Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Ovidiu Ohanesian, aflat la Targu-Jiu, se destainuie reporterului nostru si explica semnificatia numerelor pe care le aveau ostaticii in captivitate. El sustine cu tarie ca vorbea in beci cu Florence Aubenas, desi ziarista franceza neaga in continuare dialogul cu jurnalistii romani.
Dupa interviul acordat ziarului la care lucreaza imediat ce a revenit in tara, Ovidiu Ohanesian povesteste cateva din trairile avute ca ostatic intr-unul din subsolurile Bagdadului. Aflat pentru cateva zile la Targu-Jiu, unde s-a intalnit cu un bun prieten si a participat la banchetul nou-promovatei in Divizia A Pandurii, unul dintre cei trei jurnalisti romani care a scapat nevatamat de la intalnirea cu moartea dezvaluie ce l-a tinut in viata in acele 55 de zile de cosmar: "Ne gandeam la casatorie, la facut copii sau, pur si simplu, la lucruri banale, precum mersul la cumparaturi"... Jurnalul National: S-a discutat mult despre plecarea voastra in Irak si despre momentul eliberarii. Ce s-a petrecut de fapt acolo, in Bagdad?
Ovidiu Ohanesian: Putem spune ca a fost vorba despre doua etape. In prima zi am cunoscut Bagdadul, in ce conditii traiesc oamenii de acolo, ca sunt bogati sau saraci, viata de zi cu zi. Exista o stare de incordare, de tensiune. Am sperat ca vom face niste reportaje reale. Cea de-a doua parte a fost un cosmar. 55 de zile traite in captivitate, in anumite conditii, sub amenintare directa. A fost foarte greu pentru mine, dar a fost o experienta. In conditii grele iti poti testa limitele. Cred ca in acele momente te poti cunoaste pe tine insuti, iar ceilalti din jurul tau pot sa-si dea seama cu cine au de-a face.
Spuneai ca in acele momente de captivitate, pentru a nu te pierde cu firea, te gandeai la lucruri care se petrecusera in viata ta. La ce exact?
La orice m-ar fi putut indeparta de cosmarul din acele zile. La muzica, la prieteni, la carti. Cand mai susoteam intre noi, ne gandeam la ce vom face dupa ce vom scapa de captivitate.
Sperati sa scapati?
Speram. Intotdeauna speranta a fost lucrul care ne-a tinut in viata.
Ce va gandeati ca veti face dupa ce iesiti?
Poate ca vom face ceea ce nu facusem pana atunci. Unii se gandeau sa se casatoreasca, sa faca copii, altii sa se lase de jurnalism si sa se apuce de alte meserii, de afaceri. Se gandeau si la chestiuni banale. Cum ar fi sa te duci la cumparaturi.
Zeci de gardieni din Squid Game, văzuți pe străzile din București. Imaginile au devenit virale pe internet
Citește pe Antena3.ro
"Am fost batut pentru ca nu reuseam sa plang"
Toata lumea a aflat ca ai fost batut. Cum s-a intamplat?
A fost destul de dur. S-a intamplat atunci cand pe Sorin Miscoci
l-au imbracat in portocaliu, iar eu stiam ce inseamna acea culoare. Am crezut ca sunt ultimele momente pe care le voi trai. Am crezut ca ne omoara rand pe rand. N-a fost asa. Din pacate, acele momente au fost cele mai tensionate. Atunci am fost batut.
Ce nu le-a convenit rapitorilor?
Cum bine a spus cineva: "Nu am respectat niste reguli".
Ce trebuia sa faci si n-ai facut?
In primul rand, trebuia sa plang, era prima conditie, si n-am reusit. Cel putin nu multumitor pentru ei. Atunci au venit si acele acuzatii ca sunt spion sau agent special. Probabil si pentru ca eram putin mai solid. Cam asta a fost povestea. Au mai fost si alte lucruri pe care prefer sa nu le comentez deocamdata.
Trebuia sa plangi atunci cand s-a filmat caseta in care Sorin era imbracat in camasa mortii?
Da, atunci trebuia sa plang in timpul inregistrarii. N-am putut sa plang niciodata pe perioada captivitatii mele. Am avut o atitudine rezervata, tocmai pentru a putea sa ma detasez de acele momente, care ar fi putut sa ma afecteze atunci sau mai tarziu.
In momentul in care s-a filmat caseta cu Sorin imbracat in portocaliu, erai deja batut?
Da, ce s-a transmis a fost dupa ce am patit-o.
Atunci ti-ai pierdut un dinte?
Nu, acesta a fost un moment care s-a intamplat mai inainte.
Tot bataie?
As prefera sa nu comentez.
Ceilalti jurnalisti au fost batuti?
Nu cred, cel putin de fata cu mine, niciodata. Cat am fost eu de fata, nu a fost batut nici unul. Poate amenintati.
Sorin plangea cel mai mult?
Aproape tot timpul. Este o fire mai sensibila si asta l-a determinat sa aiba acest comportament. Eram amenintati permanent. Nu stiai ce-ti rezerva ziua de maine, iar o fire sensibila asa reactioneaza.
"Am comunicat foarte bine cu Florence Aubenas"
Acolo ati cunoscut-o pe Florence Aubenas?
Da. Cand am sosit noi, era deja de o perioada buna de timp in acea locatie.
Reuseati sa vorbiti intre voi?
Da, susoteam mai mult.
Ai vorbit si cu Florence?
Da, si cu ea, si cu Hussein am vorbit. Sunt niste persoane inteligente si ne-a ajutat mult ca am putut sa comunicam.
De ce crezi ca Florence
n-a infirmat, dar nici n-a confirmat ca s-a aflat cu voi in aceeasi locatie?
Eu cred ca orice persoana cu un grad mediu de inteligenta care a vazut care este comportamentul nostru dupa ce am ajuns in tara va intelege de ce Florence s-a comportat astfel. Pentru moment exista aceeasi rugaminte, ca trebuie sa existe rabdare, chiar daca lucrurile par putin neclare. Ele se vor lamuri curand.
Cat de curand, Ovidiu?
Sper ca foarte curand. Oricum, eliberarea lui Florence si a lui Hussein a fost un eveniment extrem de fericit. Am avut un soc de fericire. A fost, poate, cel mai frumos moment din viata mea, atunci cand
i-am vazut liberi.
Am inteles ca vi se dadeau niste numere. De ce?
In acel beci nu aveai voie sa privesti, sa vorbesti cu cineva, pentru a nu ne identifica noi intre noi. De aceea ne dadeau acele numere. Eu eram 99, pentru ca Alah avea 99 de nume si probabil ca aceste numere erau legate de Coran.
Si de ce crezi ca tie ti-au dat acest numar.
Nu stiu, e greu de facut o afirmatie.
Florence ce numar avea?
Nu-mi amintesc exact. Hussein si Florence parca aveau 5 si 7, dar nu-mi amintesc exact.
Ati fost in acelasi loc cu Munaf. L-ai banuit vreo clipa in perioada captivitatii ca poate fi implicat?
Nu, niciodata. De cand am plecat si pana am venit, nu l-am banuit o clipa pe Munaf. Orice persoana sanatoasa la cap, cu trei copii si o familie numeroasa in Bagdad, care poate fi oricand la mana rapitorilor, nu poate sa se implice intr-o astfel de actiune. Dar orice scenariu este posibil.
S-ar putea ca cineva sa se fi folosit si de Munaf si de Omar Haissam. Pana nu vad dovezile, nu pot sa spun nimic, pentru ca declaratia lui Munaf nu este o dovada. Munaf nu este aici, este undeva in Irak, in custodia oficialitatilor americane. Cand voi putea discuta si cu el, si cu Omar si voi putea vedea dovezile, ma voi convinge daca ei au fost implicati sau au pus la cale rapirea.
"Descopar multe surprize in ancheta"
Insisti in ancheta ta?
Da, cred ca este normal. Sunt jurnalist de investigatii si cineva mi-a pus viata in pericol. Cred ca ar trebui sa aflu ce s-a intamplat in acea perioada cu mine si sper ca voi afla adevarul.
Te astepti la surprize in ancheta pe care tu o faci?
Ma astept. Deja exista elemente-surpriza care mi-au parvenit si cred ca, dupa o verificare amanuntita, voi putea sa-mi dau seama. Lucrurile sunt extrem de complexe.
Tu trebuia sa pleci in Irak?
Eu am cerut sa plec in Irak. Mi s-a propus sa plec, n-am fost niciodata fortat sa plec in Irak si am avut acordul sefilor mei.
Cine ti-a propus?
Doi sefi, unul mai mare si unul mai mic de la Romania libera.
S-a discutat despre o plangere pe care ati avea dreptul sa o faceti impotriva rapitorilor.
Raspunsul este clar. Pana nu vad dovezi concrete sa vad cine este autorul, daca exista asa ceva, nu am de gand sa intreprind nimic in acest sens. Tot ce s-a spus sunt simple speculatii. Chiar ce au spus si autoritatile. Eu nu sunt multumit de ce au facut pana acum. Vreau dovezi!
Cum l-ai cunoscut pe Munaf?
Cu cateva zile inainte de a pleca. O persoana de la ziar i-a dat telefonul meu si mie pe al lui. Ne-am sunat, ne-am intalnit la el in birou si am discutat despre obiectivele unei astfel de calatorii. Am discutat si despre securitate in tot acest timp. Cea de-a doua intalnire a fost si cu colegii de la Prima TV, moment in care am si dat pasaportul si o poza, pentru ca Munaf a spus ca se va ocupa el de vize.
La prima ta intalnire cu Munaf stiai ca vor merge in Irak si alti jurnalisti?
Da, chiar atunci am fost anuntat.
Aveati momente in care comunicati cu rapitorii?
Comunicarea era destul de restransa. Mai mult atunci cand ne aduceau de mancare, cand mergeam la toaleta sau, mai mult, atunci cand filmam acele casete sau faceam alte tipuri de inregistrari.
Se spune ca s-au facut mai multe filmari decat acelea pe care le-am vazut noi.
Stau destul de rau cu cronologia evenimentelor. Colegii de la Prima stiu mai bine decat mine. Cred ca au fost mai multe inregistrari decat am vazut eu la intoarcere. Si audio, si video.
Pe o caseta audio, plangeai. Ai spus ca n-ai putut sa plangi.
Trebuia sa facem ceea ce ni se spunea sau sa ne dam silinta. Acolo am incercat sa fac ceea ce mi s-a spus. Chestia cu plansul este o problema de caracter. Am incercat sa fiu rezervat si chiar nu am putut plange in cele 55 de zile, probabil si din cauza stresului. Exista multe explicatii.
"Totul nu se va spune niciodata"
Cand crezi ca vei putea spune ce ti s-a intamplat?
Totul cred ca nu se va putea spune niciodata. Sunt informatii confidentiale. In afara acestora, sper cat de curand. Este necesar nu numai pentru mine, ci si pentru opinia publica. Are dreptul sa stie ce s-a intamplat, daca exista organizatori ai rapirii in Romania, trebuie sa stim cine sunt acestia. Ei trebuie sa plateasca.
De ce n-ai ales sa mergi in Irak sub protectia armatei?
Cand mi-am ales meseria de jurnalist, cu toate ca am facut-o cam tarziu, am crezut ca orice jurnalist este dator sa informeze corect si complet. Experienta mea in Afganistan, unde n-ati putea spune ca a fost chiar neplacuta, insa in privinta informatiilor, reportajelor si eventual anchetelor jurnalistice, a fost putina. Cand ai armata in spate, nu te poti baga printre oameni, nu poti reda cu exactitate ce simt ei si ceea ce li se intampla. Armata iti va spune nu te duci acolo, nu faci aia. Nu cred ca in meseria noastra armata este o varianta buna in aceasta situatie.
|
EMISIUNE CU FLORENCE. NIMIC DESPRE ROMANI
| ||
|
