x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Special Grave încălcări ale Legii contabilității la Institutul de Endocrinologie „C.I. Parhon”  

Grave încălcări ale Legii contabilității la Institutul de Endocrinologie „C.I. Parhon”  

de Adrian Stoica    |    25 Mar 2026   •   08:40
Grave încălcări ale Legii contabilității la Institutul de Endocrinologie „C.I. Parhon”  
Sursa foto: Grave abateri financiare la Institutul „Parhon”

Un audit realizat de inspectorii Curții de Conturi la Institutul Național de Endocrinologie „C.I. Parhon” din București a scos la lumină grave abateri în activitatea acestei unități medicale.

Verificările au constatat neconformarea cu legile și reglementările în vigoare cu privire la regularitatea și corectitudinea efectuării achizițiilor publice de materiale sanitare, dezinfectanți și medicamente, precum și a modului de gestionare a acestora, pentru perioada 2023-2024, sub toate aspectele semnificative. Institutul are ca obiect de activitate furnizarea de servicii medicale în specialitatea endocrinologie, fiind singura unitate clinică de monospecialitate de endocrinologie din țară. Aceasta colaborează pe linie profesională cu instituții de profil din țară și străinătate și este în relații contractuale cu Casa Națională de Asigurări de Sănătate.

Una dintre concluziile auditului a fost că programele anuale în perioada 2023-2024 nu au fost întocmite cu respectarea prevederilor legale. Cauzele identificate care au generat această situație au fost lipsa controalelor interne care să asigure respectarea obligațiilor legale referitoare la achiziții și lipsa personalului în cadrul Compartimentului Achiziții Publice, Contractare din cadrul institutului.

Entitatea auditată nu a respectat în toate cazurile termenul de transmitere spre publicare a unui anunț de atribuire, de 30 de zile de la data încheierii contractului de achiziție publică/acordului-cadru în urma finalizării procedurii de atribuire, nefiind astfel asigurată transparența procedurilor de atribuire. 

Din analiza documentelor prezentate pentru eșantionul selectat de inspectorii Curții de Conturi, s-a constatat că în urma desfășurării unor proceduri de negociere fără publicare prealabilă a unor anunțuri de participare pentru atribuirea unor contracte având ca obiect furnizare de materiale sanitare, anunțurile de atribuire au fost publicate cu foarte mari întârzieri, ajungându-se chiar și la 309 zile.

Explicația oferită de reprezentanții institutului pentru această situație a fost că „în perioada auditată, compartimentul achiziții a funcționat cu doar două persoane angajate, ceea ce a dus la anumite disfuncționalități în derularea activității compartimentului”.

Mai mult, institutul nu a solicitat constituirea garanției de bună execuție, pentru contractele atribuite în urma aplicării procedurii de negociere fără publicarea prealabilă a unui anunţ de participare, deși potrivit prevederilor legale avea obligația să o facă, mai reține raportul de audit

Din verificările efectuate asupra eșantioanelor selectate de echipa de audit, s-a constatat faptul că Institutul Național de Endocrinologie „C.I. Parhon” a majorat nejustificat plățile efectuate în anul 2023 aferente achizițiilor de materiale sanitare.

 

Respectarea Legii contabilității, facultativă

O altă constatarea a echipei de audit a fost că s-au identificat tranzacții în valoare de 417.354 de lei, reprezentând facturi solicitate la decontare de furnizori din perioada 2023-2024 neînregistrate sau înregistrate în contabilitate cu întârzieri foarte mari, nerespectându-se prevederile Legii contabilității nr. 82/1991 și nici principiul contabilității de angajamente. Din analizarea documentelor aferente „rezultă grave încălcări la nivelul acestei instituții ale Legii contabilității, întrucât orice operaţiune economico-financiară efectuată se consemnează în momentul efectuării ei într-un document care stă la baza înregistrărilor în contabilitate, dobândind astfel calitatea de document justificativ, iar deţinerea, cu orice titlu, a unor elemente de natura activelor şi datoriilor, precum şi efectuarea de operaţiuni economico-financiare fără să fie înregistrate în contabilitate, sunt interzise”, notează inspectorii.

În concluzie, în ambii ani supuși auditului, evidenţa contabilă nu s-a condus şi organizat conform Legii contabilității și a Normelor metodologice aprobate; nu au fost efectuate înregistrările contabile în mod sistematic și pe baza documentelor justificative; nu au fost conduse evidențele analitice, iar entitatea nu a asigurat reflectarea reală și exactă a operațiunilor financiar-contabile în bilanțurile contabile și în conturile anuale de execuție.

 

Denaturarea datelor referitoare la arierate

Raportarea unor date nereale și în mod repetat în privința arieratelor, pe parcursul perioadei 2023-2024, este un alt aspect reținut în raportul de audit. Entitatea auditată nu a aplicat principiul contabilității pe bază de angajamente deoarece nu s-au înregistrat toate facturile/achizițiile realizate, ori au fost înregistrate cu întârzieri foarte mari, ceea ce a generat neconformități suplimentare în privința raportării plăților restante/arieratelor, contrar prevederilor legale. Mai mult, situațiile financiare de la finele anilor 2023 și 2024 au fost încheiate și depuse în lipsa unei organizări corespunzătoare a evidențelor analitice pe parteneri (persoane juridice și fizice) a furnizorilor, deci a obligațiilor de plată, conform normelor legale în vigoare. Valoarea estimativă a abaterii este în sumă de 37.664.215 lei reprezentând soldurile atipice menținute în balanța de verificare întocmită la data de 31.12.2024 (938.011 lei) și diferențele semnificative între situațiile analitice ale furnizorilor și soldul contului furnizori din balanța sintetică de la finele anului 2024 (36.726.204 lei). 

Consecința economico-financiară a abaterii de la legalitate şi regularitate o constituie faptul că nu se cunoaște cu exactitate care este componența reală la nivel analitic a datoriilor la furnizori raportate de institut prin situațiile financiare anuale.

 

Alte probleme constatate

- Raportarea eronată a unor datorii către furnizorii de materiale sanitare prin neînregistrarea unor facturi storno;

- Nerespectarea prevederilor legale privind organizarea și efectuarea inventarierii elementelor de natura activelor, datoriilor şi capitalurilor proprii;

- Neconformități cu privire la implementarea și dezvoltarea sistemului de control intern managerial în ceea ce privește achizițiile publice de materiale sanitare, dezinfectanți și medicamente, precum și gestionarea acestora; 

- Neconformități cu privire la modul de exercitare a controlului financiar preventiv propriu.

 

 


 

 

×