Flacara - "Respect omul si cer acelasi lucru"

rtistii traiesc momentul, nu se gandesc la viitor. De aceea, doar cativa se realizau, restul traia clipa. Pentru unii muzica este ratiunea de a fi! Un anumit gen se canta in asa fel incat plangi razand si razi plangand.

Artistii traiesc momentul, nu se gandesc la viitor. De aceea, doar cativa se realizau, restul traia clipa. Pentru unii muzica este ratiunea de a fi! Un anumit gen se canta in asa fel incat plangi razand si razi plangand.

O tinuta impecabila, iar stilul simplu si direct cu care abordeaza discutia te cucereste instantaneu. Asa l-am cunoscut pe Nelu Ploiesteanu. Pe 16 decembrie si-a sarbatorit ziua de nastere alaturi de prieteni, iar noi am ramas prizonieri ai unui glas ce ni s-a strecurat in suflet, o caldura de flacara, facandu-ne sa ascultam povestea vietii fara s-o mai comentam si pretuim lacrima de iubire mai presus de orice.

Daruire. Popularitatea nu poate fi explicata intotdeauna. Ce-ar mai fi de explicat in cantecul rascolitor al lui Nelu Ploiesteanu, in aceasta bucurie si tristete care se numeste muzica. "Pasiunea pentru muzica a fost din tata in fiu. Ma trag dintr-o familie de lautari vestiti. Meseria aceasta trebuie sa o faci cu placere si daruire. Asa ne castigam painea. Cam pe la varsta de 14 ani am inceput activitatea, mergeam cu rudele mele la nunti, la baluri. De Craciun se faceau baluri timp de trei zile, ca asa se distrau oamenii, pe vremea aceea nu aveau televizor. M-am nascut la Ciorani, Prahova, unde am stat pana am plecat militar, m-am casatorit si prin 1977, dupa cutremur, am venit in Bucuresti. De atunci am colaborat cu Teatrul «Ion Vasilescu», era teatru de revista atunci, cu care am plecat in tot felul de turnee. La 33 de ani m-am angajat la UNAPL, am ramas in domeniul restaurantelor. Pot sa spun ca acum 25 de ani cantam mai bine decat astazi."

Primul pas... "Dupa Revolutie, dorinta mea cea mai mare a fost sa readuc muzica veche in actualitate. Ce putea fi mai frumos ca melodiile Mariei Tanase, ale Mariei Lataretu, ale lui Ion Luican, Faramita Lambru. Nu s-a putut face nimic in acea perioada. Folclorul este folclor, trebuie respectat, trebuie sa-l pastram cu sfintenie. Muzica pe care o fac eu este mai mult lautareasca. Multi confunda muzica lautareasca cu muzica tiganeasca. Este foarte mare diferenta. Lautarii creau, pentru ca era painea lor. Cantecul «Capitane de judet» a fost creat special pentru hotii de cai, pe vremea aia se faceau targuri, se vindeau cai. Tata mi-a dat un sfat: «Taica, pe unde ai sa ajungi tu, canta la oricine, fa ce vrei, dar nu intreba ce meserie au. Nu te intereseaza. Sa te prezinti curat, sa-ti dai silinta sa canti bine pentru placerea lor. Ca e om mare, ca este hot, ca este muncitor, tu canta si nu intreba nimic». Asa am facut... Au fost multi lautari, pentru ca muzica lautareasca era una cu totul speciala, se canta mai mult la oras. Tatal meu avea un costum de haine si doua camasi, le calca mama in fiecare duminica. Avea in buzunar un parfum din acela masinuta, un parfum din acela de doi-trei lei, dar mirosea bine, a curat."

Viata de lautar. "Majoritatea lautarilor au murit saraci. Ma gandesc apoi la Sile Dinicu, la Maria Tanase, la Gica Petrescu, pentru ca ei in general traiesc momentul, nu se gandesc la viitor. Nu vedeti, luati exemplu un ansamblu, din atatia artisti numai doi, trei sunt realizati. Restul traiesc clipa. Vinul stimuleaza, creeaza o anumita dispozitie, fara sa bea ceva omul nu se descarca de emotii si nu poti ajunge la sufletul lor. Unul se casatoreste si bea de fericire, altul, daca se desparte, tot aici ajunge. Vinul este acel ceva care te face sa te simti bine atat la bune, cat si la rau. Daca ai si un lautar langa tine... M-am adresat mereu oamenilor de varsta mea, nu celor tineri... Dar am dat autografe, m-au luat in brate, eram mai ceva ca un antrenor de fotbal. Ma bucur ca am avut aceasta sansa, ca am reusit sa ajung la sufletul oamenilor. Ma recunosc pe strada si ma saluta."

Familia. "Am descoperit misterul feminin devreme. Nu sunt omul care sa se afiseze, sa faca parada. Toate la timpul lor. Nu am fost usa de biserica, nu sunt nici acum. «Vine o vreme cand te lasi de toate,/ Ai vrea multe, dar nu se mai poate./ Nu mai razi ca altadata/ Si n-ai mai glumit de mult cu-o fata»... Asa sunt si eu. Nu se mai pune problema la varsta mea, mai ales ca am niste doi nepoti, unul canta la pian, mai am si o nepotica. Merg cu ei in parc, le spun cate-o poveste. Mi-a placut si sa primesc sfaturi, si sa dau. Nu-mi place sa insist. Copiii vad cum ma comport si am fost educat sa cred in puterea exemplului. Am opt clase si Scoala de arta. Cand nu stiam un cuvant intrebam, apoi stiam despre ce se vorbea si in ce context sa-l folosesc. Am concerte peste tot. Familia este cea mai mare realizare a mea. Meseria pe care o fac este parte din mine."

Sincer, omenesc, nealterat. Mai rar sansa de a intalni asemenea interpreti ca Nelu Ploiesteanu.

"«In seara asta am de gand/ sa par mai vesel ca oricand,/ de aceea beau si rad mereu,/ dar rasul acesta fericit e prefacut/ si n-ati simtit cat sunt de trist si ca mi-e greu./ Orice om e actor cateodata, cand un dor inima i-a strapuns...» Acest cantec imi este cel mai aproape de suflet. Am fost cu Dinica la un concert. A luat microfonul si a spus simplu: «Buna seara!». Jumatate de ora nu am putut sa cantam, pentru ca s-a ridicat sala in picioare si a aplaudat. Cand esti o valoare, cine poate sa te contrazica?" Nelu Ploiesteanu

Uneori se gandeste ca poate nu merita asa ceva, ca este prea mare caciula pentru capul lui. Respectul este totul pentru Nelu Ploiesteanu. Conteaza mai mult decat banii sau orice altceva. "Respect omul si cer acelasi lucru. Sunt foarte parolist. Mi-am vazut de treaba mea. Am facut 34 de CD-uri in 12 ani si niciodata nu mi-am pierdut increderea in oameni, pentru ca am avut parte doar de dragoste. Revolutia a fost prima statie importanta a carierei mele."