Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Cum îi învăţăm pe cei mici să iubească lectura? Este o întrebare pusă de mulţi părinţi. Copiii se plâng de multe ori că nu înţeleg materia la clasă iar unele romane sunt prea greoaie pentru ei. Aşa ajung să nu citească deloc în timpul liber. Totul pornește de la felul în care adulții se raportează la acest lucru, explică psihologul Lorena Diaconescu într-un interviu pentru Jurnalul.
Vă întreb direct. Cum îi facem pe cei mici să citească?
Este una dintre problemele zilelor noastre. Cum să facem să-i determinăm pe cei mici să pună mâna pe cărți și de obicei adulții sunt cei care nu pun corect problema. De fapt se creează o stare de repulsie a copilului față de această sarcină. Educația copilului începe cu educația adultului. Când spunem adulți ne referim și la cadrele didactice. Știm foarte bine, copiii copiază comportamentele adulților. Dacă nu își văd adulții cu o carte în mână, normal că nu o vor face nici ei. Își văd părinții cu telefonul mobil sau cu laptopul și atunci cu siguranță vor încerca și ei să imite același comportament. Și chiar să-și caute surse de informare pe aceste variante. Totuși, cum să-i facem să iubească cititul. Dacă le spunem treci și pune și tu mâna pe o carte, n-ai mai deschis o carte de nu știu când, deja copilul simte că este certat, deci asociază automat ceea ce îi spunem cu o sarcină neplăcută, ca și cum ceva trebuie, nu că ar fi ceva util sau folositor pentru el. Și atunci începe să-i repugne această sarcină. Pe de altă parte hai să vedem stilul în care profesorii și învățătorii încearcă să-i determine să citească. Îi pun să citească pe rând și unii profesori cronometrează timpul în care a fost citit un anumit număr de cuvinte. Copilul nu trebuie să citească ceva foarte repede, ci trebuie să citească cu plăcere. Ar trebui să ne facem timp să-i citim copilului. Și nu doar când e mic. Numai citind o pagină dintr-o carte am putea să avem o discuție și să împărtășim emoție sau ceea ce am simțit în acea poveste. Stârnim interesul copilului.
Sunt părinți care spun că le citesc copiilor încă de când sunt nou-născuți. Sunt bebeluși, le citesc povești, cresc, ajung la grădiniță, animale, spiriduși, tot felul. Și cu toate acestea ajung în gimnaziu și își pierd interesul și nu știu ce să mai facă. De ce își pierd interesul deși au fost obișnuiți seară de seară să li se citească.
Avem două lucruri pe care trebuie să le analizăm. Și anume faptul că părinții spun că copilul a învățat să citească, nu-i mai citesc eu seara. Nu e neapărat corect. Nu trebuie să facem asta. Ar trebui să petrecem acel timp împreună citind și să găsim bucurie în această sarcină. Se mai pune problema din punct de vedere al copilului. Ce mi s-a dat la școală să citesc e o sarcină care nu-mi place. E un roman sau o nuvelă care nu mă atrage. Atunci hai să citim împreună să vedem, poate e prea puțin pe înțelesul tău. Hai să-ți explic niște lucruri. Citind împreună putem să comentăm ce am citit astfel încât sarcina de a citi nu mai e una neplăcută.
Copiii cu care m-am întâlnit eu mi-au spus că s-au săturat de Sadoveanu. Ar vrea să citească și altceva, nu doar Sadoveanu. Ce soluții avem pentru profesori?
În cazul în care le este imposibil, simt că nu pot să citească, nu pot rezona cu textul, trebuie să încercăm să comentăm, să povestim, eventual să citească o recenzie și eventual când își dau seama că acel text, acel roman conține informații foarte utile, ar trebui să pună mâna să citească. Aici ține de talentul adultului care îl determină pe copil sau pe adolescent să citească. Profesorii ar trebui să găsească niște metode care să fie mai degrabă spre joc, spre a stârni interesul lor, să nu li se mai pară o corvoadă. Putem să facem un concurs de întrebări referitor la un anumit capitol dintr-un roman. Se vor consulta între ei, se vor contrazice, ca să se convingă se vor duce la material să citească, să vadă cine a avut dreptate. În felul acesta informația ajunge acolo unde trebuie.
Citește pe Antena3.ro
Îmi aduc și eu aminte că în școală sau liceu trebuia să învățăm comentarii pe de rost.
Este foarte adevărat, încă se mai aplică. Am lucrat cu adolescenți foarte mult în ultimii ani. De fapt asta fac, dezvoltare personală cu adolescenți și copii. Mulți dintre ei se plâng de această sarcină, că trebuie să învețe un comentariu pe de rost. Un comentariu nu trebuie învățat pe de rost. Aici avem de-a face și cu modul de examinare. De ce trebuie să îi cer copilului să redea acele idei pe care eu le-am analizat și le-am explicat la clasă, când normal ar trebui să-l las pe el să se exprime și să spună părerea sa proprie și ce a înțeles. Adultul trebuie să-l valideze. Ok, ai opinia ta personală, dar te-ai gândit că poate să fie și altfel? În momentul în care îi spui că e greșit ceea ce crede, nu faci altceva decât să-i tai aripile. Nu este corect. Comentariile nu trebuie învățate pe de rost. Ar trebui citit materialul, ar trebui făcută o exprimare personală și o analiză personală, după care putem citi comentariul ca să înțelegem și viziunea altcuiva și să ne folosim și de acele informații.
Că tot vorbeam de adolescenți. În ultimii ani se scrie foarte mult și sunt chiar tineri care scriu. Limbajul este unul destul de liber. Este bine ca adolescenții să citească astfel de cărți cu un limbaj foarte deschis?
Este libertatea oricui să citească orice. Dacă avem acces la anumite materiale, ne vom folosi de ele. Aș pune întrebarea dacă e ok să publicăm anumite lucruri sau nu? Pentru că, desigur, consumatorii vor folosi exact ceea ce vor găsi. Oricum există o libertate greșit înțeleasă în zilele noastre, pentru că toată lumea vorbește așa cum consideră, un limbaj non-academic în anumite împrejurări în care nu ar fi potrivit. Nu înseamnă că îngrădim libertatea cuiva sau că încălcăm democrația, că nu despre asta este vorba, ci pur și simplu este vorba de educație. Acum, despre educație este o întreagă discuție pentru că educația este un termen înțeles diferit în zilele noastre față de cum era acum 20-30 de ani. Nu se mai consideră că este deplasat să spună cineva o obscenitate în public de față cu adulții dacă e vorba de un adolescent. Pe vremea noastră ne amintim clar că nu era așa ceva. Nu exista în școli ca cineva să fumeze de față cu un adult sau să vorbească așa cum îi vine. Astăzi, din păcate, fac adolescenții, dar fac și adulții. Aici este problema.
Sunt scriitori cu care am stat de vorbă și pe care i-am întrebat de ce folosesc un astfel de limbaj. Mi-au spus că ar fi nefiresc să nu-l folosească pentru că personajele lor sunt din zilele noastre.
Pentru autenticitate sigur că se folosește un anumit limbaj, dar nu cred totuși că ar fi potrivit ca un text construit într-un astfel de mod să fie predat într-o școală pentru că s-ar putea să avem de-a face cu un cadru didactic care să nu rezoneze cu acel stil și să nu poată mai departe să prelucreze informația dar nu se pune problema de așa ceva.
Nu în școală, dar adolescenții au acces, își cumpără astfel de cărți iar părinții le găsesc. Ar trebui să spună ceva sau nu?
Nu cred că s-ar schimba nimic. Copiii și adolescenții oricum vor citi și vor consuma ceea ce vor dori pentru că au posibilitatea de alegere. Că este vorba de texte publicate pe Internet sau că este vorba de niște cărți, indiferent cum ar fi au libertatea să citească și să aleagă materialul din care își extrag informația sau din care se culturalizează.
Ca o concluzie: Le citim celor mici în fiecare seară chiar și când cresc și nu insistăm cu “pune mâna pe o carte”.
Dacă vrem să-i determinăm să citească, trebuie să apreciem atunci când au citit ceva și când povestesc, ar trebui să le explicăm de ce este util cititul pentru că de multe ori părinții spun în glumă Seamănă cu mine, nici mie nu-mi plăcea să citesc în copilărie. Nu trebuie să spunem asta. A citi înseamnă a te pregăti pentru viață. Înseamnă a te deschide efectiv, a-ți crește potențialul. Dacă vrei să fii un adult inteligent, trebuie să fii un copil sau un adolescent care citește. Noi adulții ar trebui să ne rezervăm timp pentru a le citi copiilor, pentru a ne bucura împreună de anumite cărți. Astfel încât să le insuflăm această bucurie de a citi, de studia și de a se îmbogăți mental.
