Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Adina Drenga predă matematica la o școală din Bolton, un orășel din nord vestul Angliei. A plecat din România în 2014, la vârsta de 39 de ani, cu toată familia, după 20 de ani de învățământ. Aici, a fost învățătoare. Acolo, în doi ani, a reușit să-și găsească un post de profesor full time. Nu are în plan să se întoarcă, dar, dacă ar fi ministrul Educației, ar ști ce să schimbe pentru ca școala românească să fie “ca afară”.
De ce ați plecat din România și de ce ați ales Marea Britanie?
Am plecat din România împreună cu soțul și cu cei doi copii când aveam 39 de ani. Am luat hotărârea după ce casa ne-a fost incendiată din neatenția vecinului, dauna fiind totală. Ne-am mutat în Anglia, după ce ne-am documentat cu privire la legislația în vigoare, drepturile și îndatoririle cetățenilor europeni, piața muncii, demersurile legale pentru închirierea unei locuințe și tot ceea ce presupune mutarea într-o altă țară. Am preferat Anglia deoarece și eu, și soțul vorbeam fluent engleza. Copiii se exprimau și ei cu lejeritate în engleză și ne-am gândit că ne va fi ușor să ne integrăm.
Care a fost cel mai greu moment al adaptării și când ați simțit că nu mai vreți să vă întoarceți?
Cel mai greu moment a fost când părinții soțului s-au îmbolnăvit și am avut de ales între a merge să îi vedem și a le trimite bani pentru medicamente și îngrijire. Fiind încă proaspăt ajunși, nu aveam cum să le facem pe amândouă, din punct de vedere material. Am ales pragmatic, de comun acord, să le trimitem bani pentru medicamente și îngrijitoare. Au murit amândoi fără să ne aibă alături pe niciunul, fiind vegheați la căpătâi de familia extinsă… Acestea sunt cele mai grele momente ale exilului.
Citește pe Antena3.ro
Ce v-a oferit Marea Britanie și nu v-a oferit România?
Marea Britanie mi-a oferit posibilitatea să îmi cresc copiii din salariul de profesor. Soțul meu a putut rămâne alături de copii să îi supravegheze și să îi ajute în procesul de integrare. Eu am fost liberă să îmi dezvolt cariera de profesor de matematică și să ajung la o treaptă înaltă de salarizare. Eu spun că Marea Britanie ne-a oferit o viață de familie normală și demnă, în care salariul ne-a ajuns să ne întreținem decent familia și să ne putem ajuta și părinții rămași în țară. E drept că ne-am orientat către o zonă unde chiriile sunt mai mici, însă fiecare oraș are farmecul lui. Putem găsi și în orașul acesta industrial locuri pitorești. De altfel, aici, la Bolton, suntem foarte aproape de Manchester, un oraș foarte mare, primitor și cosmopolit.
Cât de diferit este învățământul românesc de cel britanic?
Diferența principală dintre școala românească și cea din Marea Britanie este modul în care este administrată. Începând de la modul în care este concepută legislația, care pune în centrul ei siguranța copilului, și terminând cu felul cum este implementată în fiecare școală. Privit din exterior, regulamentul din școlile britanice pare extrem de rigid și neprietenos. Privit din interior, este evident că dezvoltă aptitudini de inserție socială mult mai dezvoltate. Copiii învață de pe băncile școlii să respecte regulile, să îi respecte pe ceilalți, să lucreze împreună, să se protejeze și tolereze unul pe celălalt. Și au încredere în profesorii lor.
O altă diferență uriașă: numărul de adulți dintr-o școală și accentul care se pune pe dezvoltarea personală a fiecărui copil, dincolo de cea academică. Copiii sunt împărțiți în grupe de nivel și li se predă conform abilităților pe care le au. De exemplu, pentru clasa a 8-a, sunt folosite 3 programe școlare diferite, pe lângă cele individualizate pentru cei câțiva copii aflați la extremă (fie supradotați, fie cu întârzieri în dezvoltare).
Bugetul fiecărei școli este administrat de director. Angajările le face tot directorul. Relația angajat-angajator e foarte ușor reglementată printr-un contract individual de muncă. Profesorii sunt mult mai mobili și sunt în permanență în căutarea unei școli unde pot avansa în carieră. Sistemul este pur meritocratic. Este o piață a muncii liberă, în care nu intervine statul decât pentru a se asigura că sunt îndeplinite condițiile legale de muncă (salarizare, siguranță în muncă etc.)
Micile atenții pentru cadrele didactice sunt considerate nepotrivite în UK?
Micile atenții pentru profesori sunt la ordinea zilei în UK. De la felicitări de mulțumire, scrise mărunt de mână, până la cutii de ciocolată, pixuri inscripționate etc. Condiția e să declari orice cadou mai scump de 10 lire primit. Ne facem cadouri și între noi în cancelarie, mergem împreună să sărbătorim diverse evenimente. Nu există competiție între profesori. Doar colaborare. Cel care nu se integrează și devine o frână în calea celorlalți este ajutat să evolueze. Nimeni nu concepe să lucreze de unul singur aici, așa cum se întâmplă în România. Nimeni nu e lăsat pe cont propriu de izbeliște, în cancelaria din Anglia. E impresionant și reconfortant să lucrezi astfel. Iar copiilor le este exemplu.
E adevărată teoria că elevii români știu mai multe decât copiii de vârsta lor din străinătate?
Copiii sunt peste tot la fel. Aceeași dorință de a învăța, aceleași frământări interioare, aceleași provocări ale vârstei. Aici, se ține cont foarte mult de nevoile individuale ale fiecăruia. Este falsă ideea că știu mai multe copiii români față de cei englezi. Copiii de aici au mai multe oportunități, iar cei care își doresc să învețe au toate pârghiile necesare. Specializarea pe domenii academice, însă, se face aici de la 16 ani, când copiii își aleg trei materii pe care le aprofundează pentru a merge la facultate, dacă asta își doresc, sau încep să învețe o meserie, dacă vor un alt parcurs educațional. Copiii care se pregătesc pentru facultate sunt foarte performanți pe domeniile alese, la fel ca orice copil din lume care se dedică învățăturii și cunoașterii academice. Învățarea, pe tot parcursul vieții, are o mare valoare aici. Schimbarea carierei de două, trei ori pe parcursul vieții profesionale e foarte des întâlnită în rândul britanicilor. Flexibilitatea e cuvântul cheie. Sistemul e foarte flexibil aici comparativ cu cel din România.
Ce ar trebui schimbat la sistemul de educație din România? Dacă ați fi ministrul Educației, ce măsuri urgente ați implementa?
Dacă aș fi ministrul Educației, aș liberaliza piața muncii în Educație și aș legaliza/reglementa homeschoolingul, aș readuce în discuție regulamentul școlar cu stabilirea exactă a unor obligații, responsabilități și consecințe pentru neîndeplinirea lor, atât în ceea ce îi privește pe elevi, cât și pe profesori. Aș pune înapoi în mâinile directorilor de școală răspunderea pentru administrarea școlii - cu toate resursele ei - și cele materiale, și cele umane.
Cine pune frână reformării învățământului? Metodele învechite de predare, materia stufoasă, programa prea încărcată, îndoparea elevului cu informații care nu îi folosesc la nimic, neadaptarea la piața muncii?
Frâna principală în dezvoltarea educației e frica de viitor. Dar asta e tipică țărilor sărace, unde lupta pentru supraviețuire este acerbă. Conștiința superioară și moralitatea sunt sacrificate pe altarul satisfacerii nevoilor fundamentale. Cu alte cuvinte, și în Educație, că în orice alt domeniu, se duce lupta pentru supraviețuire. E "care pe care" .
Povestiți-mi ceva care v-a impresionat în școala unde predați acum.
Cel mai mult mă impresionează perseverența cu care sunt ajutați copiii să rămână în școală (aici, copiii pot fi excluși pentru comportament neadecvat). Modul în care, pentru un singur copil, se mobilizează o întreagă echipă care îl ajută oriunde s-ar afla. Îl ajută să conștientizeze unde a greșit și ce ar trebui să facă pentru a se îndrepta. Mă impresionează că acești copii sunt continuu sprijiniți și abia când școala a epuizat toate resursele posibile sunt excluși. Școala angajează asistenți de profesori strict pentru un singur elev, pe o perioadă limitată, specializați pe problemă pe care o are elevul respectiv, doar pentru a-l integra. În același timp, standardele de comportament nu sunt coborâte conform problemelor elevului respectiv, ci exact invers, se lucrează la ridicarea elevului la nivelul standardelor. Mă impresionează echipa. Cadrele didactice lucrează în echipă. Există mult respect între ele. E impresionant să vezi un astfel de management al organizației școlare în acțiune.
Ce v-ar determina să vă întoarceți în România? Ce ar trebui să se schimbe aici?
Sunt în acel moment al vieții personale și profesionale în care o întoarcere ne-ar da foarte tare peste cap toate planurile. Deocamdată, am de susținut copiii în școală până când își va termina fiecare facultatea. Ei s-au integrat foarte bine și nu își doresc să învețe în România. Mai mult, având în vedere că avem deja casa noastră în Anglia, revenirea în țară e cu atât mai puțin posibilă în viitorul apropiat.
A fost vreun moment în care v-ați simțit discriminată?
Nu m-am simțit niciodată discriminată ca româncă în Marea Britanie. Dimpotrivă. A trebuit, însă, să muncesc mai mult decât un nativ, din cauza barierelor de limbă. Mai ales în meseria mea, angajatorii tind să aibă mai puțină încredere în abilitățile profesionale ale unui cadru didactic care nu vorbește ca un nativ. Am depășit aceste bariere și am câștigat încrederea unui director care m-a angajat în școala lui pentru a preda full time matematica. Nu a fost ușor, dar am reușit.
E greu să fii român în UK?
Nu e greu, mai ales dacă știi limba. Sistemul e foarte bine gândit și le dă posibilitatea tuturor, indiferent de naționalitate, culoare, religie, să își găsească un rost atât timp cât nu încalcă legea. Sunt convinsă, însă, că sunt mulți români care, din cauza necunoașterii limbii, s-au lovit de foarte multe greutăți.
Aveți prieteni britanici acolo sau tot români?
Vecinii noștri englezi sunt foarte deschiși și comunicativi. Însă noi avem mulți prieteni români care ne-au cerut ajutorul pentru a emigra și ei. Nu am refuzat pe nimeni. Suntem adepții principiului “Pay it forward”. Băieții mei sunt înconjurați de prieteni de toate culorile și naționalitățile, cu aspirații foarte înalte, cu disciplină a muncii și echilibru în tot ceea ce fac, iar acest lucru mă bucură cel mai mult.
Cum credeți că se va schimba viața dumneavoastră după Brexit?
Noi, având deja rezidență permanență, nu avem nicio îngrijorare. Suntem tratați la fel ca oricare cetățean englez, cu singura diferență că nu putem vota decât în alegerile locale. Și nu avem nici pașaport britanic. Sunt îngrijorați poate doar cei care nu au încă rezidență permanentă.
“Cel mai greu moment a fost când părinții soțului s-au îmbolnăvit și familia a avut de ales între a merge să îi vedem și a le trimite bani pentru medicamente și îngrijire”.
“Micile atenții sunt la ordinea zilei în Marea Britanie. Doar că cele peste 10 lire trebuie declarate.”
“Copiii învață de pe băncile școlii să respecte regulile, să îi respecte pe ceilalți, să lucreze împreună, să se protejeze și tolereze unul pe celălalt. Și au încredere în profesorii lor”.
“Profesorii sunt mult mai mobili și sunt în permanență în căutarea unei școli unde pot avansa în carieră. Sistemul este pur meritocratic. Este o piață a muncii liberă, în care nu intervine statul decât pentru a se asigura că sunt îndeplinite condițiile legale de muncă: salarizare, siguranță în muncă…”
“Copiii sunt împărțiți în grupe de nivel și li se predă conform abilităților pe care le au”.
“Cel mai mult mă impresionează perseverența cu care sunt ajutați copiii să rămână în școală, pentru că aici copiii pot fi excluși pentru comportament neadecvat. Modul în care, pentru un singur copil, se mobilizează o întreagă echipă care îl ajută”.
