x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Special Interviuri Doctor britanic fascinat de România şi de specialiştii români

Doctor britanic fascinat de România şi de specialiştii români

de Diana Scarlat    |    01 Apr 2017   •   12:30
 Doctor britanic fascinat de România şi de specialiştii români

Dr. Peter Jenner, specialist renumit pe plan mondial în domeniul diagnosticării timpurii şi prevenirii Parkinsonului şi a altor afecţiuni neurologice, a declarat că este fascinat de România şi de specialiştii extraordinari pe care i-a întâlnit în ţara noastră. Prezent în aceste zile la cea de-a şasea ediţie a Cursului Internaţional dedicat tulburărilor comportamentului motor “Movement Disorders Teaching Course”, la Poiana Braşov, specialistul britanic a declarat că este foarte încântat de felul în care se face cercetare ştiinţifică în România şi de nivelul de pregătire al specialiştilor români.

 

„Nu am fost în România până acum patru ani. Aveam o impresie despre România, bazată pe românii pe care-i întâlnisem în Marea Britanie. Când am ajuns aici am fost extrem, extrem de surprins de absolut tot ce am văzut în România. Efectiv, m-a pocnit în faţă o realitate pe care am descoperit-o aici. Atunci am înţeles de ce Prinţul Charles îşi petrece atât de mult timp în această ţară”, a declarat doctorul britanic. „De altfel, Prinţul Charles e aici, în România, chiar acum, dar sigur nu m-au urmărit”, a glumit specialistul. Acesta a mai spus că este foarte încântat şi de faptul că în România sunt foarte multe femei specializate în tratarea maladiei Parkinson, în timp ce în Marea Britanie sunt mai mulţi specialişti bărbaţi, şi că nu se aştepta să întâlnească o astfel de preocupare majoritar feminină într-o ţară ca a noastră. De asemenea, doctorul din Marea Britanie a precizat că este fascinat de calitatea excepţională a studiilor din ţara noastrtă şi mai ales de acest curs care a ajuns la cea de-a şasea ediţie şi la care a ales  să participe în continuare, după prima vizită în ţara noastră, de acum patru ani.

 

„M-a impresionat calitatea studiiilor de neurologie aici, în România. Am fost surprins şi de nivelul de educaţie în general, dar şi de acest curs. Am văzut cât de entuziaşti sunt oamenii care participă la acest curs şi cu ce plăcere vin să afle cât mai multe informaţii. Sunt oameni care fac douăsprezece ore pe drum pentru a ajunge aici, pentru a participa la acest curs care este unul excelent. Suntpeste 300 de speccialişti aici şi cred că este un exemplu extraordinar pentru educaţia în neurologie din întreaga lume”, a mai spus dr. Peter Jenner.

Peste 300 de participanţi, medici primari sau rezidenţi, 20 de speakeri de talie mondială din ţări precum Germania, Israel, Suedia,Olanda, UK, Slovacia, Italia şi România participă, în perioada 31 martie-1 aprilie, la Poiana Braşov, la cea de-a şasea ediţii a Cursului Internaţional dedicat tulburărilor comportamentului motor “Movement Disorders Teaching Course”. Specialiștii participă la dezbateri pe tema unor soluţii inovatoare de diagnostic şi tratament în maladia Parkinson. Evenimentul este organizat de Societatea pentru Studiul Neuroprotecţiei şi Neuroplasticităţii (SSNN) şi Societatea de Neurologie din România.

Boala Parkinson afectează astăzi aproximativ 6,5 milioane de persoane în întreaga lume, 1,5 milioane fiind europeni. În România, aproximativ 73.000 de persoane diagnosticate cu această afecțiune foarte gravă așteaptă noile descoperiri ale specialiștilor, pentru tratarea bolii. Estimările nu sunt deloc optimiste, specialiștii așteptându-se la o dublare a numărului persoanelor afectate de Parkinson până în 2030. Datele sunt alarmante atât pentru societatea civilă, cât şi pentru comunitatea ştiinţifică medicală.

 

×