Icoana sărbătorii Intrării Domnului în Ierusalim

Astăzi prăznuim Intrarea Domnului în Ierusalim (Floriile), după ce ieri ne-am amintit de Lazăr cel înviat din morţi de prietenul lui, Iisus. Tot azi, creştinii catolici sărbătoresc Paştele.

Bucuria sărbătorii intrării triumfale a lui Iisus în cetatea sfântă este celebrată înainte de Paşti cu o săptămână, aşa cum s-a întâmplat şi în timpul istoric, devenindu-ne, dincolo de înţelesurile profunde, şi un popas spre apropiata zi a Învierii  Domnului. Biserica subliniază aceasta prin sărvârşirea Liturghiei Sfântului Ioan Gură de Aur, prin dezlegarea la peşte, untdelemn şi vin. La noi, ortodocşii, o dată cu Floriile se încheie Postul Paştilor, urmând ca de a doua zi să trăim o săptămână de post aspru, de pocăinţă, trecând pragul bisericii mai des dacă nu în fiecare seară, participând la Denii, retrăind fiecare zi a Săptămânii Patimilor.

TRIUMFAL. Rememorăm azi modul împărătesc în care locuitorii Ierusalimului L-au primit pe Hristos în cetatea lor, când pruncii l-au întâmpinat cu osanale, numindu-L Fiul lui Dumnezeu, când toată mulţimea aceea era bucuroasă şi curioasă de venirea în oraşul lor a Celui care îl înviase pe Lazăr din morţi cu numai câteva zile înainte. Desigur, aceiaşi oameni aveau să uite minunile şi să-L condamne la moarte, la dorinţa invidioşilor şi împietriţilor la inimă farisei şi cărturari.

"Episodul Intrării Domnului în Ierusalim este menţionat de Evanghelii (Matei 21, 1-10; Marcu 11, 1-11; Luca 19, 35-38; Ioan 12, 12-18) şi, devenit praznic împărătesc pentru creştini, mai este numit şi Florii, de la sărbătoarea romană a florilor, Floralia, sau Duminica Stâlpărilor, de la ramurile cu care a fost întâmpinat de locuitorii Ierusalimului. Cele mai vechi mărturii despre existenţa şi ţinerea acestei sărbători la Ierusalim datează din secolul al IV-lea şi aparţin pelerinei Egeria care a vizitat Ţara Sfântă", spune părintele Bogdan Scorţea, de la Biserica Sf. Vineri - Pajura, din Bucureşti.

RAMURI. "În amintirea primirii Domnului de către locuitorii Ierusalimului cu ramuri de finic şi de măslin, credincioşii aduc la biserică şi primesc apoi binecuvântate crengi de salcie. În lumea antică, aceste ramuri erau semnul victoriei şi al bucuriei întâmpinării cuiva de rang înalt. Mântuitorul Hristos vine însă ca un învingător smerit, călare pe asin, şi nu pe cal, împlinind profeţia Vechiului Testament: «Bucură-te foarte, fiica Sionului, veseleşte-te, fiica Ierusalimului, că iată Împăratul tău vine la tine drept şi biruitor; smerit şi călare pe un asin, pe mânzul asinei» (Zah. 9, 9). Cu o zi înainte, Domnul îl înviase pe prietenul său Lazăr, mort de patru zile, aşa că mulţimile Îl aclamau şi ca urmare a acestei fapte fără seamăn (Ioan 12, 18), simţind în apropierea Lui venirea lui Mesia cel mult aşteptat: «Osana! Binecuvântat este Cel ce vine întru numele Domnului, Împăratul lui Israel!» (Ioan 12, 13)."

ERMINIE. O interpretare a modului de pictare a icoanei Floriilor primim de la preotului amintit, care este şi pictor de icoane:  "Icoana Floriilor înfăţişează credincioşilor - în modul ei specific - întregul episod biblic. Grupul apostolilor într-o parte, Iisus Hristos - figura centrală - stând pe asin şi îndreptându-se către mulţimea locuitorilor Ierusalimului aflată în aşteptare lângă porţile cetăţii; printre ei apar copiii cu crengi în mâini sau suiţi în copaci ori aşternând pe jos veşminte în calea Domnului, ca ecou al obiceiului biblic de a aşterne haine înaintea celui uns rege (4 Regi 9, 13). Icoanele praznicului redau mereu caracterul sărbătoresc, triumfal şi procesional, am putea spune, aducând privitorilor şi ajutându-i să preguste, cu o săptămână înainte, Învierea Domnului şi bucuria biruinţei Sale asupra morţii".

Cea mai veche reprezentare iconografică a Floriilor, spune pr. Bogdan Scorţea, se păstrează pe celebrul sarcofag al lui Junius Bassus, datând din secolul al IV-lea, pe care, "printre reliefurile sculptate în marmură, se găseşte şi această scenă, într-o formă esenţializată: Iisus Hristos cu chip tânăr, fără barbă şi fără nimb, călare pe asin, în faţa căruia stau doi adolescenţi îmbrăcaţi în tunici, unul întinzând pe jos o haină şi altul căţărat într-un pom".

PATRIMONIU. Pr. dr Bogdan Scorţea: "Imaginea Intrării Domnului în Ierusalim o găsim cel dintâi dezvoltată în miniatura din Codex Purpureus Rossanenis, manuscris din secolul al VI-lea, care este deja scena clasică păstrată până azi în iconografia creştină, cu unele diferenţe în ceea ce priveşte numărul personajelor - al apostolilor, al copiilor sau al evreilor - ori sensul în care se derulează mişcarea Domnului şi dispunerea personajelor. Cea mai potrivită este pentru noi, cei care scriem şi citim aşa, cea de la stânga spre dreapta. Aşadar, atât icoana sărbătorii, ca ilustrare vie, plină de culoare şi semnificaţii a Evangheliilor, cât şi textele liturgice sau omiliile Părinţilor Bisericii dau mărturie despre semnificaţia acestui eveniment biblic petrecut pentru noi şi pentru a noastră mântuire: Intrarea solemnă a Domnului în Ierusalim este drumul Mântuitorului către Patimi, dar şi «imaginea venirii Împăratului Slavei în Împărăţia Sa» (L. Uspensky, Vl. Lossky, «Călăuziri în lumea icoanei», Bucureşti, 2003, p. 192). Fiecare dintre noi, cei care Îl primim cu bucurie, devenim în această zi de sărbătoare locuitori ai Ierusalimului celui nou care este în fiecare biserică şi posibili cetăţeni ai Ierusalimului ceresc, unde împărăţeşte Domnul Slavei, Iisus Hristos Cel Înviat".