x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Special Interviuri Dan Brudascu: "Nu e o lege europeana, ci doar o mare gogorita"

Dan Brudascu: "Nu e o lege europeana, ci doar o mare gogorita"

29 Iul 2004   •   00:00
Dan Brudascu: "Nu e o lege europeana, ci doar o mare gogorita"

INTERVIU

Deputatul Dan Brudascu desfiinteaza controversatul act normativ privind pescuitul, considerand ca pretentiile de europenism invocate la adoptarea lui nu sunt altceva decat o mare gogorita, care legalizeaza de fapt braconajul. Despre noua lege privind pescuitul, despre articolele care au nascut controverse si despre pretentiile de "europenism" ale acestui act normativ, Jurnalul National a discutat cu deputatul PRM Dan Brudascu, singurul care a ridicat obiectii la dezbaterile din Camera.
ANIELA NINE

  • Jurnalul National: Cum comentati abrogarea articolelor 39-52 din vechea lege, prin care era stabilit clar modul in care se declarau zonele de protejare a pestelui sau perioada de prohibitie? Cum va afecta acest lucru bazinele piscicole?

    Dan Brudascu: As putea sa pornesc de la o alta consideratie. Anterior adoptarii acestei legi aveam in intentie de a promova eu insumi o propunere legislativa pe aceasta tema care presupunea modificarea articolului 61 din legea anterioara din cauza faptelor petrecute pe raza judetului Cluj, unde braconajul este o stare aproape permanenta in domeniul pescuitului. Am considerat ca ar fi trebuit sa se modifice prevederile legii in sensul modificarii definirii din "infractiune", asa cum exista in vechea lege, in "contraventie", pentru a da posibilitatea inspectoratelor din domeniul pescuitului sa aplice imediat amenzi astfel incat macar o parte din sumele cu care erau prejudiciate unitatile piscicole sa poata fi recuperate si sa se asigure in felul acesta si fondurile necesare continuarii activitatii. Eu am intervenit cu prilejul dezbaterilor care au avut loc in Camera Deputatilor, mentionand acest lucru si mentionand si un alt element foarte important: modificarea adusa actului normativ pe care dumneavoastra il supuneti atentiei in momentul de fata era necesara, dar era necesara o modificare reala. Dam senzatia ca procedam corect, insa in realitate din nou se face jocul de interese al unora dintre mai-marii actualei puteri care isi creeaza facilitati si isi creeaza posibilitati de autoprotectie. Ca sa fiu foarte concret, apreciez ca in forma in care a fost adoptata modificarea legii nu se asigura, din pacate, protectia efectiva a pestelui si, in general, protectia impotriva celor care braconeaza. Nu ma surprinde acest lucru deoarece este caracteristic pentru actuala putere sa procedeze de aceasta maniera.

    Un sistem ca un blestem

  • Motivatia adoptarii acestei noi legi este ca trebuia sa corespunda legislatiei existente in UE. Sunteti membru al Comisiei de integrare europeana. Este Legea 298/2004 o lege europeana?

    Nu, din pacate. As vrea sa va spun ca sentimentul pe care il am este ca problema adaptarii legislatiei la legislatia europeana este, din nefericire, o gogorita. Noi nu suntem capabili, asa cum s-a vazut deja, sa realizam legi de tip european. Le facem dupa sistemul care mie mi se pare ca este un blestem, cu toate ca lucrez aici, ne facem ca facem legi care sa corespunda legislatiei europene. Dar de cele mai multe ori nu reusim sa facem acest lucru, iar atunci cand se mai reuseste sa se mai faca si asa ceva, se vine dupa aceea si se contrazice aceasta buna intentie prin modul defectuos in care se aplica legislatia adoptata.

  • De ce nu ati propus retrimiterea proiectului la comisie?

    Am vrut sa se retrimita proiectul la comisie pentru a se reveni asupra lui, sa incerc sa conving ulterior comisia ca nu este suficenta numai masura care a fost preconizata atata vreme cat nu s-au luat toate masurile necesare evitarii perpetuarii acestei protectii din interior a braconajului.

    Clementa incurajeaza braconajul

  • Prin noua lege, pescuitul electric sau cel cu dinamita se va pedepsi numai cu amenda penala, intre 50 si 100 de milioane. Este aceasta prevedere suficienta pentru a preveni braconajul?

    Eu personal cred ca, dimpotriva, o asemenea clementa dovedita de legiuitor va incuraja, va intensifica actiunile de braconaj. Cred ca din acest punct de vedere ar fi fost absolut obligatoriu sa se adopte o legislatie cat se poate de clara, de dura chiar, pentru ca sunt atatea si atatea exemple la nivel national in care se constata din nefericire ca legiuitorul a incurajat distrugerea unei bune parti din suprafetele de productie piscicola din tara noastra.

  • Singura institutie care vegheaza la respectarea legii este Inspectia Piscicola. In Tulcea, aceasta institutie are un singur angajat. Va incuraja acest lucru braconajul, spaga?

    Din cate cunosc eu situatia in judetul Tulcea am sentimentul ca s-a dorit in mod intentionat o asemenea situatie, ca s-a dorit punerea in imposibilitate a institutiilor abilitate ale statului sa isi indeplineasca atributiile ce le revin si implicit fraudarea avutiei nationale. De altfel, as vrea sa va spun ca in ceea ce priveste zona pe care ati mentionat-o, intamplator in aceasta vara am fost acolo si pe toata durata sederii mele acolo mi-a fost dat sa aud lucruri absolut infioratoare in care sunt implicate inalte personalitati din actuala structura a puterii. Asa incat nu ma surprinde o asemenea masura care sa puna in imposibilitate institutiile abilitate sa-si indeplineasca competentele stabilite prin lege.

    Ordonanta de urgenta

  • "Obiectivele proiectului de lege reglementeaza direct exploatarea echitabila si responsabila a resurselor acvatice vii, favorizand dezvoltarea durabila, conservarea si regenerarea ecosistemelor acvatice", se spune in prezentarea proiectului de lege. Va indeplini legea aceste obiective in forma promulgata?

    Avem de a face in forma cea mai directa cu neolimbajul de lemn in care sunt specialisti unii dintre cei care sunt semnatarii acestui proiect de lege sau ai acestei expuneri de motive. Se incearca sa se intimideze orice fel de reactie contrara intentiilor clare de subminare a activitatilor piscicole si de protectie a mediului de catre cei care conduc in momentul de fata destinele economiei nationale.

  • Ce se mai poate face pentru a indrepta lucrurile?

    Singura solutie pe care ar fi avut-o presedintele Romaniei, daca intr-adevar el este cu adevarat garantul Constitutiei, ar fi fost aceea ca inainte de a se fi aprobat sa fi cerut Parlamentului reexaminarea legii. Mai exista inca o varianta, daca se va dovedi ca exista vointa politica, s-ar putea ca la o data ulterioara Guvernul sa propuna printr-o ordonanta de urgenta modificarea unora dintre aspectele care contravin intereselor publice in domeniul acesta. Astea sunt singurele modalitati, dupa parerea mea, care ar putea sa stopeze distrugerea domenului piscicol.

  • Sustineti o astfel de initiativa a abrogarii acestei legi?

    Daca este vorba de o actiune sincera si care urmareste sa slujeasca interele pisciculturii romanesti, o voi sustine evident. Daca este vorba de o chestiune de conjunctura, de inca o posibilitate pentru cei de la putere sa-si rezolve problemele, atunci in mine nu vor avea niciodata un sustinator.

    Vot dupa constiinta

  • Cum comentati atitudinea presedintelui Comisiei pentru agricultura de la Camera Deputatilor, Ioan Baldea, care a sustinut ca a fost plecat din tara, desi stenogramele sedintelor arata ca a fost prezent la dezbaterea legii?

    Din cate imi aduc eu aminte, vicepresedintele acestui organism a fost cel care a prezentat si sustinut, daca imi aduc eu bine aminte, s-ar putea sa imi joace memoria feste, dar eu asa retin. Am avut de altfel si niste discutii ulterioare pe aceasta tema. Nu pot sa fiu foarte clar in aceasta privinta pentru ca nu m-a interesat acest aspect, acest detaliu.

  • Inaintea sedintelor de adoptare a unei legi, membrii grupurilor parlamentare discuta intre ei pentru a se pune de acord. Inaintea adoptarii acestei legi a existat o asemenea discutie la grupul PRM?

    La nivelul grupului nostru parlamentar, din cate imi aduc aminte, a existat o asemenea discutie si decizia care a fost luata, avand in vedere parerile impartite, din cate imi aduc aminte, a fost aceea ca fiecare persoana va vota asa cum va considera potrivit. La nivelul grupului nostru parlamentar se ia o astfel de decizie pentru ca noi am considerat ca este bine ca fiecare, in raport de pregatirea pe care o are, sa isi poata spune cuvantul in privinta unor asemenea acte normative.

  • Dvs. personal ati discutat cu domnul Baldea? I-ati atras atentia asupra abrogarii acelor articole?

    Nu, sincer nu am discutat cu dansul acest subiect.
  • ×
    Subiecte în articol: interviu legi lege