x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Special Meșterii tradiționali - testați, certificați și scutiți de 50% impozit

Meșterii tradiționali - testați, certificați și scutiți de 50% impozit

de Monica Cosac    |    30 Oct 2024   •   07:40
Meșterii tradiționali - testați, certificați și scutiți de 50% impozit

Meșterii populari vor putea beneficia de diferite facilități fiscale, reduceri și scutiri de taxe de participare la evenimentele culturale, precum și de recunoașterea oficială și delimitarea de alte categorii de artizani și comercianți, prin instituirea unei noi proceduri de autorizare și certificare, potrivit unui proiect de lege pus zilele acestea în dezbatere la Parlament. Inițiativa prevede, de asemenea, introducerea unei mărci tradiționale distinctive, care să ateste autenticitatea produselor specifice unei anumite zone sau tradiții.

Mai mulți parlamentari au depus la Senat o propunere legislativă prin care, spun ei, vor să reglementeze activitatea meșteșugarilor tradiționali și să sprijine promovarea meșteșugurilor românești.

Inițiatorii spun că este nevoie de o astfel de lege pentru a umple un vid legislativ, deoarece reglementările actuale privind protejarea patrimoniului cultural nu oferă „un cadru complet și adecvat pentru recunoașterea și protejarea meșteșugarilor tradiționali”, în ciuda faptului că aceștia contribuie la păstrarea și promovarea valorilor culturale specifice fiecărei zone geografice și la dezvoltarea turismului cultural.

„În prezent, meșteșugarii tradiționali din România se confruntă cu o serie de dificultăți care limitează recunoașterea oficială a activității lor și, implicit, accesul la oportunități de promovare și dezvoltare. Lipsa unui cadru legal clar și specific pentru meșteșugarii tradiționali a creat un vid legislativ care afectează atât protejarea tradițiilor, cât și drepturile meșteșugarilor”, se arată în expunerea de motive. 

Conform documentului, legea are scopul de a conserva și proteja meșteșugurile tradiționale, de a promova meșteșugarii tradiționali și produsele lor, de a autentifica și reglementa activitatea acestor meșteri populari, precum și de a crea cadrul legal pentru recunoașterea oficială a meșteșugarilor și delimitarea acestora de artizanii de produse handmade și comercianții de produse industriale sau importate.

Verificarea tehnicilor tradiționale utilizate și a materialelor folosite

Meșteșugarii tradiționali sau populari nu beneficiază de un proces reglementat de autorizare și autentificare care să le confere un statut oficial, iar aceasta face dificilă diferențierea produselor autentice de cele industriale sau de imitație, afectând negativ imaginea meșteșugurilor tradiționale, explică inițiatorii.

Prin urmare, calitatea de meșteșugar tradițional va fi obținută în urma unei proceduri de evaluare desfășurate de o comisie specială - din care va face parte și un specialist etnograf sau etnolog, desemnat de un muzeu etnografic județean sau regional -, care va analiza dosarul de candidatură pentru obținerea statutului de meșteșugar tradițional, dar va trebui să facă și „o verificare la fața locului pentru a evalua tehnicile de producție tradiționale utilizate, materialele folosite și autenticitatea procesului de producție”. 

„Pentru a obține statutul de meșteșugar tradițional, candidatul trebuie să îndeplinească cumulativ următoarele criterii:

• Utilizarea tehnicilor și instrumentelor tradiționale specifice meșteșugului practicat.

• Calitatea materialelor utilizate și respectarea tradițiilor locale.

• Unicitatea produselor, care trebuie să reflecte autenticitatea culturală și să fie reprezentative pentru tradiția comunității.

• Verificarea efectivă a locației în care se desfășoară activitatea meșteșugărească, pentru a se asigura conformitatea cu practicile tradiționale”, stipulează proiectul legislativ. 

Produse marcate ca autentice și locuri speciale la târguri 

După obținerea certificatului de meșteșugar tradițional, meșterul popular va avea dreptul de a utiliza marca tradițională distinctivă și de a participa la evenimente dedicate promovării meșteșugurilor tradiționale.

Legea prevede crearea unei mărci tradiționale distinctive, emisă de Institutul Național al Patrimoniului, care va atesta autenticitatea și originalitatea produselor meșteșugărești tradiționale specifice unei anumite zone sau tradiții culturale. „Marca va ajuta la diferențierea produselor autentice de cele industriale sau de imitație și va conferi o valoare adăugată produselor tradiționale”, explică autorii.

Emiterea unei mărci tradiționale distinctive, care să ateste autenticitatea produselor lor, va putea fi solicitată Institutului Național al Patrimoniului de un grup de cel puțin trei meșteșugari tradiționali, înscriși în Registrul Național al Meșteșugarilor Populari.

„Meșteșugarii tradiționali (meșterii populari) înscriși în Registrul Național al Meșteșugarilor Populari beneficiază de dreptul de a participa la festivaluri, târguri și alte evenimente de profil cu scutirea integrală sau parțială a taxelor de participare.

Organizatorii de festivaluri și târguri sunt obligați să ofere locuri speciale pentru meșterii populari autentici și să încurajeze promovarea produselor tradiționale”, mai prevede inițiativa, iar autorii proiectului spun că, prin aceste scutiri de taxe meșterii populari vor participa la mai multe evenimente culturale. 

Reducerea cu 50% a impozitului pe profit

Proiectul de lege prevede, de asemenea, mai multe facilități fiscale. 

Astfel, meșteșugarii tradiționali care au și alte surse de venituri impozabile vor beneficia de reducerea cu 50% din impozitul pe profit și din taxele și impozitele naționale stabilite pentru acest gen de meserie, iar cei care îndeplinesc condițiile de pensionare (vârsta standard și stagiul complet de cotizare) vor fi scutiți de plata contribuțiilor la asigurările sociale de sănătate și pensii.

Adoptarea acestor măsuri va contribui la conservarea și promovarea patrimoniului cultural imaterial al României, deoarece vor stimula transmiterea cunoștințelor și tehnicilor tradiționale către generațiile viitoare, și la dezvoltarea economică a comunităților locale, în special în mediul rural, prin facilitarea accesului produselor meșteșugărești la piețe naționale și internaționale. 

Totodată, susțin inițiatorii, această lege va contribui la dezvoltarea turismului cultural și la creșterea vizibilității internaționale a României: „Meșteșugurile tradiționale constituie o atracție majoră pentru turiști, iar legea va stimula turismul cultural prin organizarea de evenimente dedicate meșteșugarilor și promovarea produselor autentice românești”.

10 iunie - Ziua Națională a Meșteșugarilor Tradiționali și Populari

Un alt proiect semnat de parlamentarii liberali prevede instituirea zilei de 10 iunie ca Ziua Națională a Meșteșugarilor Tradiționali și Populari și marcarea acesteia, anual, prin organizarea de activități specifice atât la nivel local, cât și național. 

Inițiatorii spun că vor să instituie această zi deoarece România este „una dintre țările cu o tradiție meșteșugărească extrem de bogată”, iar data de 10 iunie a fost aleasă fiindcă marchează înființarea Consiliului Mondial al Meșteșugarilor și este recunoscută ca Ziua Mondială a Meșteșugurilor, „o dată adoptată și sprijinită de UNESCO”. 

×