x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Special Guvernul nu mai dă banii câștigați de profesori în instanță. Executivul e consecvent: taie salarii ilegal, blochează despăgubirile tot ilegal

Guvernul nu mai dă banii câștigați de profesori în instanță. Executivul e consecvent: taie salarii ilegal, blochează despăgubirile tot ilegal

de Diana Scarlat    |    03 Apr 2026   •   00:05
Guvernul nu mai dă banii câștigați de profesori în instanță. Executivul e consecvent: taie salarii ilegal, blochează despăgubirile tot ilegal
Sursa foto: Guvernul pune frână plăților către profesori pentru a finanța pachetele sociale

Ministerul Educației a blocat, fără nicio explicație, plata drepturilor salariale cuvenite cadrelor didactice, stabilite prin hotărâri judecătorești definitive.

Federația Sindicatelor Libere din Învățământ (FSLI) și Federația Sindicatelor din Educație „SPIRU HARET” acuză Guvernul de abuz, după ce au primit mai multe informații de la profesorii din toată țara, în legătură cu sistarea achitării sumelor pe care statul ar fi trebuit să le dea cadrelor didactice, reprezentând părți salariale recuperate prin decizii judecătorești. Sumele programate pentru luna aprilie 2026 nu au mai fost plătite, chiar înainte de Paști, fără vreo explicație și fără ca profesorii să fie măcar avertizați că nu își vor primi acești bani. Ministerul Educației a sistat plata acelor sume care depășesc 10.000 de lei. Nu este prima oară când plata salariilor restante, câștigate de cadrele didactice după ce au dat în judecată Guvernul, este amânată abuziv, prin decizii anunțate fără niciun fel de consultare. Ministerul promite că va da banii înainte de Paști și că a fost doar o problemă legată de actualizarea site-ului de salarii, dar păgubiții nu au nicio garanție, în acest sens.

Federațiile sindicale din Educație acuză ministerul de resort că refuză executarea unor sentințe obligatorii. Profesorii au câștigat în instanță 100 de milioane de euro, după ce și-au cerut în instanțele de judecată drepturile salariale tăiate abuziv de Executiv, prin ordonanțe de urgență din anii 2008 și 2009.

Istoria acestor plăți pornește din anul 2008, când Parlamentul a adoptat o lege pentru majorarea salariilor cadrelor didactice cu 33%, adăugată la o altă majorare de 17% care trebuia să li se acorde profesorilor în două etape, dar Guvernul Tăriceanu a respins ordonanța care prevedea creșterea salariilor cu 33%, prin alte două acte normative care au fost declarate neconstituționale, ulterior. O parte din prevederile acestor acte normative au fost preluate într-o altă OUG pentru blocarea majorărilor salariale, care a rămas în vigoare până la finalul anului 2009. 

Profesorii au dat în judecată Guvernul și au câștigat majorarea salarială de 33%, pe baza faptului că actele normative care prevedeau înghețarea salariilor includeau prevederi neconstituționale incluse de Guvernul Tăriceanu într-o primă ordonanță din anul 2008. Aplicarea noii legi a salarizării a reîncadrat profesorii în grilele de salarizare pe o nouă bază, fără a lua în calcul veniturile salariale obținute de cadrele didactice în decembrie 2009. 

 

Banii s-au dat, apoi s-au retras

După ce au câștigat drepturile salariale în tribunale, profesorii au aflat că Executivul le poate amâna plățile oricât de mult dorește, dacă nu sunt bani la buget. În fiecare an s-au făcut plăți eșalonat, în funcție de câți bani au fost disponibili. Deși banii ar fi trebuit să li se restituie integral, mai multe guverne au amânat plățile, prin diverse decizii luate unilateral, în ultimii ani. 

Nimeni nu știe câte amânări vor mai fi și când își vor recupera întreaga sumă. Ar fi trebui să se facă plata eșalonat, pe trei ani, dar se poate merge mai departe cu deciziile abuzive ale Guvernului, prin noi blocaje și amânări.

Anul trecut, Guvernul a mai luat o decizie abuzivă de eșalonare a plăților care ar fi trebuit să se facă până la finalul lui 2025, astfel încât să se plătească în 2026. La începutul lunii octombrie 2025, când fondurile necesare pentru aceste plăți fuseseră deja transferate la inspectoratele școlare, Guvernul a luat o decizie abuzivă de a face aceste plăți în 2026.

Acum, plata ar fi trebuit să se facă până la 1 aprilie, însă profesorii au constatat că banii câștigați prin hotărârile judecătorești definitive care depășesc suma de 10.000 de lei nu au fost plătiți.

Este vorba despre plățile restante de anul trecut care se achită, conform unui ordin de anul trecut, în prima parte a anului acesta (Ordinul nr. 5200/2025). Tranșele scadente anul acesta trebuie să fie plătite de Ministerul Educației până pe 31 decembrie 2026. 

 

Nu există nicio garanție pentru data de 8 aprilie

Revolta actuală a sindicatelor din învățământ e perfect justificată, chiar dacă Ministerul Educației a anunțat, miercuri seara, că plățile pentru sumele restante mai mari de 10.000 de lei nu ar fi blocate, ci ar fi fost doar o problemă legată de actualizarea softului care caclculează salariile cadrelor didactice, iar problema se va remedia până pe 8 aprilie. Totuși, profesorii și sindicatele au mai întâlnit situații în care nici Ministerul Educației, nici ministrul nu au știut ce face restul Guvernului. Una dintre aceste situații a fost chiar atunci când plata pentru 2025 s-a transferat în 2026, deși banii erau deja trimiși de minister către inspectorate.

După acest episod, fostul ministru al Educației, Daniel David, a explicat că s-au transferat sumele de la Ministerul Educației pentru plata deciziilor judecătorești câștigate de profesori, dar au fost retrași, ulterior, după ce Guvernul a adoptat OUG nr. 52. După retragerea sumelor, ministrul nu știa când se vor mai putea da acești bani, pentru că aștepta un răspuns de la Ministerul Finanțelor.

Cu un astfel de istoric al plăților, orice transmite acum Ministerul Educației nu poate fi luat ca o promisiune care să se și materializeze. Astfel, data de 8 aprilie, pe care Ministerul Educației a transmis-o ca fiind ziua în care se vor plăti și restul sumelor, este incertă.

 

Vor recurge la toate pârghiile legale și sindicale

„Acest blocaj persistă, deși verificările și auditul efectuat la nivel local au confirmat deja corectitudinea calculelor. Suspendarea plăților se face fără niciun temei legal, în contradicție directă cu deciziile instanțelor. Atragem atenția că ne aflăm în fața unei situații extrem de grave: Ministerul Educației și Cercetării refuză, în mod implicit, executarea unor sentințe obligatorii. Este inacceptabil ca tocmai instituția care ar trebui să garanteze drepturile angajaților din Educație să devină cea care le încalcă în mod deliberat. Orice tentativă de amânare nejustificată reprezintă nu doar o privare a colegilor noștri de drepturile lor legale, ci și un atac direct la adresa principiilor statului de drept”, au transmis cele două federații sindicale, într-un comunicat comun.

Sindicatele subliniază faptul că neexecutarea hotărârilor judecătorești creează un precedent periculos, punând sub semnul întrebării însăși funcționarea mecanismelor democratice și afectând grav încrederea în instituțiile publice. FSLI și FSE „SPIRU HARET” au anunțat că vor recurge la toate pârghiile legale și sindicale pentru a asigura executarea acestor obligații și pentru a stopa orice practică abuzivă de reținere a drepturilor financiare câștigate de sindicate pentru cadrele didactice.

×
Subiecte în articol: guvern bani profesori instanță
Parteneri