"Am dorit sa formez suflete, nu numai minti"

Jurnalul National: Dumnezeu v-a facut sa va indreptati spre o profesie pentru care spuneati ca nu ati avut vocatie. Cea de dascal. Studentii care au avut bucuria sa va asculte nu pot decat sa fie inca o data convinsi ca Dumnezeu nu greseste niciodata. Totusi, in sufletul dumneavoastra mai purtati un sentiment al neimplinirii ca nu ati putut urma chemarea muzicii?

Zoe Dumitrescu Busulenga: Trebuie sa va spun ca eu traiesc in permanenta cu un sentiment de frustrare. Lumea se amuza cand spun asta, dar eu ma simt o ratata. Cariera mea trebuia sa fie una muzicala. In clipa in care, la 17 ani, m-am imbolnavit de tuberculoza si mi s-a spus ca trei ani nu mai am voie sa cant, nici la pian, nici la vioara, a fost o prabusire, care, fireste, la acea varsta, mi s-a parut o catastrofa. Fatalmente, a trebuit sa merg pe alta cale. Si am ales calea de jurist, a tatei, si cea de filolog, a mamei. Si asa am intrat, mai mult sau mai putin cu voia mea, dar sigur cu voia lui Dumnezeu, in acest camp al "formatiei sufletelor", cum ii spun. Fiindca mie imi parea esential nu sa insir niste date si ganduri in fata studentilor, ci sa incerc sa comunic cu ei, nu numai omeneste, dar si spiritual. Si cultural, pentru ca doream sa fac din ei oameni cultivati, sa le dau cat mai multe surse de incitatie la lectura si la arte in general. Pentru mine insa, important era sa driblez noua doctrina care incerca sa se incuibe la noi… marxismul, dublat, fireste, de ateism.

A fost o perioada tulbure… dar ati reusit sa "formati suflete".

Am intrat in facultate intr-o vreme amarnica… Eminescu era facut socialist, toata cultura romaneasca se transforma intr-o cultura pre-comunista. La seminarii faceam contrariul a ceea ce se facea la cursuri. Studentii au simtit imediat asta, omul tanar intelege repede aceste lucruri, si atunci toti veneau la mine. Am inceput cu Eminescu, fiindca el era tinta tuturor. Incercam sa-l arat in lumina adevarata, cat se putea, fiindca eram controlati. Am facut tot felul de acrobatii, de interpretari de text, ca sa ajungem indirect la adevar, s-au spus cu jumatate de gura. Asta a fost o etapa. Dupa ’65, am scapat de chinga sovietica, lucrurile mergeau mai usor. In timpul acela, George Calinescu nu mai era la catedra, ramasese la institut, dar mai venea la facultate. Imi amintesc ca intr-o zi venise la un curs de-al meu. Nu pot sa va spun ce emotii am avut. Eram si foarte tanara. Inchipuiti-va sa-l ai pe Calinescu in amfiteatru… A intrat si mi-a zis: "Ei, Zoe, haide, sa te aud!". Aveam un curs despre Gherea. De fapt, nici nu faceam despre Gherea, ci despre Maiorescu. Facand o paralela intre cei doi, aveam grija sa iasa Maiorescu deasupra. Cand am terminat cursul, Calinescu m-a imbratisat si mi-a spus "foarte bine!". A fost impresionat, pentru ca faceam ceea ce incercase si el sa faca. Sa ne strecuram pe sub o doctrina straina de noi. Apoi, am intrat intr-o etapa cu destula libertate de miscare, cu referire la culturi straine. Intre timp, Tudor Vianu m-a adus la catedra de literatura comparativa, eu fiind specialista in engleza si germana. Tudor Vianu a fost foarte bun prieten cu tatal meu si ma cunostea de cand eram mica. Si in acet mod, am putut sa-mi exprim punctele de vedere asa cum am dorit, cu foarte putine concesii. Si am ajuns sa fac literatura comparata a popoarelor orientale. Dupa ce le-am prezentat cartile sfinte ale indienilor, am ajuns la evrei, dorind sa-i indrept spre Biblie, care era prima carte in bibliografia pe care le-o dadeam studentilor. Veneau la cursurile mele si teologi. Atunci, speriat ca il bag la puscarie, a venit la mine secretarul de organizatie pe universitate. I-am spus: "Mai copile, spune si tu ca e prima si cea mai mare carte a lumii. Si nu se poate face carte fara ea, ca ne facem de ras daca o scoatem din bibliografie." Cand a auzit asta, a tacut din gura. Asa am facut "formatie de suflete", nu numai de minti. Am facut carte cu ei, dar le-am trezit si sentimentul religios. Imi amintesc de un preot care mi-a spus "va sunt recunoscator! Toata viata mea am incercat sa o conving pe fiica mea sa citeasca psalmi, iar dumneavoastra ati reusit acest lucru numai dupa un curs!".

Despre modele

MODELELE. Sunt esentiale in formarea unei personalitati. "Modelul absolut pentru mine a fost Tudor Vianu"

As vrea sa vorbim despre un subiect care este aproape o obsesie pentru dumneavoastra: modelele pe care fiecare ar trebui sa le aiba in viata. Ce se intampla cu vechile modele sanatoase, valoroase? Nu mai sunt acestea potrivite secolului XXI?

Nenorocirea e ca, actuala elita, generatia de 30-40 de ani, nu stiu din ce motive, vrea sa ignore sau, in orice caz, sa minimalizeze valorile trecutului. Si au inceput cu Eminescu, ceea ce, pentru mine, este o durere infinita. Cand Maiorescu, Iorga, Calinescu, Vianu, Noica - toata crema intelectualitatii romanesti - au vazut in Eminescu o concentrare a genialitatii romanesti, si nu numai in literatura, vin niste juni care il denigreaza. Am vazut un articol cu titlul "Eminescu, idiotul national". Cred ca aceasta atitudine vine ori din necunoastere, nu stiu cati au citit toate cele 16 volume ale operei eminesciene, ori din orgoliu personal. Am impresia ca, in momentul de fata, fiecare scriitoras crede ca este geniu. Ori sunt complexati, ori ignoranti. Ma intreb ce se va intampla cu copiii acestei generatii, ce vor sti ei… vor afla de la acestia ca "Eminescu a fost un zero", ei nu mai au punctele de reper care sa le permita sa-i reconstituie imaginea adevarata. In urma cu un an, am sustinut o prelegere in care am vorbit si despre Eminescu. Ceea ce le-am spus tinerilor de acolo a starnit in ei o stare de spirit. Cand am terminat, baietii din ultimele clase de liceu plangeau si veneau sa ma sarute… Erau fericiti ca l-am reevaluat pe Eminescu. In conferintele religioase, intotdeauna vorbesc despre Eminescu, mai ales ca el a fost un exemplu de zbatere intre credinta si necredinta, la sfarsit revenind la credinta. Noi umblam dupa modele straine, spre niste zone care nu au nimic de-a face cu noi din punct de vedere structural. Nici ontologic. Ne ploconim la modele din afara, de unde am adus drogurile, dezbracarile, casatoriile intre lesbiene, intre homosexuali, toate smintelile acestea… In fiecare om exista si intuitia adevarului. Tinerii asteapta sa li se confirme intuitiile. Iar eu le-am confirmat intuitia si au fost fericiti, pentru ca nimeni nu le-a vorbit asa, nu le-a spus lucrurile acestea.

Spuneati de tinerii care vin la prelegerile pe care le tineti cu diverse ocazii. Va asculta si se umplu sufleteste. Ce modele le-ati propune tinerilor?

Nu cred ca am modele din ziua de astazi pe care sa le pot recomanda tinerilor.

Este o pierdere a autoritatii, in toate domeniile…

Asa este. Autoritatea talentului nu ar mai fi suficienta. Ar trebui o unitate a aprecierilor celorlati despre opera unui artist. Pe de alta parte, e greu de ales. Fiindca nu intotdeauna argumentele cu care se impodobeste o noua valoare sint valabile si unitare.

Care au fost modelele dumneavoastra?

Modelul absolut a fost Tudor Vianu. Eleganta lui omeneasca… E adevarat, olimpianismul lui era rece sau parea rece. Profesorul parea distant, nu puteai sa ti-l reprezinti decat la catedra. Cu o seriozitate maxima, el oficia… Pentru el, cultura era sacra. Meseria de profesor era pentru el un sacerdotiu.

Iar studentii veneau cu bucurie la cursuri, amfiteatrul fiind neincapator cand profesorii se numeau Tudor Vianu, George Calinescu…

E adevarat ca studentii erau mult mai atrasi de cursurile lui Calinescu, pentru ca la el era spectacol. Avea o alura usor histrionica, el juca. Nu stiai daca vorbeste serios sau in dodii. Tocmai pentru ca nu putea spune adevarurile in mod direct, in acea perioada. Tudor Vianu si George Calinescu au fost, in acele vremuri, stelele universitatii.

Bogatia din carti

Fiecare isi reprezinta intr-un fel Paradisul. Dvs. cum vi-l imaginati?

In ultima vreme citesc numai teologie. Daca as fi fost cu zece ani mai tanara, as fi studiat Facultatea de Teologie. Desi poate din carti inveti mai mult decat din spusele profesorilor. Raiul e imparatia Domnului. E viata in spatiul nevazut. Se spune "Facatorul Cerului si al Pamantului, vazutelor tuturor si nevazutelor". Intoarcerea noastra acolo se intampla, daca, evident, am dus o viata conform cu invataturile Mantuitorului. Zonele acestei Imparatii sunt numeroase. Cei cu pacate se duc jos, la subpamanteni, in vreme ce dreptii si sfintii traiesc in slava lui Dumnezeu. Ce inseamna asta? In zona luminii necreate, acea lumina fantastica pe care noi nu o putem vedea. Raiul este aceasta traire in vesnica bucurie, privire a luminii slavei.

Suntem in biblioteca, inconjurate de mii de carti. Pana la urma aceasta este adevarata bogatie a unui om…

Este singura mea bogatie. Sunt carti cumparate de mine, iar multe sunt mostenite de la cumnatul meu, doctorul Busulenga, care era un om admirabil. Biblioteca este singurul loc la care ma gandesc din cand in cand. Sper ca Domnul sa-mi dea timp sa retraiesc cu pocainta fiecare din etapele vietii mele. Pana la urma asta e cainta. Cand trecem dincolo, intai ne judecam noi.

Sa avem puterea sa ne judecam.

Da, sa avem aceasta putere si abia apoi ne infatisam Mantuitorului, care ne va judeca si pe urma ni se arata locul unde vom fi trimisi. Eu am niste aprehensiuni in legatura cu soarta noastra viitoare destul de apropiata. Foarte multa lume spune ca sunt bigota sau intr-o viziune care nu mai corespunde dezvoltarii stiintifice si tehnice contemporane. Aceasta dezvoltare ne-a adus aici. Fiindca stiinta s-a prelungit in tehnica. Stiinta este pozitiva, dar tehnica devine daunatoare. Descoperirea stiintifica este un castig enorm, in timp ce derivatiile tehnice pot deveni nocive. Toate lucrurile astea, clonarile, fertilizarile in vitro sunt niste monstruozitati. Copii cu mame batrane, la 67 de ani… In felul acesta se loveste nu numai in spirit. Descoperirea stiintifica este urmarea unei inspiratii divine. Lucrurile tehnice, nocive, vin de pe urma mititeilor incornorati. De ce cred asta? Mantuitorul spunea despre semnele care o sa preceada finalul: vor fi semne cosmice, in stele, in lumina, vor fi cutremure ingrozitoare, vor muri oameni de furia valurilor. Si ma uit la ce se petrece in lume. Pacatele ne covarsesc si nu ne mai poate apara nici Iisus. Ce se spune in scripturi este adevarul. Un om de stiinta spunea ca, dupa nenorocirea din Asia, axa lumii s-a schimbat. Ma tem ca suntem in preajma sfarsitului. Am uitat verticala, ne-am intins pe orizontala profitului, ne-am naclait in mocirla materiei. Spiritul nu mai este in noi. Suntem numai o pofta a trupului…

A banului…

De aceea romanul spune "banul e ochiul dracului". E o veche zicala si adevarata. Te dezumanizeaza. Iar asta inseamna sa-ti pierzi sufletul, a pierde iubirea pentru aproapele tau, pentru tot ceea ce este creatie, spirit. Peste tot auzi manele… niste orori. Lipsa de cuviinta… eram un popor cuviincios, iar acest cuvant a disparut din vocabularul nostru. Exista in noi acest impuls de vulgarizare, de injosire. Sintem cufundati in mlastina materiei. Avem ce meritam, din toate punctele de vedere.

Cuvant si imagine

In ideea descoperirilor, as vrea sa vorbim despre inventia numita Internet. Cineva spunea ca nu conteaza daca se citesc poeziile lui Eminescu sau piese de Cehov pe Internet, important este sa se citeasca…

Daunele intelectuale, morale, spirituale care se trag din Internet sint extrem de numeroase si periculoase. Noi vrem sa ne substituim intr-un chip facut cu buna stiinta. Ne despartim de cuvantul scris, de carte. Lectura pe Internet. Ce-i asta? Ramanem oameni ai galaxiei Guttenberg sau nu? Eu raman un om al civilizatiei Guttenberg, si nu al televizorului si a tot ce este legat de aceste mijloace. Internetul devine daunator. Cuvantul este cel care ramane. Si nu imaginea care fuge, aceasta este ravasitoare de minte. In vreme ce cuvantul fixeaza. Cuvantul este Logos. Si suntem intr-o lume a spiritului. In timp ce aceste maruntisuri ne indeparteaza de ceea ce a fost asezarea mintii noastre de pana acum. Nimeni nu va mai fi om cultivat daca devenim oameni ai civilizatiei televiziunii. Televizorul este o descoperire exceptionala, dar care poate deveni un pericol general uman pentru cei care nu mai fac altceva decat sa se uite la televizor. Luptam impotriva Logosului. A parasi cartea, ceea ce este statornic in viata noastra, esential, a parasi cuvantul inseamna ca ne risipim, ne irosim facultatile intelectuale, iar spiritul nu mai are cu ce se hrani. Fiindca in clipa in care intram in aceasta nebunie uitam si rugaciunea. Nu ne mai putem strange mintea in rugaciune atata vreme cat esti naucit de imagini, de televiziune. Si atunci, ce alegem?! Cei credinciosi poate nu au aflat ce deosebire exista intre cele doua lumi - a cuvantului si a imaginii. Cuvantul e statornic, creator. Imaginea e ravasitoare, inselatoare, trece, iar pentru suflet nu ramane nimic. Si asteptam sfarsitul. Din nefericire, cred ca gandesc adevarat. Gandesc logic, intr-o viziune escatologica, dar sanatoasa. Pentru ca stiu ce inseamna un final dezastruos si stiu ce ar insemna pentru fiecare dintre noi un sfarsit luminos la capatul unei vieti bine intocmite si intelept conduse.

LUMEA DE AZI

"Sunt atat de indurerata de spectacolul contemporan, incat greu ma pot despatimi, privi cu indiferenta imprejur. Ma uit la oameni cu dragoste, dar vad multi oameni lipsiti de mila, cei care au masini de miliarde si pe care le schimba frecvent, dar nu ar da un leu saracilor… Sau pentru refacerea unei biblioteci, a unei case memoriale, a unei biserici…" - Zoe Dumitrescu Busulenga, despre lumea in care traim

CREATIE

Zoe Dumitrescu Busulenga s-a nascut in 20 august 1920, la Bucuresti. A obtinut licenta in filologie engleza si germana si in stiinte juridice. Din 1971, lucreaza la Facultatea de Limba si Literatura Romana a Universitatii Bucuresti, Catedra de Literatura Universala, al carei sef va deveni dupa trei ani. In paralel cu activitatea didactica, va conduce Institutul de Istorie si Teorie Literara "G. Calinescu". A condus intre 1991 si 1997 Accademia di Romana de la Roma. A publicat numeroase volume de istorie literara, literatura comparativa, printre care amintim: monografiile "Ion Creanga" si "Mihai Eminescu", "Surorile Bronte", "Sofocle si conditia umana", "Muzica si literatura" (in colaborare cu Iosif Sava), "Renasterea, umanismul si dialogul artelor".