Ia-ti Bucurestii... Mare ti-e Gradina lu’ Cismigiu!

Caldura mare. Sambata si duminica, in buricul targului, bucurestenii se strang la umbra Parcului Cismigiu. In virtutea unei inertii greu de explicat, toate categoriile sociale sufera de aceeasi nostalgie cu iz de mahala insalubra.

Bucuresti, peste 40 de grade Celsius. Se simte oarecum diferenta de temperatura, dar nimic nu mai seamana cu faimoasa gradina de la inceputul secolului al XX-lea. "Aici erau lebede, dar nu mai sunt. Le mananca astia", rememoreaza mai mult siesi o doamna trecuta de 60 de ani, privind dezolata, din treacat, spre "Lacul lebedelor". In ciuda panoului albastru care marcheaza imaginarul obiectiv turistic, "lacul" este o balta sinistra, verde si urat mirositoare, la intrarea dinspre Stirbei Voda. Chiar langa trepte se afla un alt panou pe care scrie "Izvorul lui Eminescu". In alte circumstante ar fi amintit cateva versuri celebre ale poetului, dar cei sapte oameni fara locuinta, cu hainele rupte si putrede, care se racoreau direct la gura izvorului, trimit la versurile lui Dante, din Infernul. Cam in acelasi stadiu este si lacul central. Ca si aleile sau bancile blagoslovite din zbor de porumbei.

CISMIGIUL AMINTIRILOR. Lumea din parc inca mai viseaza la alte vremuri, mult mai curate. Bucurestenii care si-au petrecut adolescenta in acest parc isi povestesc intamplari frumoase: "Aici canta fanfara militara", "Da. Si aici am cunoscut-o pe Anuta. Chiar pe aleea asta am vazut-o prima oara" sau "Aici m-am plimbat prima data cu barca. M-a adus tata". Oamenii vin in Cismigiul amintirilor. Unii se intalnesc dupa multi ani. Se reiau prietenii uitate, se leaga altele noi. Vechea gradina inca mai exista, cu tot farmecul ei. Peste care s-au suprapus straturile unei societati de balci.

ALEEA DE TANGO. Sambata si duminica, de la 14:00 la 21:00

PLIMBARI DANSANTE. Sambata si duminica, in Cismigiu se aduna la un loc patru generatii de oameni din toate categoriile sociale. "Aleea de Tango" - altfel, initiativa laudabila - mi-a inspirat o combinatie de persoanje ale lui David Linch cu ceva cadre de la Greenaway, suprapuse haotic intr-un film de Kusturica. Cersetori de ambele sexe afisand ranjete fara dinti si tigari proaste, profesori universitari iesiti la pensie, imbracati de duminica; femei usoare trecute de varsta fertila si carucioare din care copii blonzi, cu ochi mari, albastri, se mira de ceea ce vad. Pusti de cartier, cu parul oxigenat si "tricouri cu muschi", grupuri de cate trei fete singure, cu haine roz de la tarabele din piata aprovizionate de la angrouri asiatice. Jandarmi in exercitiul functiunii si, in sfarsit, doamne bine, entuziasmate de tangoul de alta data, care si-au scos la aer toata colectia de bijuterii vechi, mostenire de familie, si evantaiele chinezesti, ieftine. Lumea danseaza tango. De la doua la noua seara. "Cel putin nu sunt manele", respira usurati niste pusti de liceu, cu pleata pe umeri, in trecere. Dar nu toti gusta melodiile celebre din difuzoare: "O manea nu ne baga si noua? Ca’ ma doare capu’", zicea una dintre femeile cu multe sacose murdare, de pe marginea ringului de dans, dupa doua ore de tango. Daca Borges explica in "Istoria tangoului" cum strada si "toata vanzoleala orasului au intrat in tango, viata de pierzanie si mahalaua" din Buenos Aires, acum se vede treaba ca in Bucuresti s-au inversat lucrurile. Tangoul a coborat in mahalaua si in viata de cartier a capitalei.

UN BUCURESTI MAI MIC. Cea mai activa dansatoare e, de departe, o doamna prezentabila in costum lila. Cu o eleganta parca din alt film, mi-a povestit cum a devenit adepta tangoului. "Prima oara am dansat tango la 16 ani, cand ma duceau parintii la baluri. Mai tarziu, in facultate, dansam la reuniunile studentesti." Desi parea profesoara de tango, Mary Iancu nu a facut cursuri de dans. Dar toata viata a participat la concursuri de inot, pe care le-a castigat, a escaladat toti muntii din tara si a fost una dintre cele mai bune absolvente de Politehnica. Dincolo de "Aleea de tango", langa biblioteca din care a ramas doar amintirea unora si numele unei terase, cativa adolescenti cantau la o chitara electrica fara cablu. Pe lac, printre barci si rate salbatice, cativa cheflii se credeau mariachi si zdranganeau o chitara, in ritmuri latino moderne. Si nu lipsesc nici miresele tarate pe alei, conform unei taditii reinterpretate. In lac nu se balacesc doar ratele salbatice. Trecerea pe sub pod este ingreunata de vreo zece copii ai strazii, dezbracati si murdari, care alearga printre barci. La mica distanta, debarcaderul de fite rasuna in ritmuri contemporane. Una dintre terase ofera o priveliste incredibila: ferestre patrate, cu draperii si ghivece cu flori in geam, desenate in culori stridente. Un lucru e cert: Cismigiul este un Bucuresti mai mic. Un amestec de lucruri care nu au absolut nimic in comun si totusi coexista.

ENTUZIASM "Vin in fiecare zi, de la inceput. Am avut noroc sa-i intalnesc pe acesti tineri. La inceputul verii ma plimbam pe aleea aceasta si chiar imi fredonam o melodie, cand am auzit muzica in difuzoare. M-am apropiat si am intrebat ce se intampla. Organizatorii mi-au spus ca pana la 17 septembrie se va dansa tango in fiecare sambata si duminica. «Asta va fi fericirea mea pentru toata vara», mi-a spus atunci" Mary Iancu

DEZOLARE "E foarte frumos, dar foarte cald. Si mizerie. Cersetorii astia stau pe margine, miroase urat, bancile sunt murdare. Am mai venit si duminica trecuta, dar nu cred ca mai vin. E foarte multa lume si nu chiar ce mi-as dori sa vad. E o adunatura de mahala. Ma asteptam sa fie ceva mai curat si mai elegant. Imi place tangoul, il ascult si acum pe Salvatore Adamo si pe altii, dar prefer sa stau acasa" Maria Beju

PLAMANUL VERDE AL CAPITELEI RESPIRA DE UN SECOL SI JUMATATE

Cismigiul este cea mai veche gradina publica din Bucuresti. In centrul orasului, cu o suprafata de circa 16 hectare, parcul este marginit de doua artere importante, Bulevardul Regina Elisabeta si Bulevardul Schitu Magureanu. Istoria locului a inceput in 1779, cand domnitorul Tarii, Alexandru Ipsilanti, a poruncit construirea a doua cismele in Bucuresti. Prima a fost pe locul unde este astazi gradina dinspre Strada Stirbei Voda. Balta aparuta era un focar de infectie in mijlocul orasului. In 1830, generalul Pavel Kiseleff a dispus secarea ei si transformarea terenului intr-o gradina publica. In 1854 s-a inaugurat oficial gradina Cismigiu. In iarna anului 1883 s-au organizat concursuri pe gheata. Primaria orasului a cumparat un teren din fosta gradina a familei Cretzulescu, marind suprafata Cismigiului cu 15.000 de metri cubi. Au fost aduse lebede si pelicani. In partea dinspre Schitu Magureanu s-a amenajat o rotonda, unde au fost expuse busturile marilor scriitori. Pe o alta alee se afla monumentul de marmura pentru cinstirea soldatilor francezi din primul razboi mondial.