În vizită la Şcoala Regală de Balet din Londra

Şapte sute de vizitatori s-au putut plim­ba prin studiourile de balet, pe Po­dul Aspiraţiilor, au văzut cum sunt păs­tra­te şi curăţate tutu-urile în departamentul costume, vizita încheindu-se cu o interpretare a elevilor de 8 ani.

Cu mişcări copilăroase, micuţii păşeau senini şi ve­seli, având deja aerul unor viitori bale­rini, în timp ce profesoara rostea: àli crois ?art promenade! Este alegerea lor, co­piii fiind conştienţi cât de privilegiaţi sunt. Nu le lipseşte talentul, disciplina minţii, tenacitatea şi mai ales curajul le vor fi dezvoltate în următori opt ani. Ei au un regim de viaţă strict, unde nu elo­giile îi motivează. Programul zilnic începe la 7:30, având cursuri până la 16:00, apoi câteva ore pentru repetiţii sau alte acti­vi­tăţi. Ora de culcare este 22:00, timp de 8 luni pe an. 71% din dan­satorii Baletului Regal sunt foşti elevi ai şcolii, restul având contracte în toată lumea. Costul taxelor şcolare este de 30.675 de lire sterline anual, dar aproximativ 90% dintre elevi sunt bursieri.

Audiţiile au loc primăvara, din 1.000 de concurenţi sunt acceptaţi 24, iar selecţia nu se încheie după ce ai fost admis. Impresionant este însă mecanismul ce susţine şcoala, numărul mare de burse private acordate, voluntarii implicaţi în organizarea diferitelor evenimente de strân­gere de fonduri etc., totul funcţionează cu precizia unui ceas elveţian. Nu este de mirare că aceasta este şcoala pe care a ales-o şi balerina Alina Cojocaru, în 1997, după ce a câştigat Premiul I la Lausanne (o bursă la oricare academie de balet din lume). Alina Cojocaru vorbeşte cu plăcere despre perioada aceea şi despre oameni ca Lesley Collier, care au sprijinit-o, mărturisind cât a contat în alegerea sa de a se întoarce şi dansa la Londra, anul acesta fiind al zecelea în care este prim-balerină a Operei Regale.

În ianuarie 2003, liceul de balet s-a mutat din Barons Court, în fostele birouri administrative din Floral St., adiacente Operei Regale, în Covent Garden. S-a îndeplinit astfel o veche dorinţă a fondatoarei, Ninette de Valois, ca atât compania de balet, cât şi şcoala să fie împreună, în centrul Londrei. Clădirea cu patru etaje are un foaier spaţios, aerisit şi inundat de lumină. Au fost amenajate şase studiouri mari, cu aer condiţionat, dintre care unul este şi sală de spectacole, cu 200 de locuri. Studiourile sunt albe, au bară continuă montată pe toate cele patru laturi, geamuri mari, podele elastice, oglinzi uriaşe şi piane de concert. Tablouri alb-negru reprezentând foste glorii ca: Margot Fonteyn,

Rudolf Nureyev, Merle Park, Antoinette Sibley sau Anthony Dowellor interpretând pe scena Operei sunt martorii renumelui acestei instituţii. Şcoala are studio de pilates şi de fizioterapie, patru săli de clasă, bibliotecă, atelier de artă şi un studio audio-video. Clădirile Operei şi a şcolii de balet sunt despărţite de o străduţă, însă din mai 2003 ele comunică prin Podul Aspiraţiilor spirală din aluminiu, sticlă şi lemn, concepţie a arhitecţilor Chris Wil­kin­son şi Jim Eyre. Pre-asamblat în Germania, are o lungime de 9,50 m, şi 23 de chenare de aluminiu cu intervale din sti­clă, fiecare rotindu-se cu patru grade fa­ţă de celălalt. Mai în glumă, mai în se­rios, elevii îl numesc Podul Trans­pi­ra­­­ţi­ei. A fost cerinţa şcolii ca pasarela să exprime arhitectural mişcarea şi să fa­ci­liteze circulaţia între cele două clă­diri, per­miţând mai uşor accesul elevilor la re­petiţiile dansatorilor principali ai ba­le­tului. Scena Operei Regale devenind o con­tinuare firească pentru tinerii balerini.