Generalul Ion Eremia - un Soljeniţin al Romăniei

Dacă romanul lui Ion Eremia, "Gulliver in Ţara Minciunilor" - o satiră "cruntă", ca o injurătură cazonă, la adresa utopiei comuniste, a dictaturii şi a totalitarismului in general - nu ar fi fost confiscat de Securitate in 1958 şi ar fi apărut in Franţa - aşa cum intenţiona autorul, Romănia ar fi avut propriul ei "Soljeniţin".

"GULLIVER IN ŢARA MINCIUNILOR". Un roman satiric la adresa comunismului, pentru care autorul a fost condamnat la 25 de ani de inchisoare



Dacă romanul lui Ion Eremia, "Gulliver in Ţara Minciunilor" - o satiră "cruntă", ca o injurătură cazonă, la adresa utopiei comuniste, a dictaturii şi a totalitarismului in general - nu ar fi fost confiscat de Securitate in 1958 şi ar fi apărut in Franţa - aşa cum intenţiona autorul, Romănia ar fi avut propriul ei "Soljeniţin". Recuperată din arhivele Securităţii in 1990, cartea avea să apară la Bucureşti abia la patru decenii după ce a fost scrisă.



La 11 septembrie 1958, generalul Ion Eremia finalizează romanul "Gulliver in Ţara Minciunilor" şi incearcă să-l trimită spre publicare in Franţa. Dar marinarul Pompiliu Pănescu, insărcinat cu această misiune de sora generalului, in loc să ducă manuscrisul in Franţa, il predă Securităţii. Ce a urmat e lesne de presupus. La 17 octombrie 1958, Ion Eremia este arestat, iar la 27 octombrie 1959 este condamnat la 25 de ani de muncă silnică pentru "crima de uneltire contra ordinii sociale prin agitaţie" şi 14 ani temniţă grea, pentru "complotare la tentativa crimei de trădare de patrie", urmănd să execute pedeapsa cea mai mare. Incepănd cu 27 octombrie 1959 trece succesiv prin penitenciarele Jilava, Rămnicu-Sărat şi Aiud, iar la 24 iulie 1964 este eliberat prin celebrul Decret al Consiliului de Stat nr. 411, de eliberare a tuturor deţinuţilor politici care au supravieţuit puşcăriilor comuniste. Intre timp, mai exact in 1965, prima soţie a generalului Ion Eremia, actriţa Reghina Abramovici, şi cei doi copii se stabilesc definitiv in SUA, unde vor fi protejaţi. In anul 1970, Ion Eremia obţine reabilitarea judecătorească, iar in 1971 se recăsătoreşte cu Nicoleta Eremia, impreună cu care va infia doi copii orfani şi alături de care va trăi pănă la moarte, şi anume, pănă la 23 februarie 2004.

Pe lăngă - "Gulliver in Ţara Minciunilor", Ion Eremia a mai scris "Popa Stoica" - roman - Editura Militară - 1971, "Nănfrănţii din Ţara Zimbrilor" (vol. I 1986, vol II 1987) - Ed. Militară, "In triumf prin Ţarigrad" - 1989 - Ed. Milit şi "Insula Robinson" - 2003 - Fundaţia Academia Civică

SUMBRE PREMONIŢII. Recuperat in 1990 din arhivele Securităţii, romanul "Gulliver in Ţara Minciunilor" a fost publicat in 1992 de Editura Fundaţiei Culturale Romăne şi reeditat in 2003 la Editura Profile Publishing. Scris după modelul "Călătoriile lui Gulliver", de Jonathan Swif (de altfel, in prima prefaţă, Ion Eremia se declară a fi chiar Jonathan Swif, deşi stilul cazon şi umorul negru il apropie mai mult de Jules Verne şi de Louis-Ferdinand Céline), romanul este de fapt o alegorie satirică la adresa stalinismului, trăit din plin de autor, şi, in general, la adresa utopiei comuniste, a totalitarismului.
Debarcat după o călătorie tragică pe un tărăm necunoscut, intr-o ţară misterioasă, numită Kukunia, condusă de un dictator odios - "Marele Granit", eroul romanului, "englezul Gulliver" ajunge, in urma unor bizare intămplări şi a numeroase intrigi, să cunoască indeaproape viaţa greu incercatului popor kukunez, ba chiar să lupte, alături de oponenţii regimului - un grup de disidenţi, pentru inlăturarea de la putere a "Marelui Granit" şi a camarilei acestuia. Deşi cartea e scrisă la sfărşitul anilor ’50, la căţiva ani după moartea lui Stalin, autorul imaginează cu sarcasm scene detaliate ale vieţii din "Kukunia", care aveau să se transforme intr-o crudă realitate abia peste căteva decenii, in Romănia anilor ’70-’80, anii de glorie ai lui Nicolae Ceauşescu. Bunăoară, o vizită a unei delegaţii străine in "Valea Robilor"( puşcăria de la Canal ) are toate ingredinetele celebrelor vizite ale lui Nicolae Ceauşescu: in loc de copaci adevăraţi, dictatorului i se arată tablouri reprezentănd păduri bogate, in locul cazarmelor dărăpănate şi insalubre in care erau ţinuţi puşcăriaşii, i se arată case "frumoase", chiar străzi intregi... de mucava, in locul oamenilor schilozi, lihniţi de foame, i se prezintă "muncitori" bine hrăniţi, toţi ridicăndu-l in slăvi pe "marele conducător" etc.



GENIUL. "Marele Granit" croia singur soarta poporului kukunez. El scria operă după operă, una mai genială decăt cealaltă. Teoriile din opera lui Granit stau la baza societăţii: "Teoria devotamentului ca produs al fricii", "Tortura - mijloc de educaţie civică şi morală", "Moarte Principiile dreptului penal pentru duşmanii de clasă trasate, evident, de insuşi Granit sunt: "Dacă cineva s-a dovedit a fi duşmanul statului granitist, inseamnă că acesta a comis toate, absolut toate celelalte crime odioase: a ucis, a furat etc."; "Dacă incă nu le-a comis, asta se datorează numai faptului că incă nu a avut prilejul, ceea ce echivalează cu a le fi comis"; "Dacă nu există dovezi in acest sens, ele vor fi fabricate, imbinădu-se astfel in mod armonios teoria cu practica".



MODELAREA ŞTIINŢIFICĂ A OMULUI. La indicaţiile lui Granit, cercetătorii de la Academia Kukuneză - incartiruiţi intr-un fel de "şaraşca" soljeniţiană - demarează un program ştiinţific grandios: crearea omului fără stomac, astfel, noul granitist urmează să se hrănească doar cu aer şi apă. Insă, intr-o fază interimară, stomacul omului este inlocuit cu unul de animal ierbivor, granitiştii urmănd să se hrănească doar cu verdeţuri. Problema imbrăcămintei va fi rezolvată mai simplu, prin incrucişarea omului cu animale cu blană. Desigur, cercetările pentru crearea "omului rumegător imblănit" nu prea dau rezultate, subiecţii murind pe capete, dar cercetătorii kukunezi rămăn optimişti. In fine, pe termen lung, "intr-o nouă etapă glorioasă pe drumul construirii fericirii omului", cercetătorii kukunezi şi-au propus, nici mai mult, nici mai puţin, să facă comestibil pămăntul, in acest fel problema alimentaţiei fiind definitiv rezolvată.



ARME CU PENIŢĂ. Citind cele relatate de Ion Eremia, alias, Gulliver, despre literatura şi scriitorii din Kukunia, ai impresia că autorul nu a scris aceste rănduri in anii ’50, ci cu trei decenii mai tărziu, undeva prin anii ’80, in plin cult al personalităţii lui Nicolae Ceauşescu. Astfel, cu prilejul unei vizite la "Statul Major Literar", Gulliver află că scriitorii din Kukunia, aveau un singur drept: să laude infăptuirile măreţe ale marelui conducător. Art. 25 din statutul scriitorului era edificator in acest sens: "Literatura este o armă electorală de frunte. Ea este o metodă de convingere ceva mai suplă decăt ciomagul, pistolul, puşcăria sau ştreangul. Scopul unic al literaturii este menţinerea la putere a cărmuirii in slujba căreia se află. Pentru a da roade, literatura trebuie să se intemeieze pe o meşteşugită imbinare intre afişul electoral şi discursul politic, din a căror dezvoltare şi perfecţionare s-a născut". Sau, art. 577: "Poezia este acea parte a literaturii destinată a cănta şi a preamări stăpănirea. Ea trebuie să fie insufleţită numai de sentimente inalte ca: dragostea neţărmurită faţă de Granit şi granitism şi ura faţă de duşmanii acestora". La art. 578, statutul scriitorului prevede: "Singurele soiuri de producţie poetică admise şi recunoscute de lege sunt oda şi psalmul". Art. 779: "Fabulele sunt strict interzise, pentru a nu se face confuzie intre diferite dobitoace şi cărmuirea ţării". Art 780: "Satira este un gen literar căruia nu-i prieşte climatul ţării noastre. Ea este totuşi ingăduită de lege, dar numai in cazul in care e vorba de duşmani ori de persoane care indeplinesc funcţii in stat, mergănd pănă la gradul de impiegat, inclusive". Art. 1581: "Romanul trebuie să infăţişeze măreţele realizări ale granitismului, viaţa imbelşugată şi fericită a poporului kukunez in epoca granitismului(...) El trebuie să ajusteze astfel realitatea, incăt să fie in perfectă concordanţă cu discursurile şi lucrările teoretice ale conducătorilor granitişti". In fine, potrivit statutului scriitorului, cadrul in care se desfăşoară romanul trebuie să fie intotdeauna acesta: "O Kukunie bogată şi infloritoare, locuită de un popor liber, indestulat şi fericit". Iar morala romanului trebuie să fie intotdeuna aceasta: "Granit e un geniu, iar cauza granitismului e de neinvins". De prisos să mai spunem că in Kukunia toate romanele se scriau doar la comandă. Iată titlurile cătorva "comenzi": "Kukunia - ţara belşugului", "Muncesc cu entuziasm pentru patrie şi Granit", "Sfănta libertate kukuneză" etc.
Cenzura era drastică: nici o carte, fie ea chiar laudativă la adresa "marelui, genialului nostru Granit şi a familiei sale", nu apare pănă nu este trecută prin furcile caudine ale cenzorilor.
De asemenea, rolul presei kukuneze era unul singur, şi anume, acela de a preamări opera marelui Granit şi a-i ponegri pe duşmanii acestuia. Răsfoind ziarele centrale, autorul se edifică citind doar titlurile, precum, "Navigăm cu pănzele intinse spre limanul fericirii", "Ne luăm zborul spre fericire", "Slavă veşnică genialului Granit" etc. Practic, presa era total previzibilă, ştiai cu exactitate ce vor scrie ziarele de măine, de săptămăna sau de luna viitoare.



REVOLTA. Sfărşitul dictaturii granitiste, la care pune umărul şi eroul principal al romanului (nu vom intra in detaliile acţiunii) prefigurează, pănă la nuanţe, sfărşitul lui Ceauşescu. De exemplu, marea revoltă se declanşează cu prilejul unui miting care are loc in capitală, in cinstea "marelui conducător", gloata furioasă vrea să-i linşeze pe marii dregători, armata trece de partea răsculaţilor, mulţimea infuriată devalizează palatele puterii, tablourile dictatorului (care, spre deosebire de Ceauşescu, este ucis chiar de colaboratorii lui) sunt călcate in picioare, operele acestuia sunt arse de mulţimea revoltată etc. Procesul camarilei lui Granit este leit procesul CPEx: in pledoariile lor, acuzaţii trec brusc de la "marele, genialul şi inegalabilul Granit" la "Marele Ţicnit", "Marele Dement", "Marele Paranoic", "Fiara Granit şi scorpia sa de nevastă" etc.

Cariera militară

Dar cine este Ion Eremia, autorul unei opere pentru care a fost condamnat de regimul comunist la ani grei de puşcărie? Născut la 5 mai 1913, la Constanţa, Ion Irimia imbrăţişează de tănăr cariera militară. A absolvit cursurile Liceului Militar din Chişinău, apoi pe cele ale Şcolii Militare de Geniu, obţinănd gradul de sublocotenent. In 1935 este repartizat comandant de pluton la Regimentul 7 Pionieri - Timişoara. Intre anii 1936 şi 1938 urmează studiile tehnice ale Şcolii de Aplicaţii de Geniu, care ii vor permite să inventeze "torpila terestră dirijată", pentru a cărei paternitate se va lupta ani intregi. In perioada 1936- 1939 urmează cursurile Facultăţii de Litere şi Filosofie din Bucureşti, fără a absolvi, studii care-i vor marca insă profund viitoarea activitate literară. In vara şi toamna anului 1941, după intrarea Romăniei in cel de-al doilea război mondial, participă la acţiuni militare pe front, cu Batalionul Transmisiuni Motorizat, luptănd in regiunile Chişinău şi Tighina. In perioada aprilie 1942- septembrie 1943 luptă in cadrul Diviziei 1 Pază- "Ucraina", indeplinind funcţia de comandant de companie. Apoi, in cadrul Diviziei 9 Infanterie, participă la războiul impotriva germaniei naziste in calitate de comandant de companie transmisiuni. La 10 martie 1944 este inaintat la gradul de căpitan, iar la 23 august 1946, la cel de maior. Urmează o ascensiune rapidă, la 23 august 1949 fiind avansat la gradul de locotenent colonel, la 9 mai 1950, la cel de colonel şi la 9 septembrie 1952 este avansat la gradul de general-maior şi numit in funcţia de ministru adjunct pentru construcţii şi cazarea trupelor, funcţie pe care o deţine pănă la 5 octombrie 1953. Ca militar, Ion Eremia a indeplinit, pănă in 1950, diferite funcţii, precum cea de redactor-şef la "Glasul Armatei", şef al Casei Centrale a Armatei sau comandant al Academiei Militare Politice. De asemenea, din august 1945 şi pănă in februarie 1948 a fost deputat in Marea Adunare Naţională.

In dizgraţia partidului.

La inceputul anilor ’50, generalul Ion Eremia intră in dizgraţia autorităţilor, in special a conducerii Partidului Muncitoresc Romăn, al cărui membru era. Motivele reale nu se cunosc cu exactitate nici pănă azi. Se ştie insă că, după moartea lui Stalin, in 1953, Ion Eremia pleda deschis pentru analizarea cultului personalităţii "marelui conducător" şi pentru reformarea Partidului Muncitoresc Romăn. Pe de altă parte, se ştie că, in acei ani tulburi, după incheierea războiului şi instalarea ruşilor in ţară, o serie de generali şi alţi ofiţeri romăni, foşti luptători pe Frontul de Est, impotriva forţelor sovietice, au fost scoşi din armată, sub diverse motive, mulţi fiind arestaţi şi condamnaţi la ani grei de puşcărie. Cert este că, la 30 aprilie 1955, printr-un decret al MAN, Ion Eremia este eliberat din funcţia de locţiitor al ministrului Forţelor Armate, iar in iunie 1955, Biroul Politic al PMR numeşte o comisie "pentru a stabili comportamentul generalului Ion Eremia". La 22 noiembrie 1955 este trecut in rezervă prin decret al prezidiului MAN, iar la 17 aprilie 1956 este exclus din răndurile PMR. In 1957, Ion Eremia ocupă un post de funcţionar la Inspecţia Comercială de Stat.

Radiografie

"Gulliver in ţara Minciunilor" este nu numai printre primele cărţi scrise la noi impotriva stalinismului, dar printre puţinele care pun radiografia societăţii totalitare intr-o epică minuţios construită in toate articulaţiile ei. Alături de "1984" al lui Orwell, de care il desparte, cronologic, doar un deceniu, "Gulliver in ţara Minciunilor" este una din analizele cele mai lucide, intreprinse cu mijloacele literaturii de ficţiune, ale comunismului"
Petre Răileanu

Antiutopie

"Mulţi dintre autorii de antiutopii au avut iniţial simpatii comuniste, pentru a se detaĽa ulterior de politica propriu-zisă a Partidului: să-i amintim pe Zamiatin, Orwell, Koestler Ľi, la noi, pe Panait Istrati, A.E. Baconsky sau Ion D. Sărbu. Dezamăgirea lor, dezicerea oligarhiei comuniste de utopia care fascinase la inceput atăţia intelectuali (care, din păcate, de-a lungul istoriei, mereu se dovedesc a fi naivi şi uşor de momit printr-un inşelător discurs utopic) a condus insă la denunţarea sistemului din chiar interiorul acestuia - semn de luciditate in cele din urmă"
Bogdan Creţu

Intrusul

"Romanul lui Ion Eremia este construit urmănd parcă, incăpăţănat, modelul utopiei clasice. In mare măsură, descriptivul este la el acasă, acaparănd o insemnată pondere a discursului, naraţiunea este pusă şi ea in seama unui martor, a unui intrus in acea lume considerată etalon de perfecţiune, căci Gulliver din romanul romănului, ca şi cel al lui Swift, de altfel, interepretează acelaşi rol ca
Rafael Hythlodeus din Utopia lui Thomas Morus sau Genovezul din Cetatea Soarelui imaginată de Tommaso Campanella"
Bogdan Creţu