Familia megastarului Michael Jackson, decedat joi la Los Angeles, pregătea duminică funeraliile "regelui muzicii pop", în timp ce cauza decesului subit al acestuia rămânea încă neexplicată, poliţia negăsind nici "o dovadă flagrantă" a unei eventuale responsablităţi a medicului vedetei, a relatat AFP.
Potrivit mass-media locale, "clanul" Jackson urma să discute cu pastorul de culoare Al Sharpton, apărător al drepturilor civice, pe tema funeraliilor. Acesta a declarat presei că familia intenţionează să organizeze mai multe ceremonii simultane în lume, pentru a răspunde imensului interes suscitat de dispariţia cântăreţului. Sharpton a mai spus că familiei nu i-a plăcut acoperirea mediatică, deoarece s-a insistat prea mult asupra celor mai controversate aspecte ale personalităţii artistului, cum ar fi acuzaţiile de pedofilie sau dependenţa de medicamente.
A doua întrevedere între poliţie şi medicul curant al starului, Conrad Murray, nu a avut drept rezultat "nici o dovadă flagrantă" cu privire la o eventuală responsabilitate a acestuia. Cât priveşte a doua autopsie, cerută de familie, aceasta a fost realizată sâmbătă, dar nici un rezultat nu este cunoscut, a relatat LA Times. Fosta guvernantă a copiilor vedetei, Grace Rwaramba, a afirmat în presa britanică faptul că i-a făcut în mod regulat spălături stomacale artistului după cocteilurile analgezice pe care acesta le lua.
Citește pe Antena3.ro