Procurorii militari din cadrul Parchetului Anticoruptie l-au retinut ieri, in urma unui flagrant, pe generalul de brigada Stefan Blaj, medic in Ministerul Apararii, pentru luarea unei mite de 4.000 de dolari.
Alaturi de generalul Blaj, a mai fost retinuta, pentru complicitate la luare de mita si Daniela Negoescu, locotenent colonel, medic in cadrul Directiei Generale a Penitenciarelor. MITA PENTRU POST. Potrivit anchetatorilor generalul Blaj, in calitate de presedinte al comisiei de examinare la concursul organizat pentru un post de medic in reteaua penitenciarelor, ar fi pretins spaga de la denuntator prin intermediul Danielei Negoescu. In schimbul mitei, denuntatorul ar fi avut acces la subiectele de examen. Procurorii sustin ca dupa mai multe negocieri generalul si-ar fi redus pretentiile la 2.500 de dolari, din care ar fi primit efectiv 1.300 de dolari. Anchetatorii au indicii ca cei doi invinuiti nu s-ar afla la prima fapta de acest gen. Cei doi invinuiti vor fi prezentati azi Inaltei Curti de Casatie si Justitie cu propunere de arestare preventiva. (Miruna Pasa)Citește pe Antena3.ro