Înainte şi după Panfilov

Apariţia albumului "Cântece de şemineu" a făcut din Nicu Alifantis un povestitor şarmant, care ne-a condus cu multă pricepere într-o lume feerică, unde oamenii sunt calificaţi să săvârşească doar lucruri minunate.

Fie că suntem mai mult sau mai puţin creştini, fie că nu suntem deloc, ne rugăm să ni se îndeplinească tot felul de dorinţe. Pentru unii, s-a dovedit că balta a avut destui peştişori de aur care şi-au făcut treaba. Însă, din păcate, când suntem sătui, uităm să mulţumim.

Lui Nicu Alifantis i s-a "îndeplinit" un album cu adevărat de basm, dar nu a uitat să mulţumească celor fără de care această minune ar fi rămas într-un colţ utopic al sufletului său de artist.

"În multe din poveştile de până acum, m-aţi tot auzit povestind de Victor Panfilov. L-am cunoscut prin 2002 prin intermediul unui prieten comun, domnul Alexandru Andrieş, care mi-a povestit cum că a descoperit un studio de înregistrări foarte bun, unde-i un tip senzaţional la butoane. Recunosc, m-am mirat şi l-am rugat să mă ducă şi pe mine să văd şi eu cu ochii mei căprui minunea. Mi-a propus să testeze întâi el studioul, pentru că tot avea ceva de tras şi după aceea mă duce.

Zis şi făcut. Andrieş, încântat de rezultat, m-a sunat şi m-a dus la studio. Mi-a plăcut din prima personajul. Faţă de om cumsecade, pasionat de butoanele lui, ştie multe despre muzică, a auzit chiar şi de mine, ceea ce m-a mirat, cam astea au fost impresiile mele la prima vedere".

O VOTCĂ RUSEASCĂ DE STUDIO
"Am hotărât să intru la el în studio să înregistrez albumul «Neuitatele femei». Ei, şi de-atunci, iată sunt aproape opt ani, înregistrez numai în acest studio. Aş mai adăuga că, în tot acest timp, tot lucrând cu Victor, am constatat că, pe lângă meserie - căreia îi este de-a dreptul devotat - mai e şi muzician, producător şi un om deosebit. E un tip despre care poţi spune, fără să stai pe gânduri, că punctul lui forte e caracterul.

Cel mai tare m-au impresionat bunul lui simţ muzical, dorinţa nebună de a fi la zi cu tot ce se întâmpla în show-biz, deschiderea şi implicarea totală în proiect. Mai rar astfel de oameni. Am ajuns să ne înţelegem aproape din priviri şi recunosc că mă simt bine în studio. Am un sentiment de siguranţă şi de confort profesional. În plus, aici se poate bea un ceai foarte bun, o votcă rusească adevărată, se poate asculta o muzică bună, se pot afla tot felul de informaţii despre instrumente şi câte şi mai câte.

În perioada lucrului la acest album, Victor a avut o sumedenie de idei bune. Pe unele le-am şi folosit, aşa că, din punct de vedere al producţiei muzicale, domnul Victor Panfilov a fost coproducător muzical la acest material. În seara în care s-au terminat înregistrările,
după două luni petrecute zilnic în studio, am simţit un mare gol în suflet realizând că următoarea zi nu mai am nici un motiv să mai trec pe acolo, pentru că lucrul la acest disc a luat sfârşit. Prietene, îţi mulţumesc şi îţi strâng mâna.
Pe curând!"

VOCILE
"Mediana Vlad - soprană de coloratură, Mircea Ciurez - tenor, Virgil Ianţu, pe numele său complet Gătăianţu - bariton, Bogdan Tudor - bas. Pe Mediana şi pe Mircea mi i-a recomandat Bogdan Tudor. Mediana, plăpândă ca o floare, dar energică, veselă, pusă permanent pe treabă, tot timpul între două sau mai multe drumuri, m-a impresionat cu vocea ei minunată şi cu sensibilitatea deosebită. Întâmplarea a făcut ca unul dintre cântecele la care avea de cântat să fie un cântec pentru copii - «Cântec de somn», iar Mediana, viitoare mămică, a emanat o emoţie şi o stare pe care numai ea avea cum să o simtă.




A cântat doar la trei cântece, aşa au fost gândite aranjamentele vocale, şi recunosc că-mi pare rău şi-acum că nu am putut să-i ofer o desfăşurare mai largă pe acest album. Despre Mircea nu pot spune decât că, privindu-l şi ascultându-l cum cântă, te umple de uimire şi respect cum poate să iasă un ditamai glăsoi dintr-un astfel de omuleţ! Extraordinar. Un mare profesionist şi un tip cu un simţ al umorului deosebit.

Pot spune despre cei doi, Mediana şi Mircea, care au şi un duet foarte haios în «Cântec de floare albastră», că sunt întruchiparea perfectă a unei ziceri, cum că esenţele bune se ţin în recipiente mici! Pe Bogdan Tudor - sau «Planorul» cum i se mai spune - şi pe Virgil Ianţu, Gătăianţu la acea vreme, i-am cunoscut în 1999. Făceam muzica unui spectacol de teatru - «Nebunul şi călugăriţa» - montat de Alexander Hausvater la Teatrul Toma Caragiu din Ploieşti. Aveam nevoie de un cor şi Aurel Mitran (voi vorbi în curând şi despre acest domn) mi-a recomandat corul «Da capo».

A ieşit un lucru extraordinar lucrând cu aceşti oameni. Apoi m-am mai intersectat cu ei muncind la câteva spectacole de teatru şi la un moment dat chiar şi într-un concert care a şi fost înregistrat pe un DVD. Este vorba despre «Simphonicu». La toate aceste colaborări, Virgil a făcut aranjamentele vocale, ajutat de Răzvan Vasilache şi Bogdan Tudor. Aceşti oameni fac o echipă aproape perfectă ca artişti şi ca civili, cum nu vă puteţi imagina. Buni profesionişti, hăruiţi pentru ceea ce fac, haioşi, puşi pe şotii permanent, sunt exact ca nişte copii, cărora le treci toate cu vederea, pentru că au note bune!

Mi-a părut tare rău că Răzvan Vasilache nu a putut fi disponibil pentru acest proiect. În fine, revenind, Bogdan, când deschide gura, dă o greutate de nedescris partiturii pe care o are de interpretat. Totul capătă căldură şi substanţă. (Observaţi, când vorbesc despre ei, folosesc alt limbaj. Sunt totuşi nişte oameni care au terminat Conservatorul, altfel trebuie vorbit despre ei!). În plus, repetiţiile, spectacolele şi înregistrările cu el capătă o culoare deosebită, pentru că altfel ne-am plictisi de moarte. Una dintre întâmplările haioase din studio am şi păstrat-o înregistrată pe album. E vorba de numărătoarea de la începutul «Cântecului cu îngeri»..."

DOVADA!
"Ei, şi, în sfârşit, Ianţu! Baritonul şi aranjorul vocal al acestui album. Nu voi face comentarii despre ce minuni a făcut pe acest album, pentru că am mai făcut-o pe parcursul povestirilor de până acum. Pentru Virgil, recunosc, am ceva cu totul special. V-am povestit de când îl ştiu. Şi tot de-atunci l-am văzut crescând, i-am urmărit ascensiunea, ne-am împrietenit, uneori l-am lăudat, alteori l-am muştruluit, i-am botezat minunea de fetiţă - pe Iasmina - şi pot spune cu mâna pe inimă ca mi-e drag, pentru că e un om bun, generos şi sufletist.

Aş mai avea multe de spus, dar mi-e teamă să nu devin fie sentimental, fie plictisitor. Vă rog doar să ascultaţi ce-au făcut în «Cântec pentru ea», «Cântec de grădinar», «Cântec de leagăn», «Cântec cu îngeri», «Cântec de somn», «Cântec de chemare», «Cântec cu căluţ de mare», «Cântec de floare albastră», «Cântec cu licorn», «Cântec de cowboy», «Cântec de iubire». Mulţumesc!"

"Ei, şi, în sfârşit, Ianţu! Baritonul şi aranjorul vocal al acestui album (...) pot spune cu mâna pe inimă că mi-e drag, pentru că e un om bun, generos şi sufletist. Aş mai avea multe de spus, dar mi-e teamă să nu devin fie sentimental, fie plictisitor"
Nicu Alifantis