x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Special Geambasii creditelor

Geambasii creditelor

de Andreea Cascaval    |    Petru Zoltan    |    18 Mar 2006   •   00:00
Geambasii creditelor

Lumea interlopa se impli-ca masiv in obtinerea de credite pentru nevoi per-sonale nenominalizate, prin falsificarea documen-telor necesare obtinerii unui credit. Stampile false, adeverinte de serviciu con-trafacute, copii false de pe cartea de munca, si gata: banca-i pacalita. Beneficiarul creditului imparte profi-tul cu falsificatorii, uneori si cu functionarii bancari manjiti.

Obtinerea cu documente false de credite de nevoi personale de la banci a devenit un fenomen in Romania. Explozia creditului de consum din anul 2003 a avut ca efect si cresterea numarului de persoane care au reusit sa pacaleasca sistemul bancar. Ca in orice domeniu in care se invart mari sume de bani, s-au format rapid bande bine organizate de asa-zisi "fraudulenti".

Lumea interlopa se implica masiv in obtinerea de credite pentru nevoi personale nenominalizate prin falsificarea documentelor necesare obtinerii unui credit. Totul incepe din cauza ca oamenii au nevoie de bani. Ori au salariile prea mici, ori nu lucreaza deloc si spera sa isi faca viata mai usoara cu creditul contractat. De cele mai multe ori, omul incearca sa isi deschida o mica afacere, sa investeasca banii, astfel incat sa isi poata permite sa plateasca lunar ratele la banca si sa mai puna si ceva deoparte. Pentru 10.000 de romani, "creditul" este practic singura solutie de a-si imbunatati traiul de zi cu zi. Iar obtinerea unui credit prin falsificarea de documente vine pentru om ca o "gura de aer". Persoanele care primesc credit prin astfel de metode trebuie "sa dea afara" celor care i-au ajutat o suma intre 1.000 si 1.700 de euro, in functie de grupare si de valoarea creditului, care nu depaseste de obicei suma de 5.000 de euro. Fiecare grupare "ajuta" circa 10-15 persoane pe saptamana sa obtina credite de la diferite banci, societati de credit sau case de economii. Din afacerea asta, fiecare grupare castiga saptamanal peste 10.000 de euro.

FILIERE CREDITE. La nivelul Capitalei, lumea interlopa actioneaza in zonele sarace. Rahova, Baicului sau Ferentari sunt doar cateva dintre zonele Bucurestiului unde nivelul saraciei este foarte ridicat, iar "geambasii de credite" isi desfasoara activitatea cu succes. La sfarsitul lunii noiembrie 2005, politistii bucuresteni au reusit sa prinda o grupare care prin inselaciune a obtinut mai multe credite pentru nevoi personale. Ofiterii de la Serviciul de Investigare a Fraudelor din cadrul Directiei Generale de Politie a Municipiului Bucuresti au fost sesizati in legatura cu comiterea unor infractiuni de inselaciune in sistemul bancar de acordare a creditelor pentru nevoi personale. Impreuna cu politisti de la Serviciile Supravegheri Operative si Investigatii, Cercetari Penale si de Interventie Rapida au prins o grupare de sapte persoane. Unul dintre cei prinsi a solicitat unei agentii financiar-bancare din Bucuresti acordarea unui credit bancar in valoare de 16.000 lei noi, aproximativ 5.000 de euro. Acesta a prezentat pentru acordarea creditului documente false referitor la venituri si locul de munca. Gruparea era formata din: U. Alexandru (45 ani), din Sectorul 3, G. Sandu (31 ani), cunoscuti cu antecedente penale, M. Niculae (48 ani), I. Constantin (46 ani), toti din jud. Calarasi, N. Florian (30 ani), G. Vasile (31 ani), ambii din Sectorul 3, si S. Vasile (54 ani), din Sectorul 6. In autoturismul lui Sandu au fost gasite 17 carti de identitate, trei stampile de la trei firme, precum si contracte individuale de munca si adeverinte de salariu completate sau in alb. Gruparea a obtinut in perioada iulie-noiembrie 2005 credite pentru nevoi personale de la diverse unitati bancare din Capitala insumand peste 200.000 RON. Parchetul de pe langa Tribunalul Bucuresti i-a retinut pe cei sapte pentru savarsirea infractiunilor de inselaciune, tentativa la inselaciune, fals in inscrisuri sub semnatura privata si uz de fals.

Un alt caz de fraudare a sistemului bancar este cel al unui om de afaceri din Timisoara, administratorul a zece firme. Acesta este acuzat ca a intocmit carti de munca false, folosindu-se de o stampila contrafacuta a Inspectoratului Teritorial de Munca Timis. Mai multe persoane au obtinut acte false, pe care le-au depus la banci pentru obtinerea unor credite. Politia a aflat ca, la scadenta, imprumuturile nu erau rambursate. In perioada mai-august 2004, bancile au fost pagubite cu circa 700 de milioane de lei.

SOLUTIE. Manati de saracie, oamenii isi risca libertatea pentru obtinerea unui credit

DETECTIVII BANCARI. Pentru a putea controla fenomenul creat de explozia creditelor din 2003, la data de 10 februarie 2004 s-a infiintat Biroul de Credit. Actionarii Biroului de credit sunt, mare parte din bancile din Romania. Biroul de Credit s-a dezvoltat in trei etape. In prima etapa s-a colectat informatia negativa despre creditorii de la banci. Informatie negativa inseamna date despre debitori cu restante mai mari de 30 de zile, de-claratii cu inadvertente, date despre posibili "fraudulenti". "Fraudulentii sunt cei ale caror fapte au fost catalogate drept infractiuni de catre o hotarare judecatoreasca definitiva", afirma Serban Epure, director general. A doua etapa este informatia pozitiva provenita de la banci si societati de credit. A treia faza este scoringul. Cu cat informatia este mai completa, cu atat scoringul este mai precis. "Scoringul este o grila pe care, in urma unor raspunsuri, ti se da un punctaj. In functie de acest punctaj iei sau nu iei creditul. Informatia pozitiva sau negativa este afisata pe raportul de credit timp de cinci ani. In prezent exista doua persoane care au credite si restante la opt banci. La data de 31 decembrie 2005, 188.000 de persoane aveau restante totale in valoare de 152 de milioane RON, 15,5 milioane euro si 4,2 milioane USD", declara Serban Epure.

La inceputul anului 2005, Compania internationala Experian a preluat de la UCS Romania societatea Expert Credit Bureau (ExCB), specializata in furnizarea de date privind bonitatea firmelor. Ca parte a organizatiei globale Experian, Experian Scorex mentine legaturi permanente cu peste 70 de birouri de credite din lume. In septembrie 2005, Experian Scorex a semnat un acord de preluare a ExCB, o companie fondata din anul 2004. "Expert Credit Bureau sprijina furnizorii de credite in protejarea fata de incercarile de fraudare, un fenomen serios si care, din pacate, ia amploare", sustine Roberto Giann Antoni, director regional pe Europa.

ExCB actioneaza pe piata din Romania ca o agentie independenta care ofera informatii despre creditare. "Trebuie sa fie bine inteles ca agentiile furnizoare de referinte privind creditarea nu intocmesc si nu pastreaza asa-zise liste negre cu persoane, ci doar colecteaza si redistribuie participantilor afiliati informatii privind istoricul comportamentului persoanelor in ceea ce priveste achitarea creditelor", declara Roberto Giann Antoni.

Nu exista o regula stricta in aceasta privinta. Relevanta informatiei scade pe masura ce vechimea ei creste. Practica generala pe pietele internationale este de a pastra si utiliza aceste informatii pentru cinci pana la sapte ani. "Solicitantul de credite este informat despre transmiterea datelor sale catre institutiile furnizoare de referinte de creditare, dar nu in mod necesar asupra perioadei exacte de pastrare a acestor date", afirma Roberto Giann Antoni.

PROCEDURA
Actele sunt falsificate cu ajutorul aparaturilor moderne. In primul rand, se "cloneaza" stampila. Valoarea unei stampile false este de circa 100 de dolari. Apoi oamenii sunt angajati fictiv la diferite firme. Se completeaza apoi adeverinta de salariu cu o suma mare, ca persoana sa nu intampine probleme in acordarea creditului pe care urmeaza sa il contracteze. Se mai falsifica primele si ultimele doua pagini dupa cartea de munca. Odata rezolvata problema documentelor, "geambasii de credite" impreuna cu persoanele care solicita creditul depun actele la diferite banci. "Geambasii" folosesc stampila unei firme pentru cel mult 15 persoane, deoarece riscul de a fi prinsi este foarte mare. Bancile isi asigura riscul de neplata a creditului la o societate de asigurari in functie de credit si de perioada de creditare. Clientul nici nu stie de aceasta asigurare, deoarece ea este facuta si suportata de banca. In unele cazuri, grupurile de falsificatori sunt ajutate chiar de functionarii bancari. "Doar in primele noua luni ale anului 2005 au fost solutionate 518 dosare penale, in care au fost cercetate aproape 800 de persoane", a declarat Bogdan Ciobanu, ofiter specialist in cadrul Inspectoratului General al Politiei Romane.
×
Subiecte în articol: special persoane bănci credite credit