Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
INTERVIU
Psihologul Aurora Liiceanu pune in legatura directa descurcareala, atribut comun romanilor, cu altele precum hotia, ocolirea
legii si orientarea la fata locului.
MAGDA MARINCOVICI
|
|
|
Citește pe Antena3.ro
Cred ca dintr-o morala veche. Pentru ca justitia s-a nascut tocmai pentru a limpezi sensul unei morale a raporturilor dintre oameni, iar noi inca nu am putut asimila si interioriza ideea de regula si de supunere fata de regula.
Da, cred ca acesta e cuvantul. Rebeli in sensul de regula personala, si nu regula sociala. Ceva de genul nu ma supun unei reguli care ii priveste pe toti, pentru ca eu am regula mea. Cred ca nu prea avem spirit comunitar. Comunitatea inseamna reguli acceptate si respectate de toti membrii ei, capitol la care noi avem inca probleme.
Este vorba de crescutul de mici intr-un spirit de ipocrizie si relativa neonestitate. Deprindem din frageda copilarie ideea de descurcareala, de ciupeala. Pe mine ma impresioneaza ca in mintea noastra - nu e bine sa facem generalizari - este respinsa ideea de a merge pe drumul drept, ci pe ocolite. Or, calea ocolita inseamna sa incalci regulile. Aici e un lucru cu dus-intors. Legatura romanului cu statul a fost aproape dintotdeauna una negativa. De aceea, el a cautat o alta formula de a-si atinge scopul, ocolind calea dreapta, legala.
Relatia dintre stat si roman poate fi definita prin acest verb. Valabil si la ora actuala. Este adevarat ca Parlamentul este ales de noi, dar e nedrept ca acesta sa voteze aiurea si ma gandesc printre altele la problema retrocedarilor. In fond, un om care a avut o proprietate se vede in situatia ca parlamentarii sa decida cat si unde i se retrocedeaza. Aproape dintotdeauna romanul s-a simtit - cum ziceti dumneavoastra - fentat, pacalit sau ciupit de stat. Or, aceasta stare dezvolta o atitudine de ostilitate fata de autoritati, de neincredere in institutii.
Ar fi foarte interesant sa stim, pentru ca integrarea europeana presupune si integrarea mentalitatilor. Sigur ca ar fi foarte important sa stim ce intelegem prin hotie. Eu sunt sigura ca la alte popoare hotia este perceputa in termeni severi, altcumva decat la noi. Noi spunem adesea "ei, a furat o scandura, un borcan si uite ce pateste. Iar altul fura fabrici si nu i se intampla nimic". Dintr-un punct de vedere nu e corecta aceasta mentalitate. Deoarece inseamna ca apreciem hotia in functie de cantitate si nu de natura gestului in sine. Eu cred ca, daca am porni de la furturile minore, delictele mici - care reprezinta dezordini sociale - , am fi altcumva priviti. Daca nu am permite ca nici un ac sa fie furat, poate nu am fi asimilat expresia autohtona: "Azi fura un ou, maine fura un bou". Cred ca delictele minore sunt terenul pe care cresc delictele majore. Nimeni nu ar fura foarte mult daca ar sti ca nu e permis sa furi nimic. Hotul mic - gainarul, cum i se spune in mod obisnuit - se gandeste, potrivit unei justitii personale, ca altii fura si mai mult. Dar el este inspirat de hotia la nivel inalt. Toata lumea spune sa prindem marii hoti. Absolut de acord. Dar marii hoti se racoleaza din micii hoti.
In 2003, potrivit surselor oficiale, s-au inregistrat 35.531 de cazuri de furt de conducte, autovehicule, talharie, gestiune frauduloasa, inselaciune... Dintre acestea, 25.639 au ca autori barbati - se pare ca hotia e o ocupatie masculina - , iar 26.557 nu au ocupatie, 7.611 sunt recidivisti, adica hoti de cariera. Aceasta stare exprima mai ales slabiciunea autoritatilor si a legislatiei. Inainte de 1990 nu exista - sau poate nu stiam noi - sa furi conducte, instalatii, mijloace de transport. E un furt la categoria mare. S-a dezvoltat furtul in grup.
Ar trebui efectuate cercetari. Imi pare rau ca nu avem forte de cercetare pentru aceasta. Pe mine ma impresioneaza imaginatia extraordinar de bogata la romani. Sunt capodopere la modul absolut. Dar pana acum nimeni nu a facut inventarul acestor "smecherii". Este o ingemanare intre pozitiv si negativ. Iata, suntem recunoscuti ca formidabili informaticieni. Dar la fel de bine suntem recunoscuti ca niste hackeri pe masura.
Cred ca ne va fi foarte greu sa prindem din urma o educatie de tip moral, occidental, care face o distinctie ferma intre bine si rau. Si aceasta deoarece formam o societate care a fost extrem de toleranta si care si-a creat relatiile si morala in cotidian intr-un fel separat de justitie.
Acesta e profund nemultumit. El nu mai stie cine pazeste de furt si cine fura. Exista aceasta transgresare intre pazitorul avutului si cel care atenteaza la acest avut. Aceasta situatie jigneste justitia elementara, conform careia aparatorul avutului nu poate da mana cu hotul sau sa fie chiar el hotul.
