ci 'Romania'. De fapt, 'Rumania'. Asa a ajuns povestea Bellei si a lui Meyer la Jurnalul National. 'In calitate de membru al Clubului Titanic, e de datoria mea sa fac lumina asupra acestui aspect si sa aduc cuvenitele rectificari. Asa ca sa trecem la treaba!', a spus Tabacaru.
Era o a doua sursa de informatie in care se pomenea Romania. Parea usor neverosimil, dar obsesia pentru documentul initial, de pe Carpathia, unde scria despre supravietuitor 'roman sau din Romania' era intacta. Coroborate, cele doua informatii au dat nastere unor cautari pe ruta Bucuresti – Washington. Corespondenta Jurnalului National Mihaela Biliovschi a capatat informatiile primare. Puzzle-ul abia incepea sa se contureze. Iar liste, iar nume, iar manuscrise, iar descifrari, iar detalii. De data asta, exista o poveste cu final fericit. Ba chiar una fabuloasa. Urmasii din Statele Unite ai Bellei si al lui Meyer sunt incantati ca din Romania cineva se intereseaza de un fragment din istoria familiei.
A doua viata
In spatele salvarii Bellei si a lui Meyer Moor (mama, in varsta de aproape 29 de ani si fiu, in varsta de 7 ani) sta o enigma. Cei doi isi datoreaza 'a doua viata' unei persoane care a decis, in ultima clipa, sa le cedeze locul in barca numarul 14, care avea sa-i transporte pe supravietuitori la bordul vasului Carpathia.
Bella Moore (Beila Moor) a ajuns la bordul Titanicului din cauza unei greve. Initial, cumparase un bilet comun pentru ea si fiul sau pentru a se imbarca pe RMS Adriatic, apartinand aceleiasi companii, White Star Line, care opera si Titanicul. Din cauza conflictului de munca au fost transferati pe Titanic. Bella incerca pentru a doua oara sa ajunga in America, pentru a fugi de persecutiile carora le cadeau victime evreii in Imperiul Rus. Bella era vaduva. Fusese casatorita cu un evreu rus, care a fost inrolat in Armata Rusa, dar care nu s-a mai intors acasa. Potrivit unor surse, acesta ar fi murit in razboiul ruso-japonez. Cert este ca mama era ingrijorata pentru soarta fiului sau si si-a incercat norocul in Tara Fagaduintei. Dar prima tentativa a esuat, cei doi fiind respinsi de serviciile de imigratie. Bella si fiul s-au intors la rudele din Anglia, care ii gazduisera dupa fuga lor din Rusia, pentru a strange banii necesari unei noi incercari.
Pista falsa?
Multi ani s-a crezut ca Ida Straus, sotia unui bogatas american, Isidor Straus, care s-au aflat si ei pe Titanic, la clasa I, a fost cea care le-a cedat locul in barca numarul 14. Dar cercetari recente, coroborari ale declaratiilor mai multor martori oculari, consemnate de-a lungul anilor, lasa sa se inteleaga ca Ida s-a aflat in barca numarul 8. Poate altcineva le-a salvat viata celor doi. Cert este ca Bella si fiul sau au ajuns teferi, marcati puternic de tragedia Titanicului, din nou in fata Serviciului de Imigrari american. Si au fost refuzati. Au plecat in Canada, unde au trait mai multi ani, iar ulterior au ajuns in America. Bella s-a recasatorit la Chicago, iar ulterior s-a stabilit la El Paso, Texas, ramanand pentru a doua oara vaduva. A decedat in 1958, la varsta de 75 de ani, fiind inmormantata in cimitirul B’Nai Zion. Fiul sau, Meyer, s-a stabilit si el in El Paso impreuna cu sotia sa, cu care a avut trei copii. Acesta a incetat din viata in 1975, la 15 aprilie. Exact la implinirea a 63 de ani de la tragedia Titanicului.
Despre povestea de viata a celor doi, pe larg, in zilele urmatoare.
Un roman in echipajul de pe "Carpathia"
● Dan Constantin
Din sacul cu amintiri a mai iesit o tulburatoare intamplare traita de un roman in vartejul dramatic de moarte si speranta al tragediei Titanicului.
La inceputul anilor ’60 venise si in Romania filmul "A night to remember" facut de englezi. In sala cinematografului Victoria, din Calarasi, orasul meu natal, copil de 12-13 ani fiind, am ramas impresionat de drama ce se petrecuse in Atlantic. Filmul a redat-o intr-o poveste care si acum este considerata drept cea mai apropiata de realitate. A doua zi dupa ce vazusem filmul m-am dus la atelierul unde imi reparam bicicleta, la domnul Nicolescu. Era pe Strada 6 Martie, vecin cu pravalia de coloniale a domnului Brener si vis-à-vis de redactia ziarului local unde lucra tatal meu. Domnul Nicolescu, un om trecut de 70 de ani, era ajutat de sotie, varsta si inima care o lua cateodata razna, punandu-l deseori pe "sef" in pozitia de asistent la repararea bicicletelor. In atelier era doar doamna, care mi-a spus ca domnul Nicolescu nu se simte bine. "Am fost la film", explica doamna. A intrat si el in atelier dupa un timp. Era cu ochii rosii, parca plansese. "Danut, incepe el sa-mi povesteasca, am retrait la cinema cele mai grele clipe din viata. Eram imbarcat pe «Carpathia», in 1912, aveam putin peste 20 de ani, isi deapana amintirea batranul. Fiind in sala masinilor nu am stiut ce se intampla sus, pe punte, cand «Carpathia» a pornit spre locul dezastrului. Primisem comanda de presiune maxima. Dupa cateva ore, am intalnit barcile si plutele cu supravietuitori. Femei si copii, cei mai multi. Erau inghetati. Cand am iesit pe punte m-am ingrozit. Pluteam ca printr-un cimitir, era o liniste ca de moarte pe ocean. Pe cei mai inghetati i-am adus in sala masinilor, unde clocotea de caldura. Nu puteau vorbi, erau inca speriati, plangeau si se inchinau la Cel de Sus." Batranul Nicolescu credea ca acel cosmar era inchis, uitat, dupa atatia ani. Iesise brusc din negura timpului intr-o sala de cinema din Calarasi.
● Urmariti aici integral emisiunea
Citește pe Antena3.ro
