Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Emisarul special al Romaniei in Irak, Simona Marinescu, nu s-a inscris in prealegerile din PSD, urmand sa-si continue mandatul de la Bagdad cu unul la Banca Mondiala.
OANA STANCU
Simona Marinescu: A fost un proces dificil de adaptare la viata de zi cu zi, in sensul ca dupa ce te intorci dintr-o zona in care zgomotele sunt foarte prezente, situatiile de conflict la tot pasul si ritmul de activitate foarte alert, reintegrarea in familie, viata obisnuita nu sunt foarte usoare.
Citește pe Antena3.ro
Sunt. Din domeniul petrolului, din constructii... Nu au venit toate pe calea deschisa de Autoritatea Provizorie a Coalitiei, intai de toate pentru ca tarile si-au impartit participarea in raport cu participarea militara si strategica in interiorul coalitiei. Evident ca cele mai multe companii vin din SUA si Marea Britanie. Dar trebuie sa va spun ca au avut si mai mult curaj in a-si asuma riscurile. Companiile noastre au venit intr-o misiune de recunoastere a posibilitatilor pe care le-ar avea in Irak si apoi au actionat in raport cu modul in care au inteles sa isi asume riscurile din teren. In Irak sunt capturati oameni de afaceri. Unii dintre ei au suportat o moarte crunta. Guvernul nu poate impinge de la spate companii pentru a merge in Irak, daca ele nu vor asta din pricina situatiei din teren.
"Forta de a trai panica..."
Moartea era prezenta oriunde. Nu ne-am vazut fata in fata si asta a fost sansa mea. Este exclusiv o chestiune de destin. Insa pluteste teama asta pretutindeni si iti faci din aceasta confruntare un act de curaj si de autotestare zilnic. Daca treci cu masina la un minut dupa o explozie sau cu cateva secunde inainte sa se produca, incepi sa intelegi ca raul este ceva concret, ti se poate intampla oricand si tie, si daca nu il poti evita, trebuie sa inveti sa convietuiesti cu el. E o lectie pe care acasa nu as fi putut sa mi-o administrez. Evident ca am traume in urma acestei experiente, nu am sa vorbesc despre ele pentru ca sunt un om foarte orgolios.
Da, am bagajele la usa.
Nu este un zvon, toate proiectele mele au fost preluate de Banca Mondiala. Voi continua proiectele sociale incepute la Bagdad, in conditiile in care Banca nu a intrat fizic in Irak, va intra o data cu Natiunile Unite. E o onoare pentru mine ca Banca valorizeaza experienta mea.
Incepea foarte devreme, acolo se si face dimineata mai devreme. La ora 8 eram deja in trafic spre minister. Drumul era intotdeauna altul din ratiuni de securitate, ca sa cream confuzie dusmanilor, pana cand dusmanii au invatat sa puna explozibil pe toate traseele posibile. Spre pranz, cand e ingrozitor de cald, plecam spre sediul Autoritatii, unde, in afara de pauzele de masa, lucram continuu. Serile erau foarte lungi, intram in comunicare cu departamentele americane, care atunci erau la ore de varf. Noptile erau scurte pentru ca mergeam si la sala de sport, singura forma de detensionare. Chiar daca aveam un cinematograf, improvizat in interiorul Palatului, se difuzau tot filme de razboi, asa ca ne protejam si mai bine mergeam la sala. Cand a devenit foarte cald afara mai pierdeam o jumatate de ora la celebra piscina a lui Saddam, care nu era folosita, dar ne aducea aminte de lucrurile frumoase de acasa.
Saddam vs Ceausescu
Romania e un paradis fata de Irak. O tara dupa razboi poarta urmele tragice ale confruntarilor. Oriunde in Bagdad vezi saracia in forma ei cea mai crunta. Oamenii au priviri triste si sunt disperati, foarte marcati de conflictele la care asista in fiecare zi, ei, irakienii, nefiind teroristi. In opinia mea, cea mai puternica arma de distrugere in masa in Irak a fost Saddam Hussein. E adevarat ca problema armelor de distrugere in masa e inca o tema fierbinte, dar e cert ca irakienii au dus o viata cumplita, dependenti de pachetele de hrana care nu acopereau necesitatile lor. Nu se duceau sa-si ridice pensiile pentru ca erau foarte mici, iar regimul Hussein a luat nu decizia de a le creste, ci de a le plati trimestrial, pentru ca erau mai mari cheltuielile de distributie decat sumele date cetatenilor. Disperarea pe care eu am vazut-o in Irak nu-mi era cunoscuta de acasa. Cei care cred ca interventia in Irak a fost gresita, sa mearga acolo!
Eu cred ca democratia in Irak va fi repede sau niciodata. Irakul beneficiaza, spre deosebire de Romania, de un important suport financiar din partea tarilor Coalitiei. Banii nu sunt singura cheie a succesului, dar cu siguranta una dintre ele, pentru ca grabesc reforma, tranzitia. Spun ca ar putea sa nu fie niciodata, daca alegerile care au loc la inceputul anului nu vor avea loc in conditii de maxima stabilitate, cu incredere din partea populatiei. Sunt aproape 400 de partide politice si nici unul nu se bucura de incredere.
L-am vazut. Am participat la procese. Este cel mai bun exemplu de fascinatia raului. Este o personalitate puternica, un tip profund negativ. Si este un tip instruit. Noi suntem invatati cu dictatori cu scoala putina, carora le-am acceptat greselile de exprimare, ba am mai schimbat si niste dictionare pentru ei. Nu este cazul lui Saddam. Intelege sa isi asume doar partial greselile, sa mistifice realitatea. A incercat sa domine audierile, ii cerea judecatorului sa mentioneze legile la care se raporteaza si anul in care ele au fost adoptate si, eventual, autoritatile irakiene care le-au adoptat, pentru a puncta ca el este creatorul institutiilor care il judeca. Nu am cum sa-l compar cu Nicolae Ceausescu decat daca ma uit la legislatia pe care am gasit-o in Irak. Am avut chiar tentatia sa spun ca ei doi conduceau probabil pe telefon. Foarte multe lucruri semanau cu ceea ce era societatea romaneasca in 1990. Se pare ca dictatorii gandesc la fel atunci cand construiesc raul. Pot sa va spun ca m-a suprins faptul ca, in ziua in care a fost capturat, colegi irakieni, colegi platiti de noi au plans. Ne-au explicat ca nu-l regretau pe el, ci ca a fost doborat un mit. Ei au crescut cu foarte mult respect fata de Saddam.
Poporul irakian in mare parte l-a urat pe Saddam. Pe toata perioada audierilor, nimeni nu l-a regretat si nici macar insurgenta nu a avut ca scop readucerea lui. Insa au receptat situatia din Irak ca pe o ocupatie si au dorit ca ea sa inceteze.
