Faramita Lambru - "cainele fidel" al Mariei Tanase

Acordeonist si interpret vocal exceptional, Faramita Lambru a avut ghinionul sau marele noroc de a o intalni pe Maria Tanase cand avea 24 de ani. I-a fost acompaniator si confident. A amuzat-o cu spiritul lui, a protejat-o si i-a daruit din energia sa.

" - Sarut mana, doamna, eu sunt Faramita Lambru". La Teatrul de Estrada din Bucuresti, Maria Tanase astepta un nou instrumentist. L-a privit pe tanarul tigan cu ochi incercanati si parul cret. I-a zambit si l-a pus sa cante. Faramita si-a ridicat acordeonul pe umeri, un Hohner de 48 de basi, cu burduful spart. Si a inceput. Apoi au interpretat impreuna melodia "Asta iarna era iarna". Maria a izbucnit in ras: "Mai Faramita, ma trage curentul de la acordeonul tau..." Asa descrie Maria Rosca in cartea "Maria Tanase" prima intalnire dintre cantareata si acompaniatorul ei.

Din acea clipa, peste Maria si Faramita au trecut mii de zile. Au facut sute de spectacole, in tara si in Franta, RDG, Italia. Acordeonistul mereu in umbra Doamnei, mereu prezent la chemarile ei, fie zi, fie noapte. Muzicologul Viorel Cosma l-a intrebat de unde stia ce trebuie sa cante - o doina sau o sarba - cand Maria spunea numai "do". "Pai ma uitam in ochii ei si intelegeam exact. Doamna zambea cu ochii, ma injura cu ochii, plangea cu ochii."

Il tinea sub papuc, dar era generoasa. Faramita canta prin carciumile Bucurestiului. Maria l-a angajat la Teatrul "Constantin Tanase", unde a devenit solist si dirijor al orchestrei de muzica populara. Tot ea l-a ajutat sa-si cumpere acordeonul la care visa. I-a fost martora si nasa la nunta.

Faramita s-a perfectionat... acasa

Viorel Cosma l-a cunoscut bine pe lautar. "Mic de statura, cu ochii bulbucati. Un om bland pana la Dumnezeu, foarte modest si curtenitor. N-ar fi stat jos in fata mea nici sa-l pici cu ceara. Mi se adresa cu "Maestre" sau "Printule". Femeile se indragosteau de el. Avea bani, era atragator. Si de o spontaneitate nemaipomenita. Amintirile lui erau vizuale, cinematografice." Nu avea studii. In fisa pentru lexicon a muzicologului, la rubrica "Studii de perfectionare", Faramita a completat: "acasa".

Lautarul era bolnav de diabet, bea si fuma, avea plamanii praf. Dar nici pe patul de moarte nu-si pierduse simtul umorului: "Printe, doctorii astia sunt la mine cu vrajeala. Eu nu mai traiesc." Viorel Cosma a incercat sa-l incurajeze. Faramita s-a stins la 12 decembrie 1974. A fost inmormantat in cimitirul "Izvorul Nou" din zona Mihai Bravu.

LA CRAMA LA DRAGASANI

Cu un vin de zile mari
Of-ul meu as vrea eu, Gica,
Sa mi-l potolesc c-o sticla.
O bardaca de Feteasca
Sau Valea Calugareasca.
Ca de ma doftoricesc,
Cu paharul ce-l golesc,
Pai stiu neica ca traiesc

Vesel tot mereu de-oi fi, Trec de anul 2000.
De ziua nevesti-mi
Sau de ziua soacra-mi
Jur c-o sa las bautura
Numai cand mi-o coase gura,
Cand prieteni n-or mai fi
Sa n-am cu cine ciocni. - Faramita Lambru

SUMAR - EDITIE DE COLECTIE - Lautarii romanilor

Barbu Lautarul s-a lepadat de starostie

Zece Prajini - satul cu cinci fanfare si-un taraf

Zavaidoc, patru camasi in fiece noapte

Romica Puceanu, aceasta Cesaria Evora a Romaniei

Taraful din Clejani - Nunta dintre muzici

Siminica, la inregistrari cu satra dupa el

Faramita Lambru - "cainele fidel" al Mariei Tanase

"Fata care vindea flori" s-a pocait

Naistul din Ploiesti, zeul Pan la Paris

Televiziunea boierilor

"Nu cant manele!"

Chetris pentru Goran Bregovic

Mambo Siria - din papusoi, la televiziune

"Din spagi mi-am crescut cei cinci copii!"