x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Special Scandalul „algelor sfinte” din sudul litoralului, lăsate să putrezească: Hotelierii și agențiile de turism acuză Mediul de sabotaj

Scandalul „algelor sfinte” din sudul litoralului, lăsate să putrezească: Hotelierii și agențiile de turism acuză Mediul de sabotaj

de Diana Scarlat    |    08 Iul 2024   •   08:40
Scandalul „algelor sfinte” din sudul litoralului, lăsate să putrezească: Hotelierii și agențiile de turism acuză Mediul de sabotaj

Administrația Națională Apele Române este cea care trebuie să lanseze licitații pentru atribuirea plajelor, dar este și cea care trebuie să curețe algele de la mal. Administratorii plajelor nu au voie, prin lege, să se atingă de alge, iar astfel ajung la mâna celor care ar trebui să le curețe. Dacă nimeni de la Apele Române nu ajunge într-o zonă afectată de alge, timp de o săptămână sau chiar mai mult, turiștii pleacă și fac reclamă negativă întregului litoral românesc, iar banii dați de stat pentru promovare sau investițiile private se pierd. La situația aceasta care se repetă anual se adaugă acum haosul creat de întârzierea licitațiilor pentru unele sectoare de plajă, unde cei care le-au avut în administrare până acum au constatat că pur și simplu au fost preluate fără licitație de alții.

Hotelierii de la malul mării spun că angajații de la Apele Române care se ocupă de litoral nu au timp să facă verificări sau să curețe algele de la mal, pentru că au cam toți afacerile proprii pe plaje. Cum nimeni din cadrul ANAR nu a verificat aceste plângeri ale patronilor de hoteluri sau restaurante și nici cei care merg în controale nu sunt verificați, la rândul lor, pe sectoarele de plajă izolate se poate întâmpla orice.

Săptămâna trecută a fost un mare scandal legat de algele care au apărut la mal, în mai multe stațiuni din sudul litoralului. Hotelierii din nord, mai ales din Mamaia, s-au grăbit să anunțe că prezența algelor pe plaje este „fake news”, crezând că astfel își vor apăra stațiunea, dar cei responsabili de adunatul algelor știu exact unde ar fi trebuit să meargă, pentru că de la Eforie Nord până la Vama Veche încă sunt aceste probleme.

Știau, dar au scris pe Facebook

În loc să curețe zonele afectate, cei de la Apele Române s-au rezumat la a posta o explicație pe Facebook: „Având în vedere fenomenul de dezvoltare algală manifestat în ultima perioadă pe plajele litoralului românesc aflate în administrarea Administrației Naționale „Apele Române” – Administrația Bazinală de Apă Dobrogea – Litoral, prin depunerea algelor la linia țărmului sau prin prezența acestora în zona de îmbăiere, pe această cale vă comunicăm că acesta a scăzut în intensitate. În prezent, existența algelor la linia țărmului se manifestă punctual pe zone foarte restrânse. ????️Personalul din cadrul Administrației Bazinale de Apă Dobrogea – Litoral – Sistemului de Gospodărire a Apelor Constanța intervine în fiecare seară pentru evacuarea algelor depuse la linia țărmului. Trebuie subliniat că acest fenomen de depunere algală la linia țărmului și prezența algelor în zona de îmbăiere este influențat în mare măsură de curenții marini și de condițiile meteorologice la Marea Neagră”, au explicat reprezentanții Apelor Române, pe 4 iulie, dar algele au rămas în continuare pe mai multe plaje, intrând în putrefacție și alungând turiștii. 

Autoritățile au fost luate prin surprindere

Explicația e hilară, având în vedere mai ales faptul că scuza ar fi că anul acesta au fost mai puține astfel de probleme și autoritățile au fost luate prin surprindere – la fel cum iarna sunt luate de zăpadă. Până acum, cei de la ANAR se scuzau că nu au suficiente echipe care să acționeze simultan în toate zonele afectate, pentru că se întâmpla frecvent să apară alge la mal. În plus, cei de la ANAR știu că sudul litoralului este întotdeauna cel mai afectat, dar până acum nu au reușit să se organizeze pentru a avea intervenții imediat după ce se produc aceste fenomene.

Sursele noastre spun că exact cei care ar trebui să se ocupe de curățarea plajelor au propriile afaceri la malul mării și nu ar fi interesați de zonele celelalte zone. În plus, situația creată anul acesta, prin întârzierea licitațiilor pentru unele sectoare de plajă a dus la un haos fără precedent, pentru că în aceste zone rămase libere de contract au apărut persoane care au amplasat șezlonguri și chiar au început să amenajeze grupuri sanitare și beach-baruri ilegale pe care încă nu le-a controlat nicio autoritate, deși funcționează și încasează bani de la turiști.

Licitații nu s-au mai făcut

Un astfel de exemplu este între 23 August și Olimp, acolo unde a fost construit un hotel foarte mare, cu 10 ani în urmă. „Când investitorul a-nceput acest proiect, mai întâi a vrut să se asigure că va avea acces la plajă, pentru turiști. Doar după ce a reușit să semneze contractul pe 10 ani pentru plajă s-a apucat de construit și de amenajat. Aici a fost 100% investiția lui, pentru că era plajă virgină și a făcut-o accesibilă pentru turiști, pe banii lui. Inițial a existat o discuție cu Apele Române, pentru prelungirea contractului, după 10 ani. Ne-am trezit, la începutul acestui an, că Apele Române nici nu vor să prelungească acel contract care a expirat, dar nici nu scot la licitație zonele de plajă administrate până acum de hotelier. Au cerut doar să se demoleze tot ce era amenajat, nu mai vor beach-bar, iar hotelul a rămas cu o singură porțiune din plajă”, a explicat, pentru Jurnalul, un reprezentant al hotelului. 

Control doar pentru cei în legalitate

Dar lucrurile nu s-au oprit aici, pentru că foștii titulari ai contractului – pentru care nu s-a putut face o prelungire, în acest sezon estival – au văzut cum plajele lor sunt ocupate de altcineva. „Noi am observat, acum câteva zile, că au apărut mai mulți indivizi care au început să pună șezlonguri și umbrele pe nisip și par a fi noii administratori, deși nu a fost lansată nicio licitație. Ne-a venit și control, de la Apele Române, iar noi am crezut că îi vor da afară de pe plajă pe cei care s-au instalat ilegal, însă controlul era doar pentru noi. Deși i-am explicat situația celui care a venit, nici măcar nu s-a dus să-i deranjeze pe ceilalți care s-au așezat pur și simplu pe zonele administrate până acum de hotel, în ultimii 10 ani. De două zile au adus și o toaletă publică și un container pe care îl transformă în beach-bar”, mai spune reprezentantul hotelului.

Deși au avut mai multe discuții cu ANAR și au transmis solicitări pentru remedierea acestor probleme, foștii administratori ai plajelor din dreptul hotelului nu au primit nici măcar un răspuns în legătură cu data la care Apele Române vor scoate din nou la licitație acele porțiuni de plajă. Aceeași situație ne-a fost semnalată de mai mulți hotelieri sau foști administratori de plaje ale căror contracte au expirat anul acesta și care au observat că respectivele zone nu au rămas neamenajate, iar cineva încasează bani pe șezlonguri după ce ei nu au mai putut nici măcar să participe la licitații. În general, aceste porțiuni de plajă sunt în zone mai izolate, care nu apar în prim-plan și ar putea trece neobservate activitățile economice ilegale, în această vară. 

Dar oamenii se întreabă de ce sunt lăsați acei indivizi să încaseze bani pentru șezlonguri și umbrele sau din alte activități economice, deși angajații Apelor Române merg în controale, cel puțin teoretic.  Mulți dintre hotelierii de la malul mării acuză Apele Române și Ministerul Mediului de sabotaj, având în vedere faptul că situația se înrăutățește de la un an la altul, afectând afacerile și investițiile din zona litoralului.

Agențiile de turism cer normalitate

Haosul creat anul acesta prin neatribuirea unor sectoare de plajă și continuarea lucrărilor de înnisipare în plin sezon estival au făcut să reacționeze și agențiile de turism care sunt afectate, la rândul lor, de aceste probleme.

„Asociația Națională a Agențiilor de Turism (ANAT) consideră că lărgirea plajelor de pe litoralul românesc, prin fonduri europene, reprezintă unul dintre cele mai importante proiecte din ultimii 30 de ani care au impact pozitiv și asupra turismului. Însă trebuie avut în vedere și un management al timpului, trebuie ținut cont și de perioadele în care au loc aceste lucrări. În niciun caz în lunile iulie și august, când ne aflăm în plin sezon estival, în perioada concediilor”, a transmis ANAT.

Președintele ANAT, Alin Burcea, i-a transmis ministrului Mediului, Apelor și Pădurilor, Mircea Fechet, întrebări legate de continuarea lucrărilor de infrastructură în plin sezon. 

„Am realizat, dintr-o eroare, nu s-a înțeles cum să se organizeze licitațiile iar jumătate dintre licitații nu s-au făcut în acest an. Dar să dai acceptul pentru înnisipare în sudul Litoralului, în plin sezon? Are habar domnul ministru că plajele din Neptun sunt acum închise? Este conștient de ceea ce face? La Neptun, noroc cu piscinele și cu un aqua park. Altfel, avem semnale puternice că turiștii sunt deranjați că nu au acces la plaje. La fel procedează și colegul său, primarul din Mangalia, care asfaltează în plin sezon”, a comentat Alin Burcea.

››› Vezi galeria foto ‹‹‹

×
Subiecte în articol: hotelieri agentii turism mediu sabotaj