DNA ● Procurorii au extins cercetările şi pentru Gloria Bistriţa, iar Teia Sponte a ajuns în Spania
Procurorii DNA au confirmat ieri că finanţatorul Steaua, Gigi Becali,
este urmărit penal pentru dare de mită. Şi nu într-un dosar, ci în
două! O dată în cazul celor 1.700.000 de euro ce ar fi fost destinaţi
jucătorilor de la "U" Cluj, şi apoi în cazul meciului Gloria Bistriţa –
Rapid din 2006.
DNA ● Procurorii au extins cercetările şi pentru Gloria Bistriţa, iar Teia Sponte a ajuns în Spania
Procurorii DNA au confirmat ieri că finanţatorul Steaua, Gigi Becali, este urmărit penal pentru dare de mită. Şi nu într-un dosar, ci în două! O dată în cazul celor 1.700.000 de euro ce ar fi fost destinaţi jucătorilor de la "U" Cluj, şi apoi în cazul meciului Gloria Bistriţa – Rapid din 2006.
Procurorii DNA au confirmat ieri că a început urmărirea penală, din data de 7 mai 2008, faţă de patru persoane: Gigi Becali, finanţatorul FC Steaua Bucureşti, Teia Sponte, vicepreşedinte CA al FC Steaua, Anton Doboş, preşedintele clubului Universitatea Cluj, şi Traian Benfordean, cunoştinţă a lui Doboş.
AMINTIRI. Surpriză pentru finanţatorul grupării din Ghencea. Procurorii îl urmăresc penal pe Gigi Becali şi pentru că a încercat să influenţeze rezultatul meciului dintre Rapid şi Gloria Bistriţa, care s-a jucat la 12 mai 2006. Ca urmare a cercetărilor efectuate, în rezoluţia de începere a urmăririi penale procurorii au reţinut că, în data de 11.05.2006, Gigi Becali "a făcut o promisiune fermă jucătorilor de fotbal de la FC Gloria 1922 Bistriţa, oferind acestora cîte 5.000 euro în cazul obţinerii unui rezultat de egalitate sau cîte 10.000 euro în caz de victorie în meciul cu echipa FC Rapid Bucureşti, ce urma să aibă loc a doua zi", se arată în comunicatul DNA. Reamintim că latifundiarul din Pipera a alergat cu o maşină după autocarul Gloriei Bistriţa, a intrat în restaurantul unde fotbaliştii se aflau la masă şi a promis în faţa camerelor de luat vederi că va premia echipa pentru un rezultat pozitiv. Acesta nu s-a concretizat, Rapid cîştigînd cu 1-0.
1,7 MILIOANE LA CLUJ. "În perioada 5-7 mai 2008, Becali George a oferit direct şi indirect suma de 1,7 milioane euro lui Doboş Anton, preşedintele clubului Universitatea Cluj, precum şi unor jucători ai acestei echipe, pentru ca, în ultima etapă a campionatului de fotbal al României 2007-2008 din data de 7 mai 2008, clubul universitar să îşi apere corect şansele de joc şi să facă tot ce este posibil pentru a obţine cel puţin un rezultat de egalitate în meciul cu echipa CFR 1097 Cluj, contracandidata echipei FC Steaua Bucureşti la cîştigarea titlului de campioană. În aceste activităţi a fost angrenat şi Bendorfean Traian, cunoştinţă a lui Doboş Anton", se mai arată în comunicat. Banii găsiţi asupra lui Teia Sponte, aflat în Cluj în seara meciului, au fost indisponibilizaţi, aflîndu-se, potrivit unor surse, într-un cont la Banca Transilvania.
CITAT CU MANDAT. "Acuzaţiile au fost aduse la cunoştinţa învinuiţilor, mai puţin lui Becali George, care, deşi citat în acest scop, nu s-a prezentat în faţa procurorilor. Facem precizarea că începerea urmăririi penale este o etapă a procesului penal reglementată de Codul de Procedură Penală, avînd ca scop crearea cadrului procesual de administrare a probatoriului, activitate care nu poate, în nici o situaţie, să înfrîngă principiul prezumţiei de nevinovăţie", se arată în finalul comunicatului DNA. Gigi Becali a fost citat pentru a se prezenta la DNA joi, la orele 15:00, însă, deoarece invitaţia i-a fost înmînată în stradă, după ce a fost oprit în trafic, afaceristul a refuzat să se prezinte, aşteptînd să fie citat "acasă, civilizat". A doua citaţie i-a fost făcută la domiciliul din Pipera cu oră de prezentare la anchetă pentru ieri la orele 10:00, însă pentru că Gigi Becali nu a fost găsit acasă, iar bodyguardul nu a vrut să o primească, citaţia a fost lăsată în cutia poştală. Finanţatorul Steaua a spus într-o declaraţie televizată că va deschide cutia cu corespondenţa "după vreo două săptămîni". În cazul în care nu onorează două citaţii consecutive, Gigi Becali riscă să fie citat cu mandat de aducere, care se pune în executare de către poliţişti. În plan fotbalistic, contra Stelei nu s-a luat vreo decizie, urmînd ca jucătorii şi oficialii implicaţi să fie audiaţi de comisiile federale, fiind aşteptat şi un verdict al instanţelor.
NU ŞTIE
"Am fost întrebat dacă am auzit ceva, dacă ştiu ceva despre povestea banilor. Eu nu ştiu nimic. Nici dacă unii jucători au fost contactaţi. Pot să spun însă că atmosfera în vestiar a fost bună în ultima vreme"
Sorin Vădana, director executiv "U" Cluj
CORECŢI
"Noi am ieşit pe teren să ne apărăm corect şansele şi nu am sesizat nimic ciudat la vreunul dintre colegii mei"
Nemanja Jovanovici, fotbalist
Gigel, înapoi
Imediat după aflarea informaţiei că Sponte a plecat, la DNA Cluj a fost rechemat la audieri jucătorul Gigel Coman. Anchetatorii deţin, printre altele, interceptarea unei convorbiri telefonice între fostul fotbalist al Stelei şi "vicele" Stelei. Surse judiciare ne-au precizat că Gigel a întărit acuzaţiile de corupţie aduse în dosar. Audiat joi seară, antrenorul Alpar Meszaros a declarat: "Am fost întrebat dacă am simţit ceva în timpul jocului, înainte de meci sau după meci. Eu am răspuns că nu, fiindcă aşa este". Antrenorul a adăugat că, dacă va mai exista clubul, va rămîne la "U" Cluj, dar şi că "există riscul ca jucătorii să plece liberi de contract"."Confuzie"
Toni Doboş, preşedintele lui "U" Cluj, urmărit penal pentru luare de mită, a susţinut că nu are nici o implicare în scandalul banilor de la Gigi Becali: "Totul este o mare confuzie, acei bani nu aveau cum să fie pentru jucătorii noştri. Dacă Gigi ar fi vrut să ne stimuleze, aş fi refuzat imediat. Nu aş fi primit niciodată bani de la dînsul. Înainte de partida cu CFR nu am făcut decît să le transmit jucătorilor să dea totul pe teren în faţa rivalei noastre şi nimic mai mult. Cu toate acestea, nu înţeleg de ce Goga nu mi-a spus de la început că l-a contactat Becali. În privinţa lui Gigel Coman, nu îl pot acuza de nimic, era suspendat şi putea să îşi petreacă seara împreună cu cine dorea el. Şi eu mă mai întîlnesc cu alţi preşedinţi de cluburi, dar nu înseamnă că facem blaturi".Teia Sponte a părăsit ieri ţara cu avionul!
Vicepreşedintele Stelei, Teia Sponte, a plecat în cursul zilei de ieri din ţară. Voci din lumea fotbalului au afirmat că de această decizie ar fi ştiut şi procurorii care cercetează cazul, cărora Teia Sponte le-ar fi spus chiar în noaptea de miercuri spre joi că va părăsi România pentru cîteva zile, plecarea fiind deja programată înainte de disputarea meciului "U" Cluj – CFR Cluj. Procurorii l-ar fi anunţat că nu are nici o restricţie în acest sens, nefiind dispusă interdicţia de a părăsi ţara, şi că audierea acestuia urmează a avea loc săptămîna viitoare, cînd va reveni în Bucureşti. Finanţatorul FC Steaua, Gigi Becali, a declarat că nu ştie desprte acest lucru: "Nu ştiu dacă a plecat afară, de unde să ştiu eu?! Şi ce vă interesează pe voi dacă a plecat sau nu?!" Mai mult, se vorbeşte că acceptul procurorilor ar fi venit ca urmare a faptului că oficialul stelist ar fi recunoscut destinaţia reală a banilor, şi anume spre echipa "U" Cluj, şi nu pentru cumpărarea de terenuri, aşa cum s-a apărat Gigi Becali. Surse autorizate ne-au precizat că Teia Sponte a invocat dreptul la tăcere, fără să facă vreo declaraţie. Sursele citate nu au exclus posibilitatea ca Gigi Becali să fie cel care l-a îndemnat să plece, ajutîndu-l chiar în acest sens. Cursul anchetei nu poate fi împiedicat cu această plecare, au declarat surse judiciare. Gigi Becali a recunoscut că ştie de plecarea lui Sponte: "A plecat la Barcelona pentru a da 70.000 de euro pentru operaţia unui român. Eu salvez oameni". Poliţa de Frontieră a confirmat plecarea lui Tea Sponte, precizînd că acesta a trecut ieri, la ora 9:00, frontiera, prin Aeroportul Otopeni, cu destinaţia Barcelona.Citește pe Antena3.ro