Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
- Jurnalul: Sunteți un om învățat și curajos, stimate domnule Andrei Cornea. Altfel cum să te apuci de unul singur să traduci integral operele lui Platon? Chiar așa, cum, în ce context ați fost prins în vârtejul acestui proiect al Editurii Humanitas care până acum a publicat deja patru volume masive? Ediția reprezentativă era, până la acest nou proiect, cea inițiată de Constantin Noica și Petru Creția, la care de asemenea v-ați adus contribuția alături de alți, mulți, filologi erudiți…
- Andrei Cornea: Curaj? Un curaj smintit! Dar m-am gândit, la un moment dat, că am lucrat destul cu Platon, am și tradus în tinerețe Republica, mai târziu Philebos și Theaitetos, și iată, așa, adunând toată munca din trecut, aveam deja ceva semnificativ făcut. De ce nu, mi-am zis până la urmă… În plus, ediția inițiată de Cătălin Partenie (tot la Humanitas) în anii 2000 eșuase, apăruseră doar trei volume din cele șase proiectate. S-a ivit și propunerea Fundației Literelor, care s-a angajat să susțină financiar proiectul, a mai fost și imboldul domnului Cristian Pătrășconiu. Și uite așa m-am apucat de treabă. Ușor-ușor, am dus la capăt patru volume; urmează să apară al cincilea.
Șansa unei culturi (mai) mici
- Câte tomuri vor fi în total?
- Vor fi șase volume cu opera autentică a lui Platon, dar vreau să realizez și al șaptelea volum, adică unul cuprinzând opera considerată apocrifă, în plus cu un indice de nume.
- Înțeleg din notele inserate de domnia voastră în primul volum al acestei noi serii închinate lui Platon că efortul anterior inițiat de Noica și Creția nu reușise să acopere integral scrierile platoniciene. Apoi devenise dificil și să mai găsești toate acele volume la un loc, poate doar printr-un noroc, colindând anticariatele. Acum mirarea: ce aduce în plus această nouă ediție, dincolo de integralitatea operelor cunoscute ale gânditorului atenian? Și mai precis: cum ați ales să traduceți? Ancorat în prezent, ori captiv în stereotipiile ediției apărute la Editura Științifică și Enciclopedică (sunt notorii variațiile în tălmăcirea aceluiași termen)?
- Cred că la aproape cincizeci de ani distanță de prima încercare chiar și o cultură mai mică precum a noastră își poate permite să încerce o nouă versiune a operelor lui Platon. Acum, ce-am adus nou? În primul rând, atunci când înlocuiești munca mai multor traducători cu cea a unuia singur, poți obține mai multă unitate - stilistică, lexicală, conceptuală. Mai ales că prima ediție Noica-Creția este, din punct de vedere al traducerii, de o mare diversitate. Chiar în cadrul aceluiași dialog, poate pe aceeași pagină, găsești tradus diferit același termen folosit de Platon pentru a exprima un singur concept. Poate sună frumos, dar nu e riguros, sunt alte conotații și cititorul poate fi derutat.
Un nou sistem interpretativ
- Ați preferat exactitatea în locul eleganței.
- E vorba și de coerență, de constanță în traducere, totul pentru o cât mai bună redare a gândirii platoniciene. Apoi am ales o limbă contemporană, mai ales pentru pasajele de dialog, fără termeni arhaizanți. Acolo unde Platon parodiază ori expune mituri e altceva, dar la dialoguri trebuie să te faci cât mai ușor înțeles. Ce am mai adus nou? Sistemul interpretativ. Am optat pentru o perspectivă unitară, echilibrată în introduceri și note, i-am deschis cititorului perspective, dar n-am abuzat, n-am acoperit aproape toate paginile cu note de subsol.
- În ce limbă a fost scrisă opera lui Platon - în atică? Se mai regăsește câte ceva din această limbă în vorbirea și scrierea curente ale grecilor de azi?
- Se regăsește, cum de nu, dat fiind că neogreaca vorbită de grecii de astăzi este descendenta limbii comune din epoca elenistică. Aflăm și astăzi multe cuvinte și forme comune. Raportul este cel dintre latină și italiană sau spaniolă. Sunt și mari deosebiri, mai ales în gramatică, foarte diferită cea nouă de cea veche, această caracteristică unei limbi sintetice și nu analitice. Atica era unul dintre dialectele lumii elenice, ce-i drept, cel mai important din punct de vedere cultural. Iar dialogurile lui Platon au fost scrise în atică, cu doar câteva variațiuni nesemnificative.
Interfața înțelepciunii
- Știm sigur că toate aceste scrieri filosofice îi aparțin integral lui Platon? Există această siguranță ori pur și simplu așa se consideră, fără dovezi indubitabile?
- Multe dintre dialoguri au fost de-a lungul vremii contestate sub raportul autenticității, mai ales în secolul al XIX-lea, dar în cele mai multe situații fără temeiuri suficiente. Totuși autenticitatea câtorva este și astăzi dezbătută. În orice caz, la Platon, spre deosebire de la mulți alți autori vechi, s-a păstrat întreaga operă. În plus, mai avem și texte care sigur nu sunt ale lui, apocrife.
- Cum se citește astăzi Platon, stimate domn? Se mai citește? Și, mai ales, de ce apreciați că este necesar să cunoaștem scrierile acestui atenian ce a trăit, a gândit și a scris în urmă cu atât de multe secole? La ce ne folosește astăzi să-i cultivăm ideile, paradigmele, îndoielile? Astăzi, când politicieni de mucava nu dau doi bani pe cultură…
- Se citește, cum să nu, dovadă că apar în continuare versiuni în limbile moderne, în engleză, germană, spaniolă, italiană, română… Platon este nu doar un imens filozof, dar și un autor artist, un scriitor de mare valoare. Această înaltă valoare literară, la care nu putem fi decât foarte sensibili, e o interfață care ușurează accesul la conținutul filosofic mai adânc.
Întâlnirea de la 20 de ani (care a schimbat lumea)
- Conținuț filosofic care este și foarte actual.
- Așa e. Multe dintre temele abordate de Platon, dar și de Aristotel ori de discipoli ai acestora așază sub lupă chestiuni morale, politice care prezintă interes și pentru noi, în prezent. Citiți Republica – găsiți textul în volumul 3 al ediției care a prilejuit dialogul nostru - și vă veți convinge cât de actual este Platon. El punea în discuție acolo problema distribuirii bunurilor într-o comunitate, discuta despre organizarea cetății, despre conducerea și apărarea ei, despre egalitate, ierarhie, educație, manipulare etc. Unii au spus că Platon este părintele viziunilor totalitare; pe de altă parte, arta dialogului este prin definiție antitotalitară. Sunt foarte multe teme platoniciene care revin în actualitate iar și iar.
- Dacă tot ne-am apucat să vorbim despre opera lui Platon, dezvăluiți-ne, vă rog, câte ceva și despre omul Platon, pe care-l chema de fapt Aristocles (Platon era doar o poreclă, însemna „lat în spate”, nu?). Provenea din rândurile aristocrației ateniene (dar a decis să evite politica după întâlnirea cu Socrate), visa să întemeieze un stat condus de filosofi, posibil să fi fost homosexual, a și întreținut o relație apropiată cu Dion, cumnatul tiranului din Siracusa…
- Putem reține câteva detalii biografice interesante: Platon se trăgea dintr-o familie aristocratică a Atenei, era menit să fie în fruntea cetății, dar la douăzeci de ani îl întâlnește pe Socrate, întâlnire decisivă care-i schimbă viața. Socrate era o figură extraordinară, care, fiindcă n-a scris nimic, a rămas în istoria filozofiei grație mai ales lui Platon. Moartea acestui bărbat l-a zguduit profund pe Platon. A început să-și scrie opera încercând să redea cumva dialogurile vii purtate de Socrate tocmai pentru a păstra memoria învățătorului lui și în același timp pentru a-i justifica existența și a explica motivul pentru care a intrat în conflict cu cetatea. Chiar dacă Platon a dezvoltat teorii care îi sunt fals atribuite de el lui Socrate, toată opera platoniciană reprezintă, într-un fel, o dezvoltare și o fundamentare a ideilor lui Socrate.
Utopia din care s-a născut filosofia politică
- Adică n-a redat mot à mot discursurile maestrului.
- Vedeți, Platon se întreabă: cum a fost posibil să existe un asemenea om special, ieșit din comun? Cum poate un om să moară în felul neobișnuit în care a murit Socrate - calm, liniștit, asumându-și moartea, fără a avea de fapt vreo vină. Răspunsul: Socrate era convins că mai există o altă existență dincolo de moarte. Dar pentru a justifica și a face plauzibilă o asemenea existență era nevoie de o argumentație, implicit de un sistem filosofic, ceea ce Platon și desfășoară în dialogul Phaidon. Pe de altă parte, cum ar trebui să arate o societate în care un om precum Socrate nu numai că n-ar fi blamat, persecutat, condamnat, ucis, ci, dimpotrivă, și-ar putea duce nestingherit existența; mai mult, unde ar fi pus să conducă acea cetate? Răspunsul îl găsim în dialogul Republica, unde Platon pledează pentru o cetate condusă de filosofi, după principii deduse filozofic. Este, fără îndoială, o utopie, dar așa s-a născut filosofia politică.
- Platon a încercat acest experiment și în realitate…
- A călătorit la Siracusa, în Sicilia, unde a încercat să intre în grațiile tiranului local, Dionisios I, și să-l convingă să conducă după principii filosofice. N-a reușit, dar nu s-a dat bătut. A revenit aici și în vremea lui Dionisios al II-lea. Ideea era să-l înduplece pe despot să se convertească la filosofie. Nici acum n-a izbutit. Deși a avut și prietenia lui Dion.
Creștinii, bată-i vina
- S-a speculat că prietenia lui Platon cu Dion ar fi implicat și o relație erotică. Platon a fost homosexual?
- Probabil că a fost homosexual. Oricum n-a fost căsătorit, spre deosebire de Aristotel, de exemplu. Revenind: după o serie de alte călătorii, Platon se întoarce acasă, la Atena, unde întemeiază Academia, un fel de Universitate. Este prima instituție de învățământ superior pe care o cunoaștem din istoria occidentală. Avea să dureze sub o formă sau alta, aproape o mie de ani, moștenirea fiind predată, ca o făclie, din dascăl în discipol, până-n secolul VI al erei noastre, când ultima școală platoniciană din Atena este interzisă de împăratul Justinian deoarece filosofii platonicieni erau necreștini.
- Și asta în ciuda faptului că inclusiv creștinismul preluase o mulțime de valori platoniciene.
- Platonismul târziu devenise el însuși o religie, așadar tindea să fie înțeles ca incompatibil cu creștinismul. Chiar dacă, așa cum spuneți, teologia creștină împrumutase mult din ideile platoniciene.
Despre Andrei Cornea
Andrei Cornea s-a născut în 1952. Licenţă în istoria şi teoria artei la Academia de Arte Frumoase (1976). Licenţă în filologie clasică la Universitatea din Bucureşti (1980). Doctorat în filologie clasică la Universitatea din Bucureşti (1994). Muzeograf la Muzeul Naţional de Artă (1976-1987). Cercetător la Institutul de Istorie a Artei (1987-1990), iar între 1990 şi 2006 la Institutul de Studii Orientale „Sergiu Al-George”. În prezent, profesor la Universitatea din Bucureşti. Scrieri: De la portulan la vederea turistică (Sport-Turism, 1977); Primitivii picturii româneşti moderne (Meridiane, 1980); Forme artistice şi mentalităţi culturale în epoca romano-bizantină (Meridiane, 1988); Scriere şi oralitate în cultura antică (Cartea Românească, 1988; reed. Humanitas, 2006); Penumbra (Cartea Românească, 1991; reed. Polirom, 1998; Spandugino, 2022); Platon: Filozofie şi cenzură (Humanitas, 1995); Maşina de fabricat fantasme (Clavis, 1995); Cuvintelnic fără frontiere (Polirom, 2002; Humanitas, 2013); De la Şcoala din Atena la Şcoala de la Păltiniş (Humanitas, 2004); Când Socrate nu are dreptate (Humanitas, 2005; trad. fr. Les Presses de l’Université Laval, Canada); Noul, o veche poveste (Humanitas, 2008); Poveşti impertinente şi apocrife (Humanitas, 2009); O istorie a nefiinţei în filozofia greacă (Humanitas, 2010); Realitatea şi umbra (Humanitas, 2013); Miracolul: Despre neverosimila făptură a libertăţii (Humanitas, 2014; tr. germ., New Academic Press, 2018); Uimitoarea istorie a lui Şabbatai Mesia (Humanitas, 2015); Epicur și epicureismul antic (Humanitas & Editura Universității „Al.I. Cuza”, 2016); Lanțul de aur (Humanitas, 2017); Amintiri din epoca lui Bibi: O post-utopie (Humanitas, 2019), Excepția (Humanitas, 2021). Traduceri: Platon (Republica, Philebos, Theaitetos, Opera integrală, vol. I-III), Aristotel (Metafizica, Despre generare şi nimicire), Plotin (Opere I-III), Aristofan (Lysistrata, Viespile, Belşugul), Epicur.
Despre Platon
Născut la Atena în 427 î.Cr, într-o familie de vază, Platon părea menit să se implice în politică. De altfel, unchii săi, Critias și Charmides, îl invitaseră să li se alăture la guvernarea lor tiranică, care urmase capitulării Atenei înaintea Spartei, în 404. Întâlnirea cu Socrate, al cărui discipol devenise deja de câţiva ani, i-a schimbat însă complet destinul. Dar în 399 Socrate e condamnat la moarte de democraţia recent restaurată pentru delict de opinie: ar fi introdus în cetate zei noi și ar fi corupt tineretul. Platon se expatriază pentru mai mulţi ani: călătorește la Megara, apoi la Cyrene, în Egipt și, în fine, la Siracusa, în Sicilia. Aici intră în conflict cu tiranul Dionisios I și e expulzat. Revine la Atena și, în jurul lui 370, înfiinţează Academia, prima școala superioară de filozofie și știinţe. Răsunetul acesteia va fi imens. Platon nu renunţă însă la proiectul de a întemeia în Sicilia domnia filozofilor, despre care scrie în dialogul Republica. De aceea mai călătorește de două ori acolo, la invitaţia lui Dionisios II, fiul și moștenitorul lui Dionisios cel Bătrân, mort între timp. Nu reușește să-l convertească la filozofie nici pe Dionisios II și, din nou, își riscă viaţa. Filozoful continuă să-și scrie opera și să predea la Academie până la moarte, în 347.
32 de scrieri considerate autentice
De la Platon ne-a rămas o operă impresionantă, cuprinzând 32 de scrieri considerate autentice. Majoritatea dintre ele sunt dialoguri, și majoritatea dialogurilor îl au ca personaj principal pe Socrate, care dezbate cu feluriţi interlocutori teme filozofice dintre cele mai diverse: etică, politică, religie, metafizică, psihologie, logică, iubire, fizică. Din punct de vedere filozofic, opera lui Platon a format temelia filozofiei europene, fie că ea a fost urmată, comentată și dezvoltată, fie că a fost combătută. Pe de altă parte, nu puţini au recunoscut valoarea literară deosebită a dialogurilor - cu răsturnări neașteptate de situaţie, personaje admirabil caracterizate, ironie subtilă, uneori elan mistic. Iar raţionamentul riguros se intersectează adesea cu imagini poetice, alegorii și mituri, care, toate laolaltă, jalonează reperele condiţiei umane așa cum n-a făcut-o nimeni altcineva vreodată.
4 volume au fost deja publicate din opera lui Platon. Urmează volumul 5 din 7.
„Multe dintre temele abordate de Platon, dar și de Aristotel, ori de discipoli ai acestora, așază sub lupă chestiuni morale, politice - care prezintă interes și pentru noi, în prezent.”, Andrei Cornea
„Citiți Republica și vă veți convinge cât de actual este Platon. El punea în discuție acolo problema distribuirii bunurilor într-o comunitate, discuta despre organizarea cetății, conducerea și apărarea ei, despre egalitate, ierarhie, educație, manipulare etc.”, Andrei Cornea
„Unii au spus că Platon este părintele viziunilor totalitare; pe de altă parte, arta dialogului este prin definiție antitotalitară.”, Andrei Cornea
„Tradiţia filozofică europeană e doar o lungă serie de note de subsol la Platon.”, Alfred North Whitehead
„În Republica, Platon pledează pentru o cetate condusă de filosofi, după principii deduse filozofic. Este, fără îndoială, o utopie, dar așa s-a născut filosofia politică.”, Andrei Cornea
„Probabil că Platon a fost homosexual. Oricum n-a fost căsătorit, spre deosebire de Aristotel, de exemplu.”, Andrei Cornea
