x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Special Groapa ecologica, in cetate medievala

Groapa ecologica, in cetate medievala

de Octavian Herta    |    22 Sep 2005   •   00:00
Groapa ecologica, in cetate medievala

Intr-o scrisoare adresata prim-ministrului Calin Popescu Tariceanu, lui Jonathan Scheele, seful Delegatiei Comisiei Europene in Romania, si lui Stavros Dimas, European Commissiomer for the Enviroment, conducerea obstei de mosneni din satul Feteni, judetul Valcea, il reclama pe primarul municipiului Ramnicu Valcea, Mircia Gutau, pentru incalcarea legii.

Mai exact, delegatii obstei cer ajutorul reprezentantului Guvernului si Comisiei Europene, pentru ca municipalitatea sa nu construiasca in satul lor o groapa de gunoi ecologica. Ei spun ca groapa va distruge un sit arheologic si o cetate din secolul al XIV-lea.

Obstea locuitorilor satului Feteni, din fosta comuna Goranu, in prezent cartierul Feteni al municipiului Ramnicu Valcea, isi exprima dezacordul cu privire la folosirea unor fonduri comunitare pentru realizarea unei investitii al carei obiectiv este managementul integrat al deseurilor municipale in Ramnicu Valcea.

Prin hotararea nr. 162/2004, Consiliul Local al municipiului Ramnicu Valcea a inventariat in domeniul privat al localitatii suprafata de 13,7 hectare, situata in cartierul Feteni, cu destinatia de a fi folosita pentru amplasarea unei gropi de gunoi ecologice.

CONTRA. Nicolae Patru, vicepresedintele Consiliului Judetean Valcea, este impotriva locatiei gropii ecologice

ILEGAL. "Hotararea este nelegala si netemeinica, aducand numeroase prejudicii comunitatii noastre. Astfel, suprafata de 13,7 hectare nu este proprietatea privata a municipiului Ramnicu Valcea, ci a locuitorilor satului Feteni, hotararea Consiliului Local realizand practic o expropriere ilegala. Aceasta suprafata de teren a fost dobandita de obstea satului Feteni in urma reformei agrare din anul 1921, cu destinatia de a fi folosita in comun, ca pasune. La adoptarea acestei hotarari nu s-a tinut cont de normele legale, atat la nivel national, cat si la nivel comunitar, in ceea ce priveste implicatiile de mediu, neexistand avizele favorabile ale institutiilor abilitate. Din punct de vedere al protectiei mediului inconjurator, amplasarea unui depozit de deseuri menajere in aceasta zona va afecta negativ si ireversibil o zona ce poate fi considerata un plaman al municipiului Ramnicu Valcea, fiind marginita de o padure si un lac de agrement", se arata in scrisoare.

ACUZATII. Mircia Gutau, primarul municipiului Ramnicu-Valcea, acuzat de expropriere

VESTIGII. Reprezentantii obstei Feteni mai reclama faptul ca, data fiind structura geologica a terenului, infiltrarile de apa in panza freatica vor face imposibil de folosit sursele de apa ale gospodariilor taranesti din zona.

Mai mult, amplasarea gropii de gunoi va afecta si situl arheologic de la Feteni, precum si vestigiile arheologice ale cetatii medievale din secolul al XIV-lea.

Primarul Mircia Gutau considera ca acuzatiile mosnenilor sunt neintemeiate. In mai multe randuri, edilul a declarat ca exproprierea a fost legala, fiind obtinute toate avizele necesare. El a mai spus ca actuala groapa de gunoi a orasului, cea din zona Raureni, este una care nu mai corespunde de multi ani normelor europene, aceasta reprezentand, practic, un focar de infectie pentru municipiu.

Nici vicepresedintele Consiliului Judetean Valcea, Nicolae Patru, nu este de acord cu amplasarea gropii de gunoi la Feteni.

FOCAR. Dupa groapa ecologica de la Raureni vor plange doar boschetarii

PLAMANUL ORASULUI. "Cartierul Feteni este plamanul orasului, printre putinele zone nepoluate. Nu trebuie sa-l distrugem prin amplasarea acestei gropi. In plus, cum sa urci gunoiul pe deal, la 7 kilometri de oras? Puteau gasi alta zona. Eu am propus platforma industriala a orasului Raureni, ca si asa este poluata. Am facut nenumarate demersuri la Guvern, dar degeaba. Primarul face tot ce vrea el", spune Nicolae Patru.

REPLICA
"Cartierul Feteni este plamanul orasului, printre putinele zone nepoluate. Nu trebuie sa-l distrugem prin amplasarea acestei gropi. In plus, cum sa urci gunoiul pe deal, la 7 kilometri de oras? Am facut nenumarate demersuri la Guvern, dar degeaba. Primarul face tot ce vrea el" - Nicolae Patru, vicepresedintele CJ Valcea

REVOLTA
"Hotararea este nelegala si netemeinica, aducand numeroase prejudicii comunitatii noastre. Astfel, suprafata de 13,7 hectare nu este proprietatea privata a municipiului Ramnicu Valcea, ci a locuitorilor satului Feteni, hotararea Consiliului Local realizand practic o expropriere ilegala" - fragment din reclamatie

PROGRAME PESTE PROGRAME
In anul 2000, Primaria municipiului Ramnicu Valcea a promovat, la Uniunea Europeana, proiectul "Sistem Integrat de Management al Deseurilor Municipale in Ramnicu Valcea". Proiectul a fost realizat in parteneriat cu Agentia Germana de Colaborare Tehnica (GTZ), in cadrul unui program bilateral intre Guvernul Romaniei si Guvernul Germaniei. In noiembrie 2001, Uniunea Europeana a aprobat prin Programul ISPA asistenta financiara nerambursabila in cuantum de 11,04 milioane de euro.

In luna august 2002, ministrul Integrarii Europene, in calitate de coordonator national ISPA, a semnat memorandumul de finantare pentru acest proiect, care ulterior a fost ratificat prin Legea nr. 126 de la 11 aprilie 2003. Obiectivul general al proiectului consta in imbunatatirea conditiilor de mediu in Ramnicu Valcea si implicit in Romania, in scopul indeplinirii obligatiilor prevazute in acordul de aderare. Proiectul cuprinde patru componente: inchiderea depozitului de deseuri de la Raureni, realizarea unei statii de compost, construirea depozitului ecologic de deseuri de la Feteni si introducerea unui nou sistem de colectare selectiva.

DATE
  • Valoarea totala a proiectului: 14,06 milioane de euro.
  • Din care, fonduri ISPA: 11,04 milioane de euro (66,83%); bugetul de stat: 2,5 milioane de euro + bugetul local: 1,1 milioane de euro (33,17%).
  • Perioada de contractare: 29 martie 2005-septembrie 2006 (potrivit primarului municipiului Ramnicu Valcea, Mircia Gutau, perioada se va prelungi cu cel putin trei luni, din cauza ploilor din aceasta vara. Lucrarile au inceput la termen).
  • Autoritatea contractanta: Ministerul Finantelor Publice.
  • Angajatorul: Oficiul de Plati si Contractare PHARE.
  • Inginer (proiectantul): IDOM Spania - Fichtner Germania - Topnet.
  • Constructor: Monticava Stade & Monteco Italia.
  • Licitatia: A fost organizata la Bucuresti la data de 19 iunie 2004, cu participarea a opt firme din UE.
  • Suprafata: Au fost alocate noua hectare pentru groapa ecologica, la 9 km de centrul orasului, in Feteni.
  • ×