Bruno Landesberg - Milionarul cu trei carti de vizita

MARINA CONSTANTINOIU

Jurnalul National: Ati venit in calatorie de placere sau de afaceri?

Bruno Landesberg: In calatorie de afaceri, da. Dar totdeauna am stiut sa combin lucrul cu placerea de a descoperi ceea ce este specific locului in care merg. Niciodata nu am mers dintr-un aeroport in altul, totdeauna am cautat sa mai vad si alte lucruri in afara de business. Si de aceasta data am facut o descoperire, culmea, la numai cateva sute de metri de hotel: am gasit Strada Lantului, unde am locuit timp de sapte ani, din 1945 pana in 1952. Din pacate, tocmai casa in care am stat, la nr. 18, nu mai este.

Ce planuri aveti pentru Romania?

Planul este de a ridica aici o mare intreprindere pentru productie, vanzare si export de produse ale firmei SANO. Compania noastra este astazi in Israel cel mai mare fabricant de produse nealimentare, casnice, pentru curatenie, igiena si intretinere. Si as vrea ca afacerea noastra sa ajunga sa obtina si aici aceste rezultate.

In Israel, cifra de afaceri a companiei este de circa 200 de milioane de dolari. Avem 1.000 de muncitori, functionari, agenti si personal care lucreaza la producerea si difuzarea marfii noastre. Iar in Romania, unde am avut de mai multa vreme distributie pentru produsele noastre, am sondat mai intai piata, pentru a sti ce fel de produse sunt cautate, cum trebuie sa fie ambalate pentru a atrage, care produse sunt mai interesante, iar acum sunt unele locuri in care vindem o gama de circa 100 de produse. Am inceput deja achizitia de aparatura, cautam si teren, investim bani, pentru ca afacerea sa poata demara. Deocamdata, investitia este de cateva sute de mii de dolari, dar cea finala este mult mai mare.

Recunoasterea meritelor

Sunteti consul onorific al Romaniei pentru Ierusalim. Ce-nseamna, de fapt, acest titlu?

In primul rand, este un titlu onorific. Vreau sa spun ca nu am primit acest titlu degeaba, eu am facut foarte mult pentru a imbunatati legaturile dintre Israel si Romania. Una dintre cele mai importante activitati a fost pe plan cultural: organizarea de simpozioane, de evenimente culturale, sponsorizarea Premiului literar anual pentru scriitorii israelieni de limba romana si altele.

Dar cum se impaca activitatea omului de afaceri cu participarea la tot felul de evenimente, receptii, simpozioane? Cand mai aveti timp si pentru ele?

Ei, vedeti, tocmai de aceea v-am dat trei carti de vizita: una de dimineata, cea care ma reprezinta pe mine la locul meu de munca, o carte de vizita de dupa-masa, adica cea care ma reprezinta acolo unde cheltuiesc banii, adica unde se scurge o mare parte din activitatea si viata mea si la care tin foarte mult, plus cartea de vizita care ma reprezinta in calitate de consul onorific al Romaniei. Am un program foarte incarcat, dar, in orice caz, cel putin 30%-40% din activitatea mea generala este dedicata culturii, sportului si binefacerii. In curand va aparea si o carte a mea, tradusa in limba romana.

Memorie de invidiat

Care este secretul energiei dumneavoastra debordante?

Optimismul. Si activitatea continua, cred. Si faptul ca sunt gata sa ma lupt ca sa ma mentin asa. Nu am renuntat la sport, la miscare nici acum. In plus, Dumnezeu mi-a darut o memorie extraordinara, tin minte perfect lucruri care s-au petrecut acum zeci de ani. Fiecare strada, fiecare colt, fiecare eveniment.

Sunteti un om de stanga...

Eu cred ca o societate cu adevarat democratica nu poate sa existe decat daca are o clasa mijlocie bine conturata, stabila si o societate care sa aiba grija de saraci si stie cum sa gestioneze situatia, pentru ca sa asigure minimum de existenta pentru toata lumea. Principiul meu este, ca director al unei intreprinderi, ca e bine sa conlucrezi cu sindicate care sunt puternice si corecte.

Roman cu acte-n regula

Stiu ca v-ati dorit foarte mult sa aveti si pasaport romanesc. L-ati obtinut in cele din urma?

Da, am pasaport romanesc de cativa ani. Am intrebat si mi s-a spus ca da, il pot obtine. L-am luat, fiindca nu mi-e rusine cu el.

Mi-aduc aminte ca in anii ’30 si ceva, cand eram inca un copil, mi-a fost contestata cetatenia (s-a nascut la Cernauti, in Bucovina, devenit, ulterior, ucrainean - n.r). Am ajuns la Curtea de Casatie, care a spus ca am dreptul la cetatenia mea romana. Am avut un parcurs sinuos, prin multe locuri, din cauza vremurilor pe care le-am trait. Intr-un interviu pe care l-am acordat unei publicatii israeliene in anii ’70 am fost intrebat de unde vin. Si eu am spus: "Daca m-as fi nascut inaintea primului razboi mondial si as fi murit imediat dupa al doilea razboi mondial, fara sa plec, sa ma misc din loc, m-as fi nascut ca austriac, as fi trait ca roman si as fi murit ca rus". Bucovina a fost data cadou din partea turcilor austriecilor. Parintii mei s-au nascut in Austria si cand m-am nascut eu eram de-acum in Romania, dar totusi limba mea materna era germana. Si abia la varsta de sase ani a trebuit sa-mi iau profesor de limba romana, pentru a putea intra in clasa a II-a primara. In 1927 am intrat in clasa a II-a la Radauti. In 1934-1935 ne-am mutat la Bucuresti si am intrat la un liceu particular, ce avea conducere evreiasca, devenit mai tarziu "Liceul Barbu Delavrancea". Dupa ce am terminat liceul, am intrat la Politehnica, dar n-am putut sa termin anul, pentru ca mama s-a imbolnavit grav. Intre timp au intrat rusii, iar eu si fratele meu am crezut ca e mai bine sa plecam la Cernauti, ca poate acolo aveam posibilitatea sa invatam.

Mama a ramas aici, la Bucuresti, cu toata familia. Am revazut-o abia in 1945. La Cernauti am intrat la Facultatea de Istorie. Am facut primul an acolo si tot acolo m-am si casatorit. A fost o poveste simpla, plateai 3 ruble si gata, erai inregistrat! Dupa un timp ne-am dus la Chisinau, ca sa trecem si de partea religioasa.

La 13 iunie 1940 s-a produs cea mai mare dezamagire pe care am avut-o din partea regimului comunist: s-a decis deportarea unei mari parti din populatia activa, fara sa existe motive, in directia Siberiei. Comunistii se temeau mai mult de concurenta decat de cei care erau contra lor. La 22 iunie eram acasa, linistit, si deodata a venit varul meu, care m-a anuntat ca a izbucnit razboiul. La 1 iulie ne-am hotarat sa plecam din tara. Abia pe 2 iulie ne-am urcat in tren si am plecat in directia Uniunii Sovietice. In 1942 am putut afla prin Crucea Rosie unde era fratele meu, care plecase cu un tren care se afla in urma noastra. Eu am aflat despre el, iar el aflase unde era mama noastra. In 1945 am inceput sa ne deplasam spre casa. Am ajuns la Bucuresti, unde am reinceput sa-mi construiesc existenta.

Si cand ati ajuns in Israel?

La 3 martie 1952 am ajuns pe cale legala. Am locuit intr-un kibbutz (un fel de cooperativa agricola - n.r). Pe urma am lucrat la Ministerul Apararii, dar am plecat de acolo, pentru a lucra la o fabrica americana de detergenti. Incetul cu incetul, am lucrat in paralel la fabrica mea. Si ma ocupam si cu tot felul de conferinte despre marketing si publicitate, cu care-mi completam micul venit pe care-l obtineam din firma mea. Asa, incetul cu incetul, compania a crescut.

Cum de n-ati intrat in politica?

Slava Domnului ca n-am intrat in politica! Cu toate ca sunt activ in domeniul asta, in sensul ca sustin ideea de pace intre cele doua popoare, israelian si palestinian, si sunt cunoscut ca atare.

Si cum vedeti viitorul acum, dupa moartea lui Yasser Arafat?

Eu am fost invitat la trei mari intalniri, inainte de Oslo, intre reprezentantii israelieni si arabi. Oslo a fost marea incercare de a face pace. Dar cred ca au fost unele elemente din partea arabilor care au facut totul pentru ca procesul acesta sa nu se realizeze. Au fost atentate in timp ce se discuta acest proces.

Yitzhak Rabin a fost respectat chiar si de arabi. Palestinienii vedeau in el promotorul pacii. O data cu el a fost ucisa si pacea. Dar sper ca ea va reveni, pentru ca nu se poate trai sub protectia baionetelor. Trebuie sa se faca ceva, pentru ca toata lumea este obosita de situatia de acum.