x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Special Fănuş Neagu: "Sunt convins că Adrian Păunescu e mult mai viu decât mulţi dintre noi"

Fănuş Neagu: "Sunt convins că Adrian Păunescu e mult mai viu decât mulţi dintre noi"

06 Noi 2010   •   00:00
Fănuş Neagu: "Sunt convins că Adrian Păunescu e mult mai viu decât mulţi dintre noi"

Scriitorul Fănuş Neagu a declarat pentru Me­diafax că este convins că Adrian Păunescu este "mai viu" decât mulţi dintre noi, numindu-l pe acesta "poetul şi gazetarul de geniu şi omul de înaltă nobleţe sufletească". "E o vineri neagră (...), o zi din cea mai cumplită evanghelie a însingurării. Venită din ocoluri arhaice, moar­tea a lovit iarăşi năprasnic în generaţia mea, răpindu-l pe poetul şi gazetarul de geniu şi omul de înaltă nobleţe sufletească Adrian Păunescu", şi-a început Fănuş Neagu omagiul adus poetului. "Cândva, demult, scriam des­pre el că s-a localizat definitiv în anii tinereţii. Azi, îmi dau seama că n-am greşit. A fost, cât timp şi-a sfinţit tălpile pe acest pământ românesc, pe care l-a iubit fără de măsură, cel mai tânăr dintre noi, cel mai încărcat de vifore şi de mânie", a mai spus scriitorul. Fănuş Neagu a mai spus despre Adrian Păuneascu că este "marele răzvrătit al luminii, iniţiat de Dumnezeu, ca puţini alţii, să-şi apropie toate tai­nele poeziei". "Blestemat să iubească mereu o ţară în care nebunii clocotesc de ură, Adrian Păunescu şi-a hrănit zorile numai cu amurguri. Şi azi pleacă. El n-a murit, el este un râu care a coborât în propriile izvoare înmiresmate. Ca să se schimbe acolo în coloană dorică alături de Nicolae Labiş, Nichita Stănescu, Ioan Alexandru, Marin Sorescu, Gheorghe Tomozei, Mircea Micu şi alţii, spre a ne sprijini în eternitate acest pământ românesc gata să se scufunde. Păunescu s-a născut ca să moară şi să nu doarmă, ci să vegheze în eternitate la dăinuirea neamului său. Sunt convins că e mult mai viu decât mulţi dintre noi. Odihnească-se în pace", a conchis Fănuş Neagu.

×
Subiecte în articol: special