Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
- Jurnalul: Revenind la Sfințirea Mare a Catedralei Neamului, pentru că, se știe, prima sfințire a avut loc în anul Centenarului Marii Unirii: avem, după ani de strădanii, o mare construcție menită să ne legitimeze spiritualitatea. S-a comentat mult și încă se mai dezbate pe seama acestui simbol – ba că-i prea mare Catedrala, prea lungă, prea scumpă, ba că, dimpotrivă, e bine că-i cea mai mare din lumea ortodoxă, vezi, Doamne, că în sfârșit avem și noi o biserică măreață etc. Care sunt, stimate domnule Gheorghiță Ciocioi, din punctul dumneavoastră de vedere, plusurile și minusurile proiectului Catedrala Neamului? Vorbiți-ne de „barocul ad-hoc”, despre (ne)încadrarea în peisajul urban bucureștean, despre „spatele întors lumii”, despre tot ce purtați, sincer, în inimă și în gând! - Poate interiorul catedralei să compenseze „scăderile” din exterior? Se discută și aici aprins despre canonul bizantin exagerat (prin mozaicuri, aur din belșug etc.), despre abandonarea modernismului-realist pictural românesc (ce-o mai însemna și asta) și câte și mai câte.
- Gheorghiță Ciocioi: Ca să zic așa, bine că s-a făcut, la câte piedici a avut de întâmpinat... Să refacem istoricul amânărilor zidirii ei, de la războiul de Independență încoace, ar însemna un întreg dosar. Fonduri alocate și cheltuite, războaie, recesiune economică, regimul comunist...
Drumuri, piețe, parcuri, planuri
- Așa e.
- Proiecte abandonate ce s-au vrut realizate, în mai multe rânduri - în Piața Unirii, pe Bulevardul Unirii, Dealul Arsenalului, Piața Izvor, Parcul Carol. Biserica, în cele din urmă, a acceptat terenul de pe Dealul Arsenalului. - Chiar nu are vreo vină că noua catedrală e văzută astăzi ca fiind „cu spatele la lume”. Și, da, e departe de centrul orașului, dar poate că într-un viitor apropiat catedrala ar putea deveni - așa s-ar cuveni - ea însăși un centru, nerâmânând doar, „biserica din spatele Casei Poporului”. Preconizata axă Nord-Sud ar ajuta nu puțin la îndreptarea lucrurilor. Magistrala de metrou Gara de Nord-Progresul, cu o stație aici, ar fi de un real folos, înlesnind multora drumurile către catedrală. În fine, conturarea unei piețe lângă esplanada catedralei ar contribui din plin la marcarea centrului pe care ni-l dorim cu toții. Nu mai vorbesc de un peisagist bun, domnule Saiu. Imensul loc dimprejur trebuie neapărat transformat într-un parc. Doar așa cineva s-ar putea simți aici într-un loc „prietenos”. Dar cum de 36 de ani ceea ce s-a vrut parcul Casei Academiei e lăsat de izbeliște, cine știe când vom vedea lucrurile puse la punct. Se tot fac planuri, atât pentru Bulevardul Unirii, cât și pentru Parcul Izvor. Se pare că doar la ele ne pricepem mai bine. Și iată trece o viață de om până la realizarea lor...
- Din păcate…
- Despre cum arată Catedrala, proiectul ales, părerile vor curge și de aici înainte. Nu puteam „developa” unele biserici vestite de la noi, ar fi ieșit de-a dreptul o monstruozitate. Se putea „broda” pe elemente de arhitectură legate de Moldovița, Sucevița, Hurezi, Curtea de Argeș, de asemenea, până la un punct. Și, da, interiorul pare ceva mai izbutit decât exteriorul. Cel puțin altarul și catapeteasma din mozaic sunt o operă de maestru pur și simplu. Dincolo de toate însă, catedrala românilor este cu mult peste cele ale națiilor ortodoxe - zidite ori rezidite în anii de pe urmă...
La „coadă la catedrală”
- Ați participat duminică, 26 octombrie 2025, la Sfințirea Mare a Catedralei, nu? Ce v-a impresionat, ce v-a tulburat, ce v-a necăjit?
- Nu puteam să lipsesc... Am fost la așezarea crucii doritei catedrale din Piața Unirii, m-am sfădit cu contestatarii ei în Parcul Carol, cu domnul Cernea, protestând „în lanțuri” la punerea pietrei de temelie de pe Dealul Arsenalului, am scris articole procatedrală... Condițiile participării au fost unele de maximă securitate, fiind invitați la sfințire nu puțini demnitari. Organizarea a decurs desăvârșit. Evident, n-am venit cu vreun grup restrâns, așa că n-am avut acces nici măcar în curte. Am rămas printre credincioșii de rând - așa cum îi stă bine unui etnolog, aflat în „cercetare de teren”. Tot astfel am stat și la „coadă la catedrală”. Dovezile donațiilor mele, după puteri - am certificat de donator, ctitor, nu mai știu ce scrie pe el - le păstrez precum atestatele unor apropiați de odinioară, care au fost la Locurile Sfinte, primiți fiind de patriarhul Ierusalimului. Drept mărturii. Astfel de momente nu se uită prea ușor. Evenimentul a fost unul înălțător, de neredat în cuvinte, vă asigur.
Speranță de neclintit legată de Basarabia
- S-a spus deseori că ridicarea unei Catedrale Naționale era o datorie a României interbelice, ca semn al Marii Uniri a românilor. Iată această datorie stinsă astăzi, deși România de acum nu se mai suprapune fizic pe România de atunci, Mare. Chiar așa, stimate domnule Gheorghiță Ciocioi: România de acum 100 de ani nu se mai potrivește cu cea de acum, dar cum am putea să le facem să se apropie mai mult, spiritual măcar, în aceste vremuri tulburi, cu Rusia în coasta noastră, cu aproape 70% dintre basarabeni știutori de limbă rusă etc.?
- Să avem nădejde că Basarabia va reveni acasă. Zilele trecute a plecat din această lume un mare patriot, Ilie Ilașcu. Și socotesc că nici o jertfă nu este zadarnică pentru împlinirea idealurilor noastre. Rusia va înțelege până la urmă că nu doar principatele Moscoviei, Republicii Novgorod, Pskovul au fost vorbitoare ale aceleiași limbi, că trăia unul și același neam în acele principate. Că și alte popoare își doresc „să fie una”, că e un păcat să uneltești la despărțirea unui neam doritor de pace. Altfel, despre ce Rusie creștină vorbim! Reunirea noastră o va face Dumnezeu, oricât de mult vor fi alții împotrivă-ne... Am această speranță. Și e una de neclintit.
Ce le lipsește românilor
- Așa să fie! Acum, o mirare relaționată cu Bucureștii: toate aceste evenimente legate de Catedrala Națională aproape au coincis cu procesiunea purtării moaștelor Sfântului Dimitrie cel Nou, ocrotitorul capitalei României. Se va schimba ceva în dinamica acestui eveniment anual odată cu inaugurarea Catedralei Naționale? Va avea loc o scădere a rolului Mitropoliei, a Catedralei Patriarhale?
- Nu. Va rămâne catedrala noastră istorică. Acest lucru s-a întâmplat și în Biserica Georgiană, la Tbilisi. Chiar și la Belgrad, după înălțarea noii catedrale Sfântul Sava, ori la Moscova, după refacerea bisericii Hristos Mântuitorul. Noile catedrale sunt percepute, e drept, ca o „emblemă” a unei Biserici Locale. Uneori, sediile patriarhale au rămas însă în vechile reședințe - tot acolo și întâiul ierarh al acelei Biserici. Cred că procesiunile amintite s-ar putea desfășura între catedrala istorică și cea nouă. Mai mult, Catedrala Sfinții Împărați Constantin și Elena este a doua ca vechime după cea a Patriarhiei Ierusalimului, fiind târnosită la 1658. Cea a Patriarhiei Ecumenice de la Constantinopol, de pildă, a fost refăcută din temelii la 1720, cea din Atena e de la 1862. În fine, Moscova -1838, Belgrad - 1840, Sofia - 1912... Avem o catedrală-bijuterie, fără a înjosi deloc pe cele ale altor Bisericii Ortodoxe.
- Ce le lipsește românilor, stimate domnule Gheorghiță Ciocioi, pentru a fi mai buni? Smerenia, măsura?
- Cumpătarea. Ne aprindem mult prea repede. Ducem cu greu un proiect până la capăt. Odată dus, uităm de el. Iar aceasta se vede în mai toate sferele vieții noastre sociale. De „praznic”, să nu intrăm, zic, totuși, în amănunte.
Pietre tari
- De acord. Schimbăm registrul, revenim la Niceea: cum au impactat acele hotărâri asupra locuitorilor Daciei post-romane, pentru că în 325 ținuturile în care se identifică astăzi cu aproximație România erau abandonate deja de aproape o jumătate de secol de autoritățile romane, la ordinul împăratului Aurelian. Așadar, acei proto-români, să le spunem, nu au beneficiat de modelul creștin clasic implementat în Imperiul Roman, viața bisericească aici, la nord de Dunăre, a avut un destin aparte. Chiar așa: cum s-au creștinat românii, pentru că ei n-au avut, precum multe alte popoare, un rege/conducător care să impună trecerea în masă la o religie?
- Ei, nu... Românii au mers „în pas cu vremurile”, chiar dacă vorbim, cel puțin pentru o perioadă, de un creștinism popular. Ierarhii din părțile noastre, urmași ai Sfântului Andrei, au luat parte la Sinoadele Generale și Locale, există nu puține consemnări. Ne-am menținut ca neam creștin prin limba noastră latină, iar mai apoi, instituțional, organizatoric, prin Ortodoxia Răsăriteană constantinopolitană. Ar fi o istorie lungă să amintim de interferențele slave, cu un impact oarecum minor mai apoi asupra existenței noastre în istorie. Am o vorbă, adeseori... Suntem „pietre tari”, minereu care se lasă greu prelucrat, odată descoperit și șlefuit întâi. O creație a „minerilor” romani aduși în Dacia. - Creștinii Romei, poate cei mai buni creștini dintre romani. O mulțime. Vârâți în străfundul minelor Daciei, doar pentru vina de a crede altfel. De la ei am învățat latina creștină, trăirea. Uitați-vă la vocabularul nostru legat de credință: Dumnezeu, Biserică, duminică, boteza, cruce, mormânt, cer, rugăciune, Crăciun... Am fost și am rămas latini drept-măritori, aici, la Porțile Orientului...
Nu repetați crima!
- O ultimă întrebare, domnule Gheorghiță Ciocioi...Se intenționează desființarea Institutului Național al Patrimoniului - au mai făcut-o comuniștii în 1977. Lesne uităm de demolarea Văcăreștilor, Mănăstirii Pantelimon, Bisericilor Albă-Postavari, Sfânta Vineri etc. Vocile împotriva desființării lui sunt totuși firave...
- Sper din toată inima să nu se întâmple una ca asta, să nu repetăm crima. Socotesc că este vorba doar de un zvon. Proiectele Institutului sunt unele vitale pentru întreg patrimoniul nostru național. Iar finanțarea multora dintre acestea e asigurată din fonduri europene. Nu mai departe, vecinii noștri bulgari au un astfel de institut din 1957. Cu rezultate remarcabile, de invidiat. Nu le-a trecut vreodată prin cap să-l desființeze. Sincer, ușor de aruncat cu vorbele grele, dar nu văd, totuși, de ce ar trebui, din nesăbuință, să ne așezăm în rând cu puține dintre statele africane cărora le lipsesc un astfel de Institut. Și asta în Europa secolului al XXI-lea...
Catedrala în cifre și numere
Numele de Catedrala Mântuirii Neamului a fost sugerat după ce românii au trecut prin experiența Războiului pentru independență (1877), iar apoi, după experiența Primului Război Mondial și după Unirea cea Mare din 1918, acest nume fiind, de fapt, o manifestare de recunoștință sau de mulțumire adusă lui Dumnezeu pentru izbăvirea neamului românesc de asuprire și înstrăinare.
Catedrala Mântuirii Neamului este o promisiune adusă românilor de către Biserica Ortodoxă și de Stat, de mai bine de 140 de ani, fiind un simbol al identității naționale. Realizarea acestui proiect reprezintă expresia fizică a Independenței de stat și a Unirii, de aceea Catedrala Mântuirii Neamului este numită și Catedrala Națională a României.
Clădirea Catedralei Naționale este edificiul principal, central, al ansamblului arhitectural situat pe „Dealul Arsenalului”. Construcția se desfășoară pe o lungime de 126 metri, o lățime de 67,70 metri și o înălțime de la cota zero de 127 metri.
Întreaga construcție este îndreptată spre cer prin opt turle aurite. Turla cea mai mare, Pantocrator, reprezintă pe Iisus Hristos, Capul Bisericii, având alături patru turle mici, simbolizând cei patru Evangheliști: Matei, Marcu, Luca și Ioan. Spre vest, turla clopotniță reprezintă pe Maica Domnului, iar turlele alăturate reprezintă pe Sfinții Apostoli Andrei și Filip, care au început creștinarea poporului român (geto-daco-roman).
Lungimea catedralei (120 m) este egală cu înălțimea turlei Pantocrator, deoarece Hristos cel Răstignit și îngropat este Același cu Hristos cel înviat și înălțat la cer (surse: catedrala-natională.ro; basilica.ro).
Construcții anexe
Clădirile apostolice sunt structuri adiacente, din apropierea Catedralei Naționale, care vor oferi spații pentru activități administrative, cazarea pelerinilor, activități pastorale, culturale, sociale și medicale ale Bisericii.
Porticurile sunt arhitecturi anexe, extinse în secvențe de coloane. Inspirate de pridvoarele brâncovenești, porticurile Catedralei Naționale au un rol estetic și totodată practic, definind spațiul esplanadei. Accesul principal se realizează dinspre cele două porticuri (de nord-vest și sud-vest) prin intermediul unui pridvor cu arcade, care marchează intrarea în catedrală.
Pe laturile de nord și sud ale piațetei, porticurile delimitează zona altarului de vară, creând un cadru adecvat pentru desfășurarea slujbelor în aer liber.
În fața catedralei se întinde o esplanadă (piațetă) concepută pentru a facilita participarea la slujbe. Acest spațiu deschis, cu o suprafață de 11.600 m2, nu doar că pune în valoare monumentalitatea bisericii, dar are și capacitatea de a găzdui 23.200 de persoane în timpul evenimentelor liturgice exterioare.
Sub esplanadă se află un spațiu subteran extins, de dimensiuni mai mari decât amprenta la sol a catedralei, denumit simbolic „Peștera citadină Sfântul Apostol Andrei”, cu un volum total de 87.505,67 m3 și o capacitate de 6.900 persoane, destinat activităților culturale, catehetice, sociale și organizării unui muzeu.
Silueta Catedralei este definită de cele opt turle ale sale, care îmbină elemente arhitecturale din diverse regiuni ale României, precum turnurile zvelte transilvănene, cu monumentalitatea specifică unor catedrale occidentale. Ansamblul central este format dintr-o turlă principală și patru turle secundare, iar la vest, încă trei turle mari.
Turla principală (Pantocratorul) atinge o înălțime de 120 de metri până la baza crucii. La interior, cupola acestei turle adăpostește o icoană a lui Hristos Pantocrator (Atotțiitorul), realizată în mozaic. Această reprezentare iconografică monumentală are un diametru de 12 metri și o suprafață de peste 150 de metri pătrați. Crucea de pe turla principală are 7 metri înălțime și o greutate de 7 tone.
Turla-clopotniță, situată pe latura vestică, deasupra exonartexului, adăpostește cele șase clopote ale catedralei, turnate la Innsbruck de către renumita firmă Grassmayr. Acestea au o greutate totală de 33 de tone și sunt amplasate la o înălțime de 60 de metri, iar clopotul principal, cu balans liber, cântărește 25 tone (sursa: catedrala-nationala.ro).
„Poți face apel mai degrabă la Bruxelles - la hulitul Bruxelles - la o adică pentru respectarea drepturilor comunităților românești dimprejurul României, decât la o Biserică soră astăzi.”, Gheorghiță Ciocioi, specialist în etnologie religioasă
„Românii din Timoc se află sub jurisdicția exclusivă a Bisericii Sârbe, dar asta nu ar împiedica ca slujbele în părțile locuite de românii din Timoc să fie și în română. Se recurge însă la canoane în chestiuni care țin, practic, de un minimum de respect între nații și Biserici.”, Gheorghiță Ciocioi, specialist în etnologie religioasă
„Catedrala românilor este cu mult peste cele ale națiilor ortodoxe - zidite ori rezidite în anii de pe urmă...”, Gheorghiță Ciocioi, specialist în etnologie religioasă
„Avem o catedrală-bijuterie, fără a înjosi deloc pe cele ale altor Bisericii Ortodoxe.”, Gheorghiță Ciocioi, specialist în etnologie religioasă
„Ne aprindem mult prea repede. Ducem cu greu un proiect până la capăt. Odată dus, uităm de el.”, Gheorghiță Ciocioi, specialist în etnologie religioasă
„Am fost și am rămas latini drept-măritori, aici, la Porțile Orientului.”, Gheorghiță Ciocioi, specialist în etnologie religioasă
2025 este anul în care românii au aniversat și încă serbează centenarul Patriarhiei Române și 140 de ani de autocefalie.
Citește pe Antena3.ro
