Numit la data de 12 mai in functia de sef al Politiei Rutiere, comisarul-sef Dumitru Jianu vorbeste despre strategii, proiecte, amenzi si despre noul Cod Rutier care va intra in vigoare peste trei luni.
Jurnalul National: Sunteti in zona Politiei Rutiere de aproape doi ani. Este institutia pe care o conduceti pe drumul cel bun?
Dumitru Jianu: Eu sper ca da. Sondajele indica o imbunatatire a imaginii Politiei Rutiere in general, pentru ca Politia Rutiera este cea care face imagine institutiei Politiei, dar si Ministerului de Interne, fiind cei mai vizibili politisti in uniforma aflati pe strada. Politia a crescut in incredere, creste eficienta activitatilor noastre, in sensul ca se constata o scadere a numarului de accidente, a consecintelor acestora si o imbunatatire a relatiei pe care o avem cu presa si cu cetatenii.
Care sunt primele masuri pe care le-ati luat de cand sunteti director?
Telul meu de capatai este sa reusesc determinarea factorilor politici in adaptarea unei strategii nationale de siguranta rutiera, care nu exista in prezent. As vrea sa implic toate ministerele si agentiile care au atributii in domeniul sigurantei rutiere sa faca un efort comun sa se adopte o strategie noua de siguranta rutiera.
Ce aduce nou aceasta strategie?
Va aduce lucrul in parteneriat. Politia nu poate singura sa reduca numarul de accidente si consecintele acestora. Peste tot in lume ea lucreaza in parteneriat si sarcini prin lege au si alte ministere si agentii.
Ce proiecte aveti?
Lucrez la implementarea unui proiect managerial care isi propune sa uniformizeze modalitatile de actiune ale Politiei din Romania cu cele ale politiilor europene. Vreau sa infiintez un cod al celor mai bune practici, modalitati de actiune pentru un incident anume.
Ce noutate va aduce noul Cod Rutier care va intra in vigoare in luna septembrie?
Sistemul de punctaj. Pana acum, soferii se temeau de retinerea permisului de conducere care se ia doar in urma catorva abateri. Pentru celelalte insa, de exemplu, neportul centurii de siguranta sau oprirea intr-un loc interzis, care sunt deosebit de importante pentru noi, nu se lua decat masura sanctionarii, ceea ce pentru multi dintre soferi era neimportant. Sunt destui care opresc intr-un loc interzis si cand se duce politistul la el zice "cat ma costa" si plateste amenda ca si cum ar achita locul de parcare. In noua lege, aceste abateri atrag dupa sine puncte de penalizare. Poti sa opresti de cinci ori intr-un loc interzis si iti suspenda permisul de conducere. Asta e marele castig, ca ii va determina pe soferi sa aiba un anumit comportament si fata de celelalte contraventii care nu presupun retinerea permisului de conducere. La acumularea a 15 puncte de penalizare se suspenda permisul pe o perioada de 30 de zile si 60 de zile daca titularul permisului cumuleaza, din nou, cel putin 15 puncte de penalizare in urmatoarele 12 luni de la data expirarii ultimei suspendari. Un punct de penalizare reprezinta 10 la suta din salariul minim brut pe economie. Punctele se prescriu la un interval de sase luni.
Ce locuri poți să vizitezi în Maramureș dacă mergi de Crăciun sau Revelion în 2024. Cele mai frumoase obiective turistice iarna O alta noutate pe care o aduce Codul Rutier este faptul ca pietonii accidentati ca urmare a traversarii prin locuri nepermise sau la culoarea rosie a semaforului poarta intreaga raspundere a accidentarii.
Citește pe Antena3.ro
Vor fi probleme pe Autostrada Soarelui
Sezonul estival incepe in cateva zile. Ati rezolvat problema blocajelor de la iesirea de pe Autostrada Soarelui?
Din pacate nu. Acolo va fi o problema foarte mare, pentru ca se va da la sfarsitul lunii iunie in folosinta tronsonul Drajna - Cernavoda si se va putea circula de la Bucuresti pana la Cernavoda, pentru ca intre Fetesti si Cenavoda este autostrada veche, pe care o stim. Acolo va fi o problema, intr-adevar, pentru ca autostrada se termina brusc, este o trecere pe sub un pasaj si se vor crea ambuteiaje. Noi si cu cei de la Compania Nationala de Drumuri si Autostrazi cautam solutii. Nu le avem inca.
In conditiile astea, ce nevoie mai era de suprave-ghere video pe aceasta autostrada?
Pe orice autostrada din lumea civilizata traficul este monitorizat. In primul rand pentru a mentine viteza in niste limite rezonabile, pe de-o parte, si pe alta parte pentru a reduce numarul de accidente datorate nepastrarii unei distante suficiente in mers fata de vehiculul din fata. Politia impreuna cu Compania Nationala de Autostrazi si Drumuri Nationale doresc sa infiinteze Politia de Autostrazi la inceputul lunii iunie, iar atunci acest sistem va fi functional. Va fi infiintata o sectie noua de politie, Sectia de Politie Autostrazi, cu doua birouri, unul pe Autostrada Soarelui, celalalt pe Autostrada Bucuresti - Pitesti, si care se vor afla in subordinea Directiei Politiei Rutiere. Ministerul Transporturilor intentioneaza sa dea in folosinta tronsonul.
Sistemul va fi similar cu cel care functioneaza acum pe DN1? Vitezomanii vor fi amendati?
Bineinteles. Pe acest drum exista un sistem al Ministerului Transporturilor, al Companiei Nationale de Drumuri pe care vrem sa-l dezvoltam si cand vom gasi o finantare corespunzatoare vom face un sistem, ne-am dori, similar cu cel de pe DN1.
Banii merg la primarii
Cati bani s-au strans din amenzile incasate pe DN1?
Din calculele pe care le-am facut noi, rezulta un total aproximativ de 900.000 de euro. De ce aproximativ? Pentru ca nici un ban din amenzi nu intra in buzunarul Politiei. Toti banii merg in bugetul autoritatilor locale, pentru fiecare zona. Daca am pus un radar in comuna Barcanesti, banii din amenzi se duc la comuna Barcanesti. Asa este legea. Este aproximativ, pentru ca, dau un exemplu, amenda este cuprinsa intre 500.000 si un milion. Daca o platesc in 48 de ore, platesc 250.000, dar politia nu are de unde sa stie, pentru ca nu tine evidenta. Politia stie cate procese-verbale s-au dat, dar nu stie cate persoane au platit in 48 de ore. Au fost constatate aproape 300.000 de abateri la regimul vitezei pe DN1, din care 1.300 cu retinerea permisului de conducere, de cand a fost dat in functiune sistemul. Un calcul aproximativ spune ca autoritatile locale au incasat peste 900.000 de euro. Accidentele au scazut foarte mult, diferenta fata de perioada anului trecut este foarte mare. In plus, s-a intrat intr-o stare de normalitate prin respectarea legii care a devenit o regula, abaterea de la norma rutiera fiind o exceptie. Pana acum, la noi in tara oamenii circulau cu viteza crescuta si aveau un comportament inadecvat, iar regula era ca toata lumea sa nu respecte legea, pe cand in orice tara civilizata toata lumea respecta legea, iar exceptia sunt cei care o incalca. La noi, ecuatia s-a intors.
Ce credeti ca i-a determinat pe romani sa respecte legea?
Teama de amenzi, in primul rand, dar si mediatizarea foarte buna a proiectului de pe DN1. Pe DN1, omul are un alt comportament fata de celelalte drumuri pe care nu le stie monitorizate, datorita faptului ca se stie supravegheat.
Am vazut pe DN1, printre camerele de supraveghere, masini de politie cu radare. De ce e nevoie de alte camere in afara celor fixe?
Soferii au inceput sa invete unde sunt amplasate camerele de supraveghere si circula acolo cu viteza redusa, iar in alte zone, unde am avut accidente foarte multe, nu mai respecta viteza. Pentru a forma o conduita preventiva, amplasam uneori camere in cascada, adica punem mai multe radare pe o distanta foarte scurta. La fenomene noi, venim cu structuri noi si cu tehnici noi.
Care sunt fenomenele noi?
Motociclistii. Din ce in ce mai multi sunt implicati in accidente de circulatie. Datorita faptului ca soferii nostri nu sunt obisnuiti sa circule in comun cu motociclistii si ii ignora. Motociclistii circula cu viteze foarte mari. Motociclismul este un mod de viata, tradeaza un comportament mai nonconformist. Tinerii au generat foarte multe accidente in ultima perioada, pe fondul teribilismului specific varstei si a lipsei de expe-rienta in conducere. Foarte multi dintre ei sunt in posesia unor autovehicule pe care nici un pilot experimentat nu le-ar putea stapani.
Se mai da spaga agentilor rutieri?
Nu stiu daca s-a eliminat chestia asta, dar este intr-o curba descendenta, pentru ca facem foarte multe teste si mijloacele tehnice moderne nu lasa loc greselilor. Tehnica moderna suplineste omul si reduce riscul ca soferul si politistul sa se inteleaga intre ei.
SUCCES"Sistemul de supraveghere video a Drumului National 1 este un succes. Exista oameni care traiesc acum, si altii care nu sunt raniti grav datorita acelor camere de supraveghere" - Dumitru Jianu, directorul Politiei Rutiere
CV
|
Dumitru Jianu, comisar-sef de politie (Reprezentantul Politiei Romane
in Consiliul de conducere TISPOL).
|