Simen Herşcovici, alias Shimon Naor, căutat pentru a fi închis în urma livrării frauduloase de produse folosite la fabricarea armelor în ţări supuse embargoului de armament, a fost adus luni seară în Bucureşti cu un avion de linie de la Paris. Cursa cu care a fost adus marele fugar a aterizat pe Aeroportul Otopeni la ora 20:40, cu o întârziere de o oră, la sosire condamnatul refuzând să facă declaraţii de presă.
El a fost însoţit de reprezentanţi ai Biroului Interpol Paris, a fost preluat de o escortă a IGPR şi dus în arestul Poliţiei Capitalei. Evenimentul s-a produs după zece ani de când Naor a fugit din ţară pentru a scăpa de răspunderea penală. Sentinţa definitivă de condamnare emisă în anul 2006 se pune astfel în executare cu o întârziere de patru ani. Simen Herşcovici, cu dublă cetăţenie, româno-israeliană, a fost condamnat pentru contrabandă la 11 ani de închisoare pentru că a livrat armament şi muniţie unor state aflate sub embargou. Aceasta este menţiunea cu care traficantul a figurat ani la rând pe lista celor mai căutaţi infractori, în timp ce acesta stătea bine-mersi la adăpostul legilor israeliene. Norocul nostru că afaceristul a tras o fugă până la Paris. Aşa se face că Biroul Interpol Paris l-a arestat în data de 7 mai 2010, în vederea extrădării.Infractori pe teritoriul României, Sorin Beraru, Frantisek Priplata, Leonida Teohari, Gregorian Bivolaru şi Omar Hayssam stau bine-mersi liberi, primul în Israel, al doilea în Cehia, al treilea în Canada, Guru în Suedia şi teroristul în Siria. Şansele ca aceştia să fie aduşi în ţară sunt, aşa cum se văd în prezent, extrem de slabe. Să-i luăm pe rând.
Sorin Beraru, om de afaceri cu dublă cetăţenie, română şi israeliană, a fost dat în urmărire internaţională din anul 2001. Încercarea de localizare a fugarului a adus informaţiile privind prelungirea paşaportului său la Costa Rica. Apoi datele arată că Beraru se află în Israel. "Însă Israelul nu a confirmat oficial că Sorin Beraru s-ar afla la ei", ne-a declarat ieri un specialist din cadrul Serviciului Investigaţii Criminale, din cadrul IGPR.
În prezent, potrivit site-ului oficial al Poliţiei Române, Sorin Beraru este căutat internaţional în baza unui mandat de executare a pedepsei de şapte ani de închisoare pentru comiterea infracţiunilor de trafic de influenţă, luare şi dare de mită. Concret, el a încercat să mituiască procurorul care îl cerceta pentru afacerea CI-CO, oferind suma de 1,5 milioane de dolari prin intermediul unor poliţişti. Afaceristul era anchetat încă din anul 1999 pentru modul fraudulos prin care au ajuns în buzunarele lui 3,65 de milioane de dolari din conturile CI-CO, precum şi pentru modul în care 70% din acţiunile CI-CO deţinute de fostul FPS au ajuns în posesia grupării conduse de Sorin Beraru. "Ce şanse avem să-l prindem? Până acum Israelul nu a confirmat că e acolo. Şi chiar dacă e acolo, israelienii nu-şi extrădează cetăţenii", ne-a spus sursa citată.
"Omar Hayssam a fost dat în urmărire naţională la 19 iulie 2006 şi în urmărire internaţională la 20 iulie 2006. Se spune că e în Siria, c-ar şi fost arestat, dar în acest caz nu am primit nici un punct de vedere oficial. Nu am primit niciodată o confirmare oficială că a fost arestat. Şi cu Siria nu avem tratat de extrădare", ne-a spus specialistul în "Urmăriri".
Frantisek Priplata, cetăţean ceh, este urmărit naţional din 30 iunie 2005 şi internaţional din 2 august 2005. A fost localizat în Cehia, dar această ţară a refuzat să-l predea. Cehia nu şi-a însuşit în totalitate Decizia-cadru privind mandatul european de arestare.
Pare ceva de domeniul fantasticului să-l vedem readus în ţară, încătuşat, pe Gregorian Bivolaru, alias "Guru", liderul MISA. Urmărit naţional din 4 iunie 2004 şi dat în urmărire internaţională din 6 septembrie 2004, Gregorian Bivolaru a fost arestat preventiv în Suedia în 2005, dar ulterior a fost pus în libertate. Dacă nu iese din Suedia, unde are statut de refugiat politic, ori dacă această ţară nu-i retrage acest statut, autorităţile române nu văd cum ar putea să-l aducă pe fugar în faţa justiţiei româneşti.
Un alt caz ca şi clasat este cel al fugarului Leonida Teohari, căutat în baza unui mandat de executare a pedepsei cu închisoarea pentru înşelăciune. Acesta, în perioada 1990-1994, în calitate de acţionar la SC Darianne International Of Romania SRL, a indus în eroare băncile Dacia Felix SA Cluj-Napoca şi Credit Bank Bucureşti, creând un prejudiciu de 27,6 milioane de dolari şi 25,5 milioane de mărci germane. Leonida Teohari este urmărit internaţional din 22 septembrie 2003. A fost localizat în Canada, ţară care a refuzat extrădarea lui încă din 2004.
Valentin Răducan, hoţul din cazul "Portbagajul", este urmărit naţional din 4 decembrie 2002 şi internaţional din 23 decembrie 2002. A fost localizat în SUA încă din anul 2007. "Americanii fac o selecţie foarte dură a cazurilor ţinând cont inclusiv de efortul financiar pe care trebuie să-l facă pentru un asemenea caz. Purtăm corespondenţă cu autorităţile SUA, dar până în prezent...", ne-a spus sursa citată. De altfel, principiul proporţionalităţii şi justificării pentru a putea aloca resursele este folosit şi de Biroul Interpol Londra.
Mihai Necolaiciuc, fostul boss care a prăduit CFR-ul cu vreo 50 de milioane de euro, a fost dat în urmărire internaţională la 26 octombrie 2006. El a fost arestat în SUA, statul Florida, în vederea deportării pentru încălcarea legilor emigrării la 17 iunie 2009. Avea asupra sa acte emise de Venezuela. A fost arestat provizoriu în vederea extrădării la data de 23 iunie 2009, conform informaţiilor date de Ministerul Justiţiei. Potrivit procedurii americane, chiar dacă instanţa din Florida admite cererea de extrădare, Necolaiciuc are trei căi de atac, inclusiv la Curtea Supremă a SUA. Deci durează.
Nicolae Popa, aşa-zisul "locotenent al lui SOV", a fost dat în urmărire naţională şi internaţională în 2002, în baza unui mandat pentru evaziune fiscală, delapidare şi complicitate la abuz în serviciu contra intereselor publice. Concret, la 18.09.1998, în calitate de director general al SVM GELSOR SA, a însuşit din depozit 65.359 acţiuni emise de SC INDUSTRIAL EXPORT SA la valoarea de 25.376 lei/acţiune, care aparţineau SOVINVEST SA şi erau administrate de GELSOR SA, pe care le-a remis unui intermediar în scopul de a fi vândute Băncii Agricole la un preţ de 765.000 lei/buc., prejudiciul adus băncii fiind de aproximativ 50 miliarde de lei. "Se ştia că este în Indonezia împreună cu concubina lui încă din anul 2002, dar autorităţile din această ţară au dat curs solicitării părţii române abia în anul 2009."
Nicolae Popa a fost arestat la Jakarta în data de 2 decembrie 2009. Potrivit Ministerului Justiţiei, cererea de extrădare din Republica Indonezia în România a lui Nicolae Popa a fost transmisă. La sfârşitul lunii decembrie, autorităţile indoneziene au informat că cererea de extrădare îndeplineşte condiţiile prevăzute de legislaţia indoneziană. De atunci aşteptăm...
Trei recuperaţi "pe bune" după zece ani
Alţi doi fugari celebri ajunşi înapoi în mâinile autorităţilor române în cursul anului 2009 sunt Severin Tcaciuc şi Mihai Bucurenciu.
Mihai Bucurenciu a fost dat în urmărire naţională la 24 februarie 2000, trei luni mai târziu fiind dat şi în urmărire internaţională. Condamnat definitiv în 2003 la 10 ani de închisoare pentru instigare la lipsire de libertate în mod ilegal, în cazul "Portbagajul". El a reclamat la Poliţie că i-au fost furaţi din portbagajul maşinii sale 420.000 de euro şi un kilogram de bijuterii. Ulterior, i-a sechestrat şi torturat pe suspecţii acestui furt. Mihai Bucurenciu a fost identificat şi arestat de Interpol în Belgia, dar ulterior autorităţile belgiene l-au eliberat fără a informa şi partea română. Până să fie prins, nouă ani întregi s-au scurs de când a fugit din România, iar sentinţa definitivă şi irevocabilă de condamnare a fost aplicată cu o întârziere de şase ani. El a fost prins, culmea, în autogara din judeţul Râmnicu-Vâlcea, la data de 8 iulie 2009, având asupra lui acte false pe numele Marica Florian. "Nu există date despre modul în care a intrat în ţară, dar se pare că acest lucru s-a întâmplat după anul 2007. În ţară se ascundea într-un cătun, trăia izolat", ne-a mărturisit unul dintre specialiştii de la Serviciul Investigaţii Criminale.
Severin Tcaciuc, omul cu picioarele amputate care a reuşit în mod miraculos s-o şteargă dintr-o clădire împresurată de forţe poliţieneşti, a fost dat în urmărire naţională la 9 martie 2003. Abia un an mai târziu, la 10 februarie 2004, a fost dat şi în urmărire internaţională. A fost localizat în Austria, unde avea reşedinţa la Viena. "Se ştia acest lucru şi s-au transmis solicitări pentru arestarea lui în vederea extrădării. Din păcate, Austria a răspuns abia după cinci ani, şi atunci dând curs unui mandat european de arestare", ne-au spus poliţiştii de la Serviciul de Investigaţii Criminale - IGPR. Tcaciuc a fost arestat la 11 august de autorităţile austriece şi adus de la Viena la 21 august 2009, el fiind încarcerat la Penitenciarul Botoşani, pentru a-şi ispăşi pedeapsa. Dacă-l socotim şi pe Shimon Naor, adus luni noaptea la Bucureşti, reiese că în ultimul an autorităţile româneşti, cu sprijinul INTERPOL, au recuperat trei dintre celebrii fugari.