Alte sisteme sunt în prag de colaps și este posibil să nu mai funcționeze în această iarnă. În aceste condiții, pentru cei care sunt nevoiți să-și încălzească apartamentele cu radiatoare și să folosească boilere electrice pentru obținerea apei calde va fi un adevărat dezastru în această iarnă, arată o analiză realizată de Asociația România Inteligentă (AEI). Costurile vor depăși, practic, valoarea salariului minim net pe economie încasat pe întreg anul de o persoană. Cum vor reuși să traverseze iarna acești oameni, Dumnezeu cu mila, pentru că ei nu apar în calculele Guvernului.
Analiza se bazează pe o simulare a costurilor generate de încălzirea apartamentelor cu ajutorul aparatelor electrice, iar prepararea apei calde, cu boilere electrice. Sumele pe care le-ar avea de plătit cei care sunt nevoiți să apeleze la aceste surse electrice sunt imense, iar mulți dintre aceste persoane vor fi în imposibilitatea de a le achita. Utilizarea lor va crește foarte mult consumul de energie electrică care va depăși astfel plafonul maxim de 255 kWh până la care statul compensează tariful la energie. Deși iarna este tot mai aproape, deocamdată Executivul continuă să ignore situația în care se află cei care, independenți de voința lor, sunt astăzi obligați să-și încălzească locuințele cu ajutorul echipamentelor electrice.
Cum arată simulările AEI
Regularizările din februarie, bomboana pe colivă
La aceste costuri se vor adăuga regularizările care se vor face la energia electrică în februarie 2023, care va determina necesitatea de a achita suplimentar următoarele sume, din cauza faptului că se va depăși în anul 2022 consumul mediu lunar de 300 kWh, ceea ce va determina recalcularea tuturor facturilor cu prețul mediu din piață sau prețul din contract (presupunem prețul de 2,5 lei/kWh):
-
Apartament cu 2 camere - 13.566 lei
-
Apartament cu 3 camere – 17.917 lei
-
Apartament cu 4 camere – 22.100 lei
„OUG 119 condamnă locatarii blocurilor care vor rămâne fără energie termică. Ei sunt puși în situația de a avea costuri lunare de patru ori mai mari decât în anul 2021, dar vor ajunge și la o regularizare în luna februarie 2023, care va însuma 12 salarii minime nete pe economie, adică o persoană singură care locuiește într-un apartament de 4 camere ar trebui să-și dea tot salariul din anul 2023 doar pentru regularizarea la energie din luna februarie 2023”
Dumitru Chisăliță, președintele AEI