Greviştii de la Rahova: "Noi în custodia cui suntem ?"

Angajaţii celui mai mare penitenciar din România, Rahova Bucureşti, au început săptămâna de lucru protestând în parcarea instituţiei. Doar pentru patru ore. Pentru a trage un semnal de alarmă asupra problemelor  cu care sistemul penitenciar din România se confruntă, explică Mihaela Neacşu, liderul sindical din Rahova şi vice-preşedintele Sindicatului Naţional al Lucrătorilor din Penitenciare(SNLP).

Cu portavocea pe care o cară la braţ după el, Simion Săndel, secretarul SNLP, nu a smuls decât promisiuni false. "Am dus-o peste tot, cu mine" şi zâmbeşte stingher, privind la aparatul pe care şi l-a atârnat de braţ. "Nemernica", însă, nu a rezolvat nimic. S-a plimbat de opt ori, până acum, cu ea. Cotroceni, Palatul Victoriei ori Ministerul Justiţiei, destinaţii de nevoie şi nu plăcere . Şi auzindu-l cum povesteşte despre eşecurile bietei portavoci, nu poţi să nu te întrebi dacă, nu cumva, aceasta strigă în deşert. Totuşi, nu pare dezarmat de rezultatele obţinute până acum, deşi dacă sunt întrebaţi ce speră că vor obţine prin acest protest, oamenii din jur, răspund simplu "soto". "Nu aţi văzut că, imediat, după mişcările din Piaţa Victoriei, guvernul  a anunţat tăierile, fără să le pese de nimic şi nimeni" spune Munteanu M., agent şef principal la Rahova. Nici ceilalţi din grup, nu par prea convinşi. "De noi s-ar putea să nu le pese, dar să vezi debandadă dacă iese foc într-o puşcărie de hoţi" spune un alt interlocutor. Nu vrea să îşi dea numele, ci doar povesteşte că face parte din echipa de intervenţie a închisorii şi numai săptămâna ce a trecut a avut probleme cu deţinuţii. "Eu stau la grupa de intervenţie mascat şi mă cheamă procurorul să dau declaraţie cu adresă, cu semnătură, cu tot, pentru că cineva m-a acuzat de intervenţie agresivă(...) El (deţinutul -n.r) după ce s-a eliberat poate să vină să spună orice" . De altfel, nici oamenii nu se simt prea încurajaţi să protesteze pentru drepturile lor. Spun că intenţionat le-ar fi fost mărite atribuţiile pe care le pot îndeplini într-o astfel de situaţie, pentru a- i ţine în posturi şi a nu ieşi în stradă. "Drepturile omului primează doar pentru deţinuţi, dar noi în custodia cui suntem ? întreabă o voce anonimă din grup, auzind discuţia dintre reporter şi protestari. "Marian", se recomandă în sfârşit cel din grupa de intervenţie, renunţând cel puţin la o parte din anonimitatea sa. Atrage atenţia cu degetul spre intrarea la camera vizitatorilor, unde aşteptau rudele şi prietenii deţinuţilor, veniţi de dimineaţă fără să ştie nimic de programul dat peste cap. "Vedeţi unde stau aia? Eu când plec acasă, pe acolo trebuie să ies. Pe mine cine mă protejează?". "Aveţi idee, la un milion de lei (vechi -n.r) pe deţinut şi 5.000 de deţinuţi cât se consumă în România, pe ei?(...) Au dreptul la mâncare, la medicamente, dacă au nevoie de medic, nu plătesc nimic ba intră şi în faţa ta, că deh, au prioritate. Şi noi avem dreptul la ce ?".|ntrebarea însă râmâne în aer, fiindcă toată lumea tace. "Avem aici,bolnavi de cancer la 34 de ani şi tineri care la 27 au făcut primul infarct(...) Sunt oameni care la 24 de ani au ulcer la stomac. Deţinuţii au dreptul să mănânce de trei ori pe zi. De multe ori, un supraveghetor de secţie vine cu mâncarea de acasă şi pleacă cu ea înapoi" explică agentul principal Munteanu. Problema vine, explică tot dânsul, de la faptul că sunt insuficienţi oameni pe secţii. Unde ar trebui să fie patru agenţi la o sută de puşcăriaşi sunt doar doi. Iar viitorul nu arată deloc mai bine.