"În 1986, Apostol mi-a propus să dregem ceva!"

A fost vice prim-ministru şi şef peste comerţul exterior al României (între 1969 şi 1982). Iniţial partizan fervent al lui Nicolae Ceauşescu, şi-a terminat cariera politică buşit de fostul lui idol devenit paranoic şi aberant. A acceptat să aibă cu noi o discuţie sinceră despre grobieni-nomenclaturişti, moravuri la vârful PCR, spionaj comunist şi tentative timide de complot împotriva "iubitului conducător".

● Rep: Fostul vice prim-ministru Iosif Banc, într-un interviu pe care mi l-a acordat, a afirmat că Nicolae Ceauşescu, în ziua de 22 decembrie, când a fost prins, avea la mână un Rolex din aur, făcut cadou de dvs. Aşa i-aţi captat bunăvoinţa în anii '70, cu mici atenţii?

C.B.: E o aiureală. Nu i l-am dat eu. Eram obligat, atunci când primeam un cadou valoros, din aur, să-l predau la Ministerul Finanţelor. La fel, hainele scumpe, din blană, se dădeau la Comturist. Am predat un Rolex din aur la Finanţe, habar n-am dacă a ajuns chiar ăla la mâna lui Ceauşescu, dacă i-a plăcut şi l-a luat. Circulă tot felul de zvonuri despre mine, prin presă, cum că aş fi fost rubedenie cu Elena. Nici pomeneală de aşa ceva, nu am fost rudă nici cu el, nici cu ea.

● Rep: Când aţi ajuns în anturajul lui, aţi crezut sincer că o să schimbe ceva?

C.B.: Da, mi se părea că o să facă ceva reforme, inclusiv economice, şi îmi plăcea că se distanţase de Moscova. Eu îl ştiam de când lucrasem la UTM, în anii '50. Când eram consilier la ambasada din Paris i-am trimis rezumatele unor lucrări despre Basarabia, pactul Ribbentrop ­ Molotov, tipărite în franceză, lucruri care la noi erau tabu. El mi-a trimis vorbă să îi fac rost contra cost de cât mai multe cărţi de genul ăsta. Îi plăceau. Ştiind asta, că nu îi plac ruşii, m-am bucurat când a fost ales la Congresul al IX-lea, mi se părea că vrea cu mandatarii şi cu toate astea să dea şi oarece libertate economică.

● Rep.: "Robinetul" de vag liberalism s-a închis în urma călătoriei vestite din 1971 în China maoistă şi Coreea de Nord?

C.B.: Nu e chiar aşa de simplu. Trebuie să ţineţi cont de faptul că el nu avea o cultură sistematică şi, chiar dacă nu îi plăceau ruşii prea tare, se formase, cât era, sub influenţa sistemului sovietic etatist, de factură leninist-stalinistă, spre asta tindea. A făcut în anii '60 o mică fandare ca să câştige popularitate. El nu avea experienţa lui Janos Kadar, care a ştiut să fie economic mai maleabil după 1956. Ungurii au avut în partid tot timpul militanţi mai moderaţi.

● Rep: Aţi pomenit de 1956... Aţi participat la reprimarea studenţilor care se solidarizaseră cu Ungaria?

C.B.: Atunci eram doar secretar de UTM la Institutul de Mine din Bucureşti. Represiunea a fost condusă de la nivel înalt, de partid. S-au ocupat Miron Constantinescu, Ceauşescu, Leonte Răutu de coordonarea ei. În Bucureşti nu au fost probleme foarte grave. La Timişoara şi la Cluj au fost arestări şi exmatriculări multe. Chiar dacă risc să supăr acum, spun că majoritatea revendicărilor studenţeşti au fost de natură economică, legate de burse, locuri în cămine, mâncarea de la cantină sau de programa încărcată. Poate or fi fost şi unele cu limba rusă şi retragerea trupelor sovietice, dar, după ce acestea chiar au plecat şi partidul a fost pus pe linia mai naţională, au apărut mulţi viteji care au spus că ei asta au cerut. La Cluj a fost ceva mai rău, acolo erau şi probleme interetnice, fuseseră unificate universităţile Babeş şi Bolyai, au fost şi cadre didactice maghiare care s-au sinucis.

● Rep.: Pe Ion Iliescu l-aţi cunoscut în perioada aia?

C.B.: Da, a fost şeful meu direct. El era reprezentantul României la o internaţională studenţească. A fost adus după 1956 să construiască asociaţiile de studenţi comunişti pe ţară, eu am fost pus şef la Bucureşti. După aceea, când a plecat în altă muncă, i-am luat locul. Nu ştiu cât de bun organizator era, dar era un bun orator în primul rând şi părea băiat cult faţă de ceilalţi de acolo. Reuşea să se adapteze în orice mediu, fără dificultăţi. Ceauşescu atunci l-a remarcat, dacă nu chiar de când el era şeful studenţilor de la Moscova şi Ceauşecu secretar al CC cu problemele de tineret. În orice caz, el l-a promovat pe Iliescu la partid...

● Rep.: E adevărat că l-a mătrăşit după discuţia în contradictoriu din avion în 1971, când Iliescu a spus că nu-i place maoismul şi ce face Kim-Ir-Sen în Coreea?

C.B.: Lucrurile sunt mai nuanţate. Eu nu am fost în vizita aia, dar am auzit ce a fost de la martori oculari. Ceauşescu se contra cu Maurer, care spune că în Coreea e socialism de cazarmă. S-a amestecat inoportun şi Iliescu. Dacă lui Maurer îi permitea multe, lui Iliescu, nu. L-a repezit imediat. Ceauşescu nu prea suporta să fie contrazis, era capricios... Cred că şi asta a contribuit la marginalizarea lui.

● Rep.: Dintre "lupii tineri" aduşi de Ceauşescu după 1965, Patilineţ, Trofin, Iliescu, Janos Fazekas, dvs., nu a rezistat nimeni în anturajul lui până în 1989... De ce?

C.B.: El pur şi simplu voia susţinere necondiţionată, nu suporta să fie contrazis. Avea multe idei proaste, inaplicabile, şi, oricât de răbdător erai, ajungeai în cele din urmă la un conflict cu el. Dacă la început m-am înţeles bine cu el, cu timpul devenise tot mai închistat, suspicios. Venise la început cu ideea bună de descentralizare a economiei. Desfiinţase direcţiile din ministere, făcuse centrale şi impinsese decizia la nivel de conducere a întreprinderii. De la nişte greşeli minore şi câţiva incompetenţi a decis să se recentralizeze tot. 

Asta în momentul în care nu mai avea structura de control din ministere, dispăruse birocraţia. Asta a produs haos. În plus, fiind foarte bănuitor, a început să guverneze doar prin decrete semnate de el. Eu, ca ministru al Comerţului Exterior, nu mai puteam stabili preţul unei piese la export, trebuia să mă duc să semneze el. Era un coşmar, el habar n-avea ce preţuri sunt pe piaţă, zicea că vindem prea ieftin şi se ajungea la un blocaj. Practic a devenit totul imposibil de când a promovat-o pe Elena, care era o caţă groaznică, nu ştia decât să dea din gură, era de o incompetenţă crasă, dar se băga peste tot.

● Rep: Cum i-a venit ideea să stingă total datoria externă a României?

C.B.: Paradoxal, cred că i s-a tras de la americani. Fiindcă blocase toate mecanismele economice, mai mulţi specialişti din SUA făcuseră o analiză, împărţită pe la bănci şi instituţii financiare, în care spuneau că RSR riscă să intre în imposibilitate de plată. El, ca să demonstreze contrariul, a spus că nu numai că nu vom mai lua credite, dar plătim tot, chiar cu anticipaţie. I-am explicat că aşa ceva e imposibil, el mi-a cerut să plătesc înainte de termen contractul cu centrala de la Cernavodă.

I-am spus că tot comerţul nostru exterior pe un an abia acoperea doar asta: era o nebunie. Am mai încercat să-i explic faptul că fără importuri de tehnologie nouă nu o să avem produse competitive la export. Parcă m-am lovit de un zid. Nu mai puteam aduce nici măcar piese de schimb. El o ţinea una şi bună că trebuie să producem totul aici. În mai 1982, într-o şedinţă a Biroului Executiv, am ajuns la un conflict deschis.

● Rep.: Care a fost scânteia care a aprins totul? Eu ştiu că vă puseseră gând rău încă de prin 1979...

C.B.: A pornit de la un şantier de irigaţii, pentru 250.000 de hectare, în Irak. Saddam era un bun platnic, dădea bani în avans. Câştigasem licitaţia şi Ceauşescu a dat ordin să se folosească pentru orice aparatură de producţie românească. Eu văzusem că era mai avantajos să iei la mâna a doua aparate de radio şi televizoare de acolo pentru muncitori decât să le transporţi din ţară. La fel a fost şi cu maşinile de teren, ne trebuiau cinci.

Aro-urile noastre se blocau de la nisip, am testat acolo două, în trei zile s-au stricat. Am zis să cumpărăm măcar trei maşini japoneze de acolo. Vasile Pungan, colonel de securitate sub acoperire şi consilier prezidenţial, a luat de la minister devizul şantierului şi a făcut un raport-turnătorie către Ceauşescu. Pe când mă contram cu el şi cu ea pe alte probleme, Ceauşescu a crezut că dă o lovitură de teatru. A scos raportul lui Pungan şi aşa, rârâit cum era, a spus că îmi bat joc de valuta ţării.

Eu am zis: "Constat că în conducerea partidului nu se mai poate discuta nimic, vă rog să mă eliberaţi din toate funcţiile". Au rămas toţi interzişi. După aia şi-au revenit şi în frunte cu Elena au început să mă acuze de toate cele. Mi-au respins însă demisia şi, după câteva zile, ea m-a chemat şi a zis: "Nu pleci când vrei tu, ci atunci când hotărâm noi!". Voiau timp să îmi pregătească dosarul de excludere din CC cu surle şi trâmbiţe, eventual să mă lege.

Ştiu de la aghiotantul lui Ceauşescu, un general Stan, că a făcut un colectiv de 60 de oameni în frunte cu Postelnicu să mă ia la puricat, să demonstreze că am conturi afară şi că-s agent străin. De colectiv se ocupa direct un general Marcu, fost la Institutul de Conjuctură din subordinea mea. Nu au găsit nimic despre mine, dar cu ajutorul nemernicului de Gogu Rădulescu mi-au băgat la puşcărie doi subordonaţi de la minister, directorii Ardare Doina şi Cătălin Munteanu, pe degeaba. Gogu, chiar dacă făcea pe liberalul, se juca de-a Mecena cu artişti la Comana.

Era o canalie. De faţă cu Ceauşeştii era un lingău groaznic, cum se simţea nesupravegheat îi bârfea. Cred că era agent sovietic. Mi-au făcut un dosar plin cu mizerii, dar nimic concret, pe care l-a citit Iosif Banc. Aşa m-au exclus. Banc, care era cuscru cu Verdeţ, i-a spus încă din aceeaşi seară acestuia că i-a părut rău de ceea ce a citit.

● Rep.: Cu ce voiau să vă agaţe?

C.B: De exemplu, pentru faptul că am mers cu un avion străin în Germania, la o tranzacţie. Era mult mai complicat. Făcusem o tranzacţie imensă cu un stat puternic, din afara Europei, de două miliarde şi jumătate de dolari. Guvernanţii statului respectiv orchestraseră afacerea aşa încât să ne mai dea peste valoarea reală a contractului 100 de milioane de dolari, de care aveau nevoie în campania electorală de la ei.

Le-am returnat banii în Germania, unde m-am întâlnit cu un om al lor. Aveau pretenţia să nu mă înregistrez la hotel în Germania, să mă întorc în aceeaşi zi şi să nu folosesc o cursă de linie. Am închiriat de la un străin rezident aici un avion mic de turism. Toată operaţia s-a făcut la aprobarea lui Ceauşescu, a ştiut tot, dar l-a lăsat pe Banc să mă acuze că mă plimbam cu avioane private. Cu câtva timp înainte de plenara unde m-au lovit vorbisem între patru ochi cu Ceauşescu şi îi adusesem aminte punctual de operaţiunile mai sensibile pe care le făcusem cu aprobarea lui.

Nu zisese nimic. A reacţionat doar când am amintit că o să mă apăr spunând că Securitatea a ajuns deasupra partidului şi a guvernului. Atunci a reacţionat spunându-mi să nu scot o vorbă despre ei şi în contrapartidă "nu o să mă nenorocesc de tot". Am tăcut la plenară şi m-au exilat inginer-şef la Ploieşti, dar nu m-au arestat.

● Rep: Circula o variantă, pusă în circulaţie de generalul Pleşiţă, cum că Ceauşescu v-ar fi dat afară după ce a aflat că dumneavoastră, de conivenţă cu Elena şi cu Triţă Făniţă, aţi acoperit o datorie de 1.200.000 dolari făcută de Nicu la Las Vegas...

C.B.: Pleşiţă devenise paranoic înainte să moară. Nu cred că Nicu a jucat o asemenea sumă. Agenţia de comerţ a României de la New York, despre care spune Pleşită că a acoperit datoria iniţial, nu avea cum să aibă o asemenea sumă cash. Singurii care cărau bani cu valiza erau ei, la DIE. Ştiu, de exemplu, că îl racolaseră pe fratele unui important monarh din zona Golfului. Ăla voia doar bani cash, fără operaţiuni bancare, şi era plătit cu sume mari, la geamantan, de unul Marcu, şeful antenei lor din Iran. Marcu a şi defectat ulterior.

Când eram la Paris, o familie a lăsat moştenire unora din România o valiză de cocoşei. Pe aia au luat-o oamenii Securităţii din ambasadă şi au dat celor din România ceva simbolic, în lei. Securiştii acoperiţi din serviciile consulare erau singurii care manipulau valori la modul ăsta.

● Rep.: Cât aţi fost ambasador în Italia, Maroc şi Malta în acelaşi timp, la sfârşitul anilor '60, cum vă descurcaţi cu acoperiţii Securităţii?

C.B.: Erau mulţi, de la servicii concurente (armată, DIE), şi se cam lucrau între ei. Eu le atrăgeam atenţia că făcând asta se pot deconspira... În Italia, şi ăla de la armată şi ăla de la DIE spionau NATO, fără să colaboreze între ei. După ce am fost la un moment dat în Maroc, am aflat că pe militar îl arestaseră şi îl expulzaseră. Cu greu am reuşit să dreg lucrurile la Ministerul de Externe italian. Am căzut la înţelegere să nu se dea cazul presei, iar noi să nu expulzăm în contrapartidă un diplomat italian.

● Rep.: La comerţul exterior aţi fost înlocuit cu Vasile Pungan, deja pomenit de dvs. Generalul Pacepa sugerează în "Orizonturi Roşii" că era amantul Elenei Ceauşescu. E posibil aşa ceva?

C.B.: Nu cred. Era în graţiile ei, fiindcă, atunci când Valentin şi-a făcut studiile la Londra, Pungan, care era ambasador acolo, a avut grijă de Valentin. Îl tot chema la ea să-i dea raportul despre ce face copilul.

● Rep: Cu Triţă Făniţă cum a fost?

C.B.: După 1989 am aflat că mulţi directori de la firmele de export îşi puseseră deoparte ceva, în conturi afară. Pe el l-au prins şi am senzaţia că a fost cum e acum cu senatorul ăsta, Voicu. L-au tot anchetat la Securitate vreo doi ani, să dea tot ce ştie din el, să-i acuze pe unii nevinovaţi, ca să-i aibă ei la mână. Triţă părea destul de fricos...

● Rep.: Nu au încercat să vă lege cumva de fuga lui Pacepa?

C.B.: Nu aveau cum. Eu l-am tot contrat pe Pacepa până când a fugit, mi se părea un escroc. Şi cu fuga lui e o istorie întreagă. Eu îl aveam în subordine pe unul Stanciu, băiat bun, dar care era omul lui Pacepa. El mi-a spus că "marea defecţiune" s-a produs pe fondul unui conflict între DIE şi cei de la contrainformaţii. Tot scandalul a pornit de la un tir al DIE care trebuia să vină de la Beirut plin cu cadouri pentru Pacepa şi ai săi.

Cei de la C.I. voiau să bage şi ei ceva marfă în ţară, dar au fost refuzaţi, ca nişte rude sărace. S-au supărat şi i-au copt-o, au oprit tirul lângă Giurgiu, s-a confiscat marfa şi a fost anunţat Postelnicu.

Acesta l-a anunţat pe Ceauşescu, care a ordonat să se facă investigaţii discrete. Tot fraierul de Postelnicu a dat cu stângul în dreptul. La o adunare a şefilor din servicii s-a contrat cu Pacepa şi i-a spus: "Lasă că-ţi vine şi dumitale rândul!". Pacepa avea instincte bune, şi-a dat seama că se întâmplă ceva şi i-a cerut lui Ceauşescu să plece în Germania, să încheie un ipotetic contract cu Fokker, pentru producţia de avioane mediu-curier.

M-a chemat Ceauşescu să-i fac mandat de plecare în Germania. Cu toate că ştiam că nu o să se încheie contractul, nu i-am zis tovarăşului, fiindcă îmi ordonase să nu mă bag în treaba cu avioane. A plecat cu un om al meu de la comerţ exterior şi cu alţii. Ajuns la Berlin, la hotel, a spus echipei că e obosit şi merge să se culce. De dimineaţă m-a sunat omul meu, că a dispărut. Nu cred că era agent american, cum a sugerat că ar fi căzut reţelele noastre mai devreme.

● Rep.: Ştiu că în atribuţii vă intra şi să vă ocupaţi de istoria partidului. Aţi încercat să vorbiţi cu Doncea, care fusese reabilitat de Ceauşescu, şi cu ceilalţi supravieţuitori despre ce a fost la Griviţa în 1933?

C.B.: Da, i-am chemat pe toţi care mai trăiau, inclusiv pe Doncea, la începutul lui 1973. Se împlineau 40 de ani de la grevă şi Ceauşescu a zis să le înregistrăm mărturiile. I-am chemat la Institutul de Istorie al PCR. Mai trăiau vreo 20. Au început să se certe la mine-n birou, să zbiere unul la altul cine a fost mai important. Se acuzau reciproc că n-au fost acolo, că s-au îmbolnăvit subit în ziua grevei. I-am calmat, dar fiecare a dat altă variantă asupra evenimentelor, din care rezulta că el a fost buricul pământului.

Doncea a fost cel mai belicos şi egocentric. Nu am putut să pun nimic cap la cap, să iasă un material, fiecare mărturie le contrazicea pe celelalte.

● Rep.: Apropo de istorie, ştiu că i-aţi trimis pe Alexandru Stark şi pe Tudor Vornicu de la TVR să-l înregistreze pe Corneliu Coposu pentru un documentar despre 23 august... De unde auziseţi de el?

C.B.: Pe mine mă interesa istoria, discutam cu Giurescu cel bătrân, cu Nicolae Carandino, fost redactor-şef la Dreptatea, cu generalul Dămăceanu, fostul şef al gărzii palatului regal de la 23 august. Dămăceanu scrisese nişte memorii, la a căror publicare s-a opus Bodnăraş, care a sărit în sus: "Ăsta cam minte, dom'le!"... I se diminua lui rolul de la 23 august. Când am făcut documentarul ştia şi Ceauşescu de interviul cu Coposu. Îl informasem în detaliu. S-au făcut filmări brute, dar documentarul nu a fost niciodată difuzat. filmele au rămas pe circuit intern la Institutul de Istorie al PCR.

● Rep.: A existat, după ştiinţa dvs., un complot militar condus de generalul Ion Ioniţă?

C.B.: Poate în imaginaţia lor. Pe Ioniţă l-am cunoscut bine, era un grobian, foarte incult, dar cu o părere senzaţională despre el. Cât a fost ministru, îşi făcuse o bază la Băneasa, cu terenuri de tenis şi băuturi scumpe. Era de găsit numai acolo. Ioniţă avea o vorbă în comitetul executiv: "Tovarăşi, eu nu cunosc problema în discuţie, da' să vă zic părerea mea!". Şi generalul Ion Gheorghe, de la statul-major, îşi făcuse o bază de chefuri. Să nu rămână mai prejos. Erau nişte figuri militarii ăştia, dar nu cred că puteau să facă ceva concret.

● Rep: Dar în partid exista opoziţie?

C.B.: Să vă spun ceva... Prin 1986, când eram la mare, la vilele de la Olimp, m-am trezit cu Gheorghe Apostol. Pe faleză, mi-a spus că trebuie să facem, să dregem împotriva lui Ceauşescu. M-a luat cu "Tov. Burtică, vii alături de noi?!". I-am răspuns cu altă întrebare: "Pe cine vă bazaţi?". I-am spus că o să mă alătur doar unei mişcări serioase, condusă de oameni serioşi. Nu a mai luat legătura cu mine. E adevărat, m-am temut şi eu să nu iasă cine ştie ce supărare.

● Rep.: Când v-aţi dat seama că se duce dracului Ceauşescu?

C.B.: În 1989. De ani făceam naveta la Ploieşti. Aveam rezervat un compartiment de clasa I pe care-l împărţeam cu mai mulţi colonei care mergeau la unităţi din Prahova. Erau cam aceeaşi. Îi cunoşteam. Şapte ani, militarii au fost prudenţi, dar în 1989 vorbeau pe faţă despre cât de prost e Ilie Ceauşescu şi ce jale e în armată.

● Rep.: La 22 decembrie 1989 aţi ajuns în CC. Cum?

C.B.: Îmi luam concediu de Crăciun, că era greu cu naveta. Pe 21 eram la un prieten, Ştefan Gheorghiu, violonist. Am văzut discursul lui Ceauşescu întrerupt, dar nu am ieşit în stradă. Abia pe 22, la ora 17:00 am ajuns la CC, după apelul lui Iliescu. Era haos, Iliescu nu era acolo. Pe culoare se agita Verdeţ, unii se înghesuiau să ia cuvântul. I-am mai văzut pe soţii Drăghici, care nu ştiu ce sperau, pe Apostol şi pe Bârlădeanu. După ce a apărut Iliescu, unii care mă recunoscuseră m-au împins spre o sală a cărei uşă era păzită de Gelu Voican.

Au zis că sunt reprezentantul lor şi m-am trezit într-o încăpere cu Iliescu, Roman, Brucan, Militaru. Le-am spus că în sala secţiei de propagandă sunt Bârlădeanu şi Apostol şi Iliescu a zis să-l aduc pe Bârlădeanu. La numele lui Apostol, Brucan a expodat şi a zis nu.

Ulterior am aflat că îl bănuia că i-ar fi trădat pe cei cu scrisoarea celor 6. L-am adus pe Bârlădeanu. Aveam impresia că în sala aia era adunată toată istoria PCR. Cred că nimeni nu se gândea atunci la capitalism, democraţie occidentală. Sperau într-un comunism cosmetizat, un fel de perestroika.

● Rep: Cum v-au "sărit" de pe lista CFSN?

C.B.: În camera aia au început să facă o proclamaţie. Nu le-a convenit ce ziceam. Eu am cerut să se închidă graniţele, nu să se deschidă, ca să nu dispară valori sau să scape vinovaţii. De asemenea, am propus să se convoace Marea Adunare Naţională, să se voteze, pentru legitimitate, consiliul şi apoi să o dizolvăm. Am mai zis că trebuie să numim rapid interimari în judeţe, să înlocuiască prim-secretarii. Brucan mi-a zis că sunt nostalgic şi au făcut o proclamaţie în 10 puncte fără ce propusesem. Iliescu a ieşit cu lista, să se consulte cu alţi activişti şi oameni de stat aflaţi în CC.

Fix atunci a început să se tragă în piaţă, dar nu înspre CC. Iliescu a plecat la Ministerul Apărării, după aia la televiziune, unde a definitivat lista, cu Dan Marţian. Eu m-am dus acasă.

● Rep.: Cu Stănculescu aţi lucrat cât eraţi la comerţul exterior?

C.B.: Da. El, fiind cu înzestrarea armatei, rula sume imense din export de arme. În unele cazuri de export de armament avea nevoie şi de aprobarea mea. Umpluse zona Golfului cu pistolete Carpaţi. Să vă spun ceva haios. Ceauşescu, ca să ne controleze, ne dăduse obligatoriu câte un aghiotant care trebuia să se ţină peste tot după ministru. Când am fost într-un emirat, ăla al meu uitase să-şi lase acasă pistolul.

A ieşit scandal, arabii l-au puricat pe deştept că de unde are pistol indentic cu ale lor. L-am scăpat cu greu după o poveste întreagă. Stănculescu era deştept. Nu cred că a complotat, dar şi-a dat seama că nu are rost să meargă împotriva curentului, de-aia s-a dat cu piciorul în ghips.

● Rep.: Cum vă explicaţi că unii care nu aveau "nivelul de inteligenţă" Bobu-Postelnicu, cum erau Niculaescu-Mizil sau Ştefan Andrei, nu au încercat să facă ceva măcar în ultima clipă?

C.B.: Eu am încercat să-i sondez în anii '80. Le era frică şi erau mulţumiţi cu vilele şi avantajele lor, ajunseseră la un fel de comoditate. Şi mie mi-a fost extrem de greu să mă desprind, cu toate că vedeam cum o ia Ceauşescu razna pe zi ce trece.

● Rep.: În anii '60 îl vedea Ceauşescu pe Ion Iliescu drept un potenţial urmaş? De unde provenea zvonul, în anii '80, că o să ia puterea Iliescu?

C.B.: Nu cred că lui Ceauşescu i-a trecut prin cap să-l numească pe Iliescu urmaş vreodată. Nu l-a "ales" niciodată membru plin al CPEx, l-a ţinut doar supleant. Din câte am aflat, zvonul cu reformistul Iliescu provenea din Polonia. Acolo, un fost activist cu studii la Moscova, care se apropiase de Solidaritatea, îl cunoştea din studenţie pe Ion Iliescu.

El a vândut pontul la Europa Liberă, care l-a difuzat cum că Iliescu era un potenţial înlocuitor. Ceauşescu în sine nu cred că se hotărâse clar pe cine să lase în loc. Elena, în schimb, ştiindu-l bolnav de prostată şi diabet, cred că se gândea să se autoînscăuneze, secundată de fiu-său. Chiar era avidă de putere şi rea, încerca să controleze tot. Securitatea se preta la toate prostiile şi morbidităţile pe care le cerea ea, să se bage în viaţa oamenilor.

● Rep.: Spre deosebire de Ceauşescu, care era un puritan, cei din "garda veche" aveau şi istorii cu adultere...

C.B.: Ăştia din ilegalitate nu prea avuseseră viaţă de familie, fiind pe la puşcărie îi lăsaseră nevestele. Dej avea un succes teribil la femei, cu ochii lui migdalaţi şi mustăcioară neagră. Cât a stat în lagăr, ştiu de la ilegalişti, tot era scos să "repare instalaţia electrică" pe la diverse neveste de colonei şi generali de jandarmi... După ce a ieşit trecuse la artiste, cântăreţe.

Chivu Stoica era slab intelectual, urât, dar afemeiat. S-a sinucis, din câte ştiu, în urma unui amor cu o nepoată tânără. Miron Constantinescu a murit chiar la o damă. Trebuia a doua zi să plece într-o delegaţie în Siria, s-a gândit să îşi petreacă plăcut noaptea de dinaintea drumului. L-au găsit înţepenit la doamna respectivă.