Mestesugarii. Un fel de mici intre-prinzatori care, muncind pe rupte, au dus, probabil fara sa vrea, la dezvoltarea noii asezari a lui Bucur. Papugii, boiangii, curelari, tabacari, reprezentanti ai unor bresle fara de care dezvoltarea economica a noii asezari era imposibila.

INCEPUTURILE. Fara munca mestesugarilor "de inceput", vechea asezare a Bucurestilor nu si-ar fi schimbat aspectul. Asa aratau Bucurestii vazuti de cartografii vremii

Literatura de specialitate retine, in privinta vietii sociale de prin secolele al XV-lea-al XVI-lea, existenta unei bresle fara de care dezvoltarea economica a noii asezari nu era posibila: mestesugarii.

Mestesugarii produc. Produc in primul rand pentru ei insisi, ramanand sa scoata la vanzare numai surplusul. In secolul al XVI-lea, fortele de productie cunosc o amploare fara precedent datorita activitatii mestesugarilor. Productia constanta conduce, in mod firesc, la o separare pe specialitati a activitatii mestesugarilor. Existenta unui atelier se impune ca o necesitate.

ATELIERELE. Vorbim acum despre niste ateliere-pionier. Despre primele ateliere. Aceste mici intreprinderi au fost infiintate in buricul targului si produceau marfa fie la comanda speciala, fie pentru piata, in general. Asta duce inca si mai mult la o separare pe specializari a productiei mestesugaresti. Se munceste mult si cu spor, iar acest lucru are efecte benefice in plan social, in sensul unei sofisticareli fara precedent. Cum un lucru duce la altul, schimbarea aspectului vietii sociale aduce de la sine schimbari in aspectul urbei. Incet, dar sigur, prin secolele al XIV-lea, al XV-lea, Bucurestiul incepe sa se deseneze ca o asezare din ce in ce mai urbana.

PE SPECIALIZARI. Tot in aceasta perioada, Bucurestiul a fost decretat Capitala a Tarii Romanesti, fapt care i-a accelerat dezvoltarea.

Documentele vremii consemneaza in statistici riguroase impartirea pe specialitati a mestesugarilor din a doua jumatate a secolului al XVI-lea: 1.563 de croitori, 1.566 de podari si pietrari, 1.572 de arcari, 1.578 de manganari (giuvaergii), 1.587 de morari (mesteri), 1.589 de cojocari, cizmari, miedari; 1.590 de barbieri, brutari domnesti, 1.593 de zugravi, 1.596 de macelari (casapi).

Desi aceste consemnari sunt datate in secolul al XVI-lea, e mai mult ca sigur ca activitatile despre care vorbim au existat inca mai dinainte de actele vremii. Tabacarii, de pilda, sunt amintiti din 1628. In 1652 exista in Bucuresti mahalaua tabacilor, fapt care inseamna ca acest mestesug era vechi si bine organizat. Exista chiar si o biserica a tabacarilor, dupa cum se arata intr-un act al vremii: "Si acest loc ce am vandut dumnealui iaste la biserica Tabacilor". Strazile iau denumirea activitatilor pe care le gazduiesc.

STRAINII. Secolul al XVII-lea. Sunt la moda lumanararii, sapunarii, rachierii, tabacii, cojocarii, zabunarii, coriorii, cavafii, barbierii. Fiecare are treaba lui, iar, la nevoie, micii intreprinzatori se ajuta intre ei. Mai mult, vin straini care-si vor face aici afaceri prospere. Majoritatea sunt greci si turci.

Targul din Nauntru (situat, adica, in centrul asezarii) se organizeaza si se amplifica. Targul din Afara (situat la marginea de est a orasului), la randul sau, devine o adevarata placa turnanta comerciala. Apar mestesugari noi: boiangiii, curelarii, salvaragiii, islicarii, caretasii (majoritatea straini), papugiii, ceaprazarii etc... (articol realizat cu sprijinul Muzeului Municipiului Bucuresti)

Limbajul Miticului de specialitate

Moto: "Mare mucalit mai esti, domnule Mitica, si de spirit. Mersi, domnisoara, ca ma-ncantati cu migdale amare". (I.L. Caragiale, "Tot Mitica")

Daca ai crescut pe maidanele Bucurestilor, orice excursie inspre alte teritorii (vorbim, desigur, despre cele romanesti) poate sa devina o experienta lingvistica cel putin interesanta, daca nu de-a dreptul provocatoare, in sensul matricelor stilistice despre care vorbea Blaga.

Pentru regateanul obisnuit, cea mai de impact experienta este cea cu zonele inalte (Ardeal, Maramures, Moldova), acolo unde viata cade abrupt pe inaltimile geografice (cum ar veni, la o adica, pe verticala) si are un limbaj asemeni. Ca unul care duce o viata pe orizontala, regateanul are timp si energie sa vorbeasca mult, cu cuvinte rotunde, labartate, sa creeze invective care, eventual, intr-o peroratie semantica de gen, nici macar sa nu se repete.

LIMBAJ VERTICAL. Nevoit sa urce si sa coboare muntele, omul vertical nu mai are suflu pentru elucubratii rasfirate. El sintetizeaza totul si, daca mai e si nervos, o sa abordeze un ton "pe verticala", asemenea vietii pe care o duce. Rar ai s-auzi un ardelean facand trimiteri acide la origini, asa cum face un regatean. Pentru el, mai comod este sa se ia direct de guler cu Dumnezeu (cu varianta Sa de plural, scrisa, obraznic, cu "d" mic). Verticalitatea geografica a vietii se prelungeste firesc in limbaj. La fel, orizontalitatea ei. La fel, biserica si arhitectura ei. Nu intamplator nordul tarii e "mai catolic" decat sudul. Biserica catolica, cu arhitectura ei gotica, raspunde mai bine spiritului "pe inalt" al cetateanului nordic, in vreme ce, biserica ortodoxa, cu rotunjimile ei slave, va incadra perfect spiritul sudic al regateanului.

LIMBAJ ORIZONTAL. Am creat, astfel, premisele pentru a justifica, intr-un fel, specificul de limbaj bucurestean, si, in speta, al zonei de ses, din sud. Tip comod si afabil, in sensul caragialesc al cuvantului, bucuresteanul nu are complicatiile omului pe verticala. De la camp pana la carciuma sau de la scoala pana la net-cafe, discoteca sau sala de sport, drumul e drept; ai timp de povestiri, de barfa, de fraude semantice, seducatoare in esenta lor. In Bucuresti mai des ca oriunde am auzit pronuntat, cu o frecventa nebuneasca, termenul "naspa", adoptat cu naturalete de o mare categorie de oameni. Multi dintre cei care acum se numara printre adeptii lui "naspa" o fac mai mult din spirit de fronda decat de altceva. In Timisoara si in toata zona Banatului se saluta cu "ciao".

Apropo de salut, ardelenii ii sutuie pe mitici, pentru ca li se pare ca "pa"-ul de la plecare e ingrozitor de jignitor. "E ca si cum ai vrea sa scapi mai repede de mine", mi-a zis odata un coleg ardelean cu care lucram in Cluj. Cica sa-i spun "servus", asa cum imi spune si el.

CUVANTUL-TRUPUL
"La inceput era Cuvantul si Cuvantul era la Dumnezeu si Dumnezeu era Cuvantul. Acesta era intru inceput la Dumnezeu. (...) Cuvantul era Lumina cea adevarata care lumineaza pe tot omul care vine in lume. (...) Si Cuvantul s-a facut trup si s-a salasluit intre noi si am vazut slava Lui (...)" - (Evanghelia dupa Ioan)

CUVANTUL-SANGELE
"Eu sunt o pata de sange care vorbeste" - (Nichita Stanescu - Haiku)

CUVANTUL-NECUVANTUL
"El a intins spre mine o frunza ca o mana cu degete / Eu am intins spre el o mana ca o frunza cu dinti / El a intins spre mine o ramura ca un brat / Eu am intins spre el bratul ca o ramura / (...) Auzeam cum se-nteteste seva lui batand ca sangele / Auzea cum se incetineste sangele meu suind ca seva / Eu am trecut prin el / El a trecut prin mine. Eu am ramas un pom singur / El un om singur" - (Nichita Stanescu - Necuvintele)