Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Interviu cu Dr. Ligia Barbarii, medic primar de medicină legală, șef al Laboratorului de Genetică din cadrul Institutului Național de Medicină Legală „Mina Minovici” din București.
- În cazul infectaților cu noul coronavirus, s-a speculat mult în privința declarării drept cauză a deceselor COVID-19.
- Au venit niște recomandări de la Organizația Mondială a Sănătății care nu au fost cele mai fericite, pentru că, de fapt, nu se cunoaște clar cum acționează acest virus. De ce la unii nu dă niciun simptom, iar la alții apar niște grozăvii de complicații? Medicii din Germania au protestat și au zis: „Nu! Noi facem autopsii și stabilim noi criteriile cu care înregistrăm decesul!”. Au spus clar dacă infecția cu COVID a avut un rol determinant, rol de facilitare a decesului sau, în ciuda infecției, cauza decesului a fost alta. Deci, infecția a avut rol decisiv, major, minor sau neglijabil în cauza decesului.
La noi, practic, în cazul oricărei persoane, care a fost testată pozitiv, printre cauzele decesului s-a comunicat și COVID-ul. Nu s-au efectuat autopsii. Au fost doar câteva autopsii efectuate pentru cauze de morți violente, unde a existat suspiciunea infecției cu COVID-19.
A fost un cetățean care și-a dat foc, un accident rutier...
Citește pe Antena3.ro
- Dar în cazul acestor morți autopsia oricum s-ar fi făcut?
- Da.
- Deci, în cazul pacienților infectați, decedați în spitale, nu s-a făcut nicio autopsie ca să se vadă ce anume a provocat decesul?
- Nu. De fapt, în toată această poveste trebuia antrenată anatomia patologică. Pentru că fiecare spital are un astfel de serviciu.
Dar autopsiile nu s-au făcut pentru că acestea au fost dispozițiile de la Ministerul Sănătății. S-a considerat că pacienții sunt foarte contagioși și nu e nevoie de autopsie.
Poate, într-un prim moment, când într-adevăr nu existau echipamente, nu era cazul să se procedeze la autopsii. Dar ulterior, poate era cazul să ne revizuim poziția.
- E vorba de autopsii efectuate în scop științific.
- Da. La fel cum dorești să afli gradul de imunizare al populației și declanșezi testarea a 10.000 de cetățeni pe Arena Națională, ar fi normal să ai o inițiativă prin care să vezi care au fost cauzele de deces? Din cei 1.400 de decedați, câți, de fapt, au murit din cauza unor infecții respiratorii, câți din cauza hemoragiilor etc.? Ca să ai tu propria statistică națională cu care să te compari cu ceea ce raportează alții la OMS. E important să te poți raporta la ceva. Ca să știi ce ai de făcut în viitor, trebuie să știi ce s-a întâmplat în propria ta curte.
- Există posibilitatea ca la noi evoluția bolii să fie diferită, ca tulpina virusului să fie alta...
- Alt fond imunitar al populației...
- Alt fond genetic, pentru că au existat opinii că și acest aspect ar putea conta...
- Toate variantele sunt posibile. Și, din acest motiv, toată lumea studiază. Noi, din păcate, nu studiem. Nu s-au facut autopsii în scop științific, nu s-au inițiat nici biobănci cu țesuturi recoltate de la acești pacienți, cu care să se participe la studii de colaborare internațională. Pentru că poate nu ai mijloacele să faci nu știu ce investigație de genomică, de exemplu, dar dacă ai probe puse la conservare, poate că peste o lună-două, peste un an, le poți trimite într-un centru care va coordona un proiect european de cercetare.
- Cauzele acestui dezinteres care ar fi?
- Greu de spus. Birocrație, lipsa de viziune... E clar că se puteau face niște lucruri și nu s-au făcut.
- Și în privința testării. Cât și, mai ales, cum s-a testat la noi?
- Acum s-a ajuns la un număr decent de testări. Dar s-a plecat de la un număr foarte mic, pentru că dezvoltarea unor laboratoare de biologie moleculară nu a fost în strategia niciunui minister al sănătății în ultimii 30 de ani, deși asta înseamnă medicină de secol XXI ! E greu să te gândești că ai nevoie de un astfel de laborator pentru că o pandemie vine peste tine. În 20 de ani, miniștrii noștri s-au preocupat să rezolve problema cardului de sănătate... Dar trebuie să te gândești pe termen mediu sau lung, încotro te îndrepți? Avem spitale de oncologie care nu au laboratoare de biologie moleculară. Deși oncologia, în momentul de față, se face pe bază de investigații de genetică moleculară, eminamente! Nicio maternitate modernă nu ar trebui să funcționeze fără un laborator de genetică moleculară, în care să se facă o baterie minimă de teste genetice prenatale. Și avem doar o singura maternitate publică cu laborator de genetică moleculară în București!
Și chiar în spitalele în care există aceste laboratoare de genetică moleculară se fac niște eforturi extraordinare ca ele să supraviețuiască. Și cei care reușesc, supraviețuiesc nu din banii Ministerului Sănătății, ai spitalelor sau ai Casei de asigurări, ci pentru că au câte un mic proiect de cercetare sau sponsorizări. Drama începe atunci când se termină proiectul sau sponsorul dispare. De fapt, aceste laboratoare ar fi trebuit să fie omniprezente.
- Deci, practic, pandemia ne-a prins cu un mare handicap.
- Da.
- Și cum ne-am gândit noi să rezolvăm problema și dacă am făcut bine ceea ce am făcut?
- S-au cumpărat la hei-rup niște echipamente, s-au primit și donații din domeniul privat. Dar principala problemă a rămas cea a personalului calificat într-un domeniu specializat de vârf. Pentru că nu poți să formezi un specialist în genetică peste noapte. Și degeaba cumperi și ai donații, dacă nu ai oameni calificați pe măsură care să lucreze.
- Câți specialiști avem, de fapt?
- Foarte puțini. Statisticile spun că sunt înregistrați la Ordinul biologilor și biochimiștilor 12 biologi, biochimiști cu specialitatea de genetică. Iar medici cu specialitatea de genetică medicală sunt mai puțin de 100 în toată țara.
În această perioadă au apărut aceste noi mici laboratoare, conduse de DSP. Așa că se impun întrebările: cum lucrează, cine sunt, de fapt, cei care le coordonează?
- Nu sunt specialiști!
- Nu știm !
- Și atunci, ne putem îndoi în privința rezultatelor?
- În această perioadă funcțonează mai multe categorii de laboratoare. Inițial, au participat niște laboratoare mari de referință ale spitalelor de boli infecțioase Matei Balș și Victor Babeș, Institutul Cantacuzino. După care s-au alăturat laboratoarele unor spitale private...
- Apoi însă, au apărut, precum ciupercile, peste noapte, aceste laboratoare ale DSP...
- Unele s-ar putea să meargă bine, altele s-ar putea să meargă foarte poticnit.
- Adică, nu-i exclus ca rezultatele multor testări să fie...
- Îndoielnice. Nu-i exclus. Orice se poate. Pentru că aceste laboratoare nu au fost validate. Nu au experiență. Și, evident, că apar niște semne de întrebare. Rezultatele îndoielnice apar unde? La cazurile dificile. Atunci când ai un pacient cu viremie semnificativă, deci, cu o cantitate destul de consistentă de virus în secrețiile lui nazale și bucale, testarea e ușoară, detectezi virusul. Problema e la cazurile-limită, unde cantitatea de virus în secreții e scăzută și riscul de a greși e mare. Mai ales dacă nu ești experimentat în tehnicile moleculare. Cazurile critice apar atunci când, de exemplu, trebuie să declari vindecat un pacient. După două testări negative tu trebuie să-l externezi ca fiind vindecat. Și, poate, peste o săptămână el se internează din nou cu viremie mare. E posibil ca el să fi fost, de fapt, pozitiv la externare, dar tu nu ai reușit să detectezi acea cantitate de virus. Și, practic, infecția în organismul lui a recidivat.
- Ce ne puteți spune despre tipurile de teste folosite la noi?
- Ar trebui să iasă măcar o dată pe săptămânănă vreun funcționar al Ministerului Sănătății sau al Institutului de Sănătate Publică și să ne spună: ce tipuri de teste s-au achiziționat, dacă le folosesc și alte țări, ce rezultate au avut, câte din kiturile cumpărate au fost de bună calitate, câte au fost nefericite? În vijelia asta fiecare a cumpărat ce a găsit, dar asta nu înseamnă că nu trebuie să fim transparenți și să spunem: „Am luat și lucruri bune și mai puțin bune cu care nu putem să ne facem treaba!”. Trebuie să vii public și să spui asta. Dar funcționarii tac. Și atunci, evident, că apar poveștile că achizițiile se fac pe prietenii etc.
- S-ar putea să nu fie povești.
- Nu știm. Încă așteptăm să iasă și să comunice funcționarii plătiți din banii publici.
- A mai fost și o traducere buclucașă cu privire la modalitatea de transportare a probelor...
- De la OMS au venit niște protocoale de prelevare a eșantioanelor biologice pentru analiza COVID. Conform lor, țesuturile se pun într-un mediu, în engleză scria „salt solution” și Ministerul Sănătății a transmis o traducere greșită, comunicând în teritoriu că țesuturile se transportă în „ser fiziologic”.
- În cazul ăsta, proba se alterează, nu?
- Se poate altera. Depinde de timpul în care țesuturile au stat în acest mediu nefericit.
- În această perioadă, am tot fost martorii unor acțiuni ale ISU... Pe lânga spitalele mobile, a existat și un tir...
- O morgă mobilă pentru catastrofe din dotarea ISU... N-a fost prezentă în această perioadă în curtea INML Mina Minovici din București, fiindcă în toamna lui 2019, când s-a făcut simularea de cutremur, transportorul cu morga mobilă nu a putut intra în curtea institutului, pentru că porțile de metal erau prea înguste...
- Și nu s-a făcut nimic pentru a remedia această poveste?
- Nu. Dacă ne lovea vreun val de decese ca-n Italia, am fi avut nevoie de acest tip de morgă mobilă.
- Dincolo de această paranteză, care ar fi concluzia?
- Institutul Național de Medicină Legală ar fi trebuit să se implice mai mult în situația legată de COVID. Începând de la nivelul autopsiilor și până la testarea genetică propriu-zisă, care nu a fost inițiată.
Institutul nu a făcut eforturi pentru a crea propria unitate de diagnostic COVID, deși avea și personal, și echipament încă din momentul zero al declanșării pandemiei. Aici e un minus.
Nu s-a văzut rolul de lider al rețelei naționale. Rolul unei biobănci ar fi fost foarte important pentru integrarea noastră în comunitatea științifică internațională. S-a acceptat cu pasivitate lipsa autopsiilor în scop științific în spitale. Alt minus. Iar în privința testărilor în această pandemie, poate că ar trebui să gândească decidenții noștri din Ministerul Sănătății la un sistem de evaluare al laboratoarelor implicate.
