IN MEMORIAM/S-a stins academician Constantin Ciopraga

Ne-a părăsit de curând academicianul Constantin Ciopraga. Într-o ultimă convorbire, el şi-a exprimat încă o dată preţuirea şi adeziunea totală pentru opera marelui Eminescu, omul de cultură ieşean fiind cunoscut ca unul dintre eminescologii de seamă ai României.

În timpul unei convorbiri (n-aveam de unde şti atunci că e ultima), Ciopraga a ţinut să sublinieze repetat dragostea lui nemărginită faţă de Eminescu şi şi-a amintit de eforturile pe care le făcea "pe timpul caznelor comuniste" pentru ca importanta sărbătoare de 15 ianuarie, efectuată alături de studenţii Universităţii "Al.I. Cuza" din Iaşi, cărora le-a fost profesor, să fie cât mai reuşită.

COINCIDENŢĂ. Era în preajma marii sărbători a lui Eminescu. Mi-a răspuns la telefon cu un glas stins. Când a auzit că vom vorbi despre poet, a acceptat pe loc, în ciuda faptului că tocmai sosise de la spital. "Ca o coincidenţă, am avut-o ca profesoară pe una dintre cele două fiice ale Veronicăi Micle. În primul an de liceu. Virginia Micle era căsătorită cu profesorul universitar de filosofie Eduard Gruber. Puţini ştiu că ea este înmormântată în apropierea Socolei, mai precis după piscul Socolei, cum i se mai spune. Dintre fraţii lui Mihai Eminescu, mi-a fost foarte apropiat «colonelul», iar pe una dintre fiicele lui, care se numea Iolanda, am cunoscut-o şi eu." A fost o cunoştinţă obişnuită. Cum arăta? "Fizic, nu pot spune neapărat că semăna cu el. În schimb, era, ca şi părintele ei, foarte deşteaptă. Şi frumoasă..."

EVENIMENT. Academicianul Constantin Ciopraga a predat la Universitatea "Al.I. Cuza" până în anii '80. "Eram odată la curs şi l-am chemat la o sărbătorire a lui Eminescu, pe 15 ianuarie (ziua sa de naştere), pe Tudor Gheorghe. După ce a recitat câteva dintre operele cunoscute ale poetului, a rostit «Doina», cunoscuta poezie interzisă. Erau studenţi în sală. Puteam să o păţesc, însă norocul meu a fost că amfiteatrul supraplin a aplaudat frenetic şi nu a răsuflat nimic. Sau, dacă autorităţile locale au auzit, au tăcut." Sărbătoarea, pe lângă faptul că era un eveniment deosebit, era şi o formă de rezistenţă. "Participau invariabil actori mari, ca Ovidiu Iuliu Moldovan, Victor Rebengiuc... Îmi amintesc cum recita Rebengiuc un poem cu o voce plată, uniformă."

Scriitorul, istoricul şi criticul literar Constantin Ciopraga, un intelectual ieşean de forţă, membru al Academiei Române, a ţinut într-un fel aparte la poetul naţional, chiar şi până în ultima clipă a vieţii.

 

Un om mare printre oameni mari

Constantin Ciopraga a fost un model, fiind format în "umbra" unor personalităţi prestigioase din perioada interbelică. Născut la Paşcani, la 12 mai 1916, Ciopraga a absolvit Facultatea de Litere şi Filosofie a Universităţii "Al.I. Cuza" din Iaşi în 1942, cu o licenţă în filologie modernă. În acelaşi an a fost luat prizonier de trupele sovietice. Până în 1946, când va fi eliberat, traversează o experienţă extrem de dură, ale cărei învăţăminte le va sintetiza, peste ani, în romanul "Nisipul". În anul 1949, Constantin Ciopraga începe să predea la Facultatea de Filologie din Iaşi, fiind, pe rând, asistent, lector, conferenţiar şi profesor până în anul 1983. Între anii 1959 şi 1962 a fost profesor asociat de limbă şi civilizaţie română la Paris, predând la Sorbona şi la Ecole Nationale des Langues Orientales Vivantes. La începutul anilor 1990 a fost ales membru de onoare al Academiei Române şi director onorific al Institutului de Filologie Română "A. Philippide". Primele scrieri în proză le-a publicat în anul 1931 la revista Luminiţa din Paşcani, el colaborând ulterior cu publicaţiile Curentul literar, Curier ieşean şi Viaţa Basarabiei.