Dorel Vișan: România, deșteaptă-te!

- Florian Saiu: România, încotro, stimate domnule Dorel Vișan? 

- Dorel Vișan: Drumul României este foarte bun, numai că este invers. Adică, dinspre lumină spre întuneric, de la apus spre răsărit. Aici este necazul. Cărarea aceea despre care vorbea Iisus am pierdut-o demult. Poporul ăsta al nostru român este un popor minunat, dar un popor format la mijlocul a două culturi diferite, două forme de educație, între slavi și occidentali, fără să aparținem niciuneia din aceste civilizații. Noi ne-am păstrat felul de a fi și nu ni-l vom schimba niciodată. Ceea ce a spus Eminescu acum două secole este valabil și astăzi. Românii judecă cu inima, nu cu mintea. Dacă am face pictograma neamului românesc, ar arăta așa: o oaie în față, turma, doi câini, stânga și dreapta, și-un cioban cu bâta în spate. Ne place, nu ne place, de la Burebista și până la Nicolae Ceaușescu, când acest cioban a stat cu bâta în spatele nostru, neamul a propășit. Astăzi noi nu mai avem ciobani, turma este lăsată de izbeliște. I-au mai furat și pășunile. Aceasta-i tragedia neamului românesc.

- O turmă fără păstor, așadar, fără lider...

- Repede suntem acuzați de naționalism, pentru că noi, românii, suntem în general naționaliști, dar naționalismul este înțeles greșit astăzi. Nicolae Iorga spunea că naționalismul este sentimentul cel mai firesc, cel mai nobil și deopotrivă datoria fundamentală a unui nativ care se revendică de la o națiune. Deci naționalismul presupune prețuirea și iubirea propriei națiuni cu întreaga ei zestre istorică, cu munca și cu împlinirile ei. Eh, în ultimii treizeci de ani, noi n-am mai cultivat naționalismul ca sentiment și datorie în cultul muncii, cinstei și demnității.

Despre demnitate

- Mai ales al demnității.

- Demnitatea unui neam se face prin prezența valorilor și a celor care reprezintă neamul înăuntrul și în afara țării. Am ajuns ca acești reprezentanți - cei de astăzi - să nu mai aibă pregătirea necesară, nici intelectuală, nici morală și nici patriotică. Noi am strigat după libertate, dar nu știm că libertatea are la capăt sclavia. 

- Mai exact?

- Prezența răului sau intrarea răului în lume se face prin oamenii liberi care nu înțeleg libertatea. În 30 de ani am distrus toate fundațiile care întrețin sănătatea unei nații. În primul rând, educația, în al doilea rând, sănătatea, cultura și istoria. Aici este drumul spre pieirea noastră. Mereu am căutat o poartă unde să plătim peșcheșul.

Punctul critic

- Unde-l achităm astăzi?

- Acum îl plătim în Apus, altădată l-am plătit în Răsărit. Aici este ceea ce mă frământă și mă doare pe mine. Domnule, orice lucru care se perimează, se distruge are un punct critic. Națiunea română și România sunt deja în acel punct critic. După acest punct, nu-și vor mai putea reveni. În orice domeniu, noi am desființat examenele, or, școala adevărată prin asta trăia, prin concurență, printr-o relație academică între profesor și elevi/studenți. În China, de pildă, se practică învățământul (pre)luat de la noi, cu o seriozitate în timpul bacalaureatului… Reduc și circulația pentru a nu-i deranja pe elevi în timpul studiului. Într-o facultate sunt și trei sute de candidați pe un loc. La noi nu mai e această selecție. Intră cine vrea și-și cumpără diploma. Acesta este adevărul despre România, multora nu le place, pentru că în România sunt oameni care trăiesc foarte bine. Pentru aceștia, toată povestea lui Iisus este o vorbă goală, pentru că ei nu știu că Iisus a venit exact pentru răul din care-și trag ei binele. Suntem pe cale de a ne distruge credința. Am și făcut primii pași. N-am fost de acord cu familia așa cum a lăsat-o Dumnezeu și încet-încet ne aliniem la rătăcirile care se manifestă astăzi în lume. 

- Atunci, înseamnă că toată lumea-i pe o cale greșită, nu?

- Cred că toată lumea trăiește sfârșitul civilizației, care nu va mai dura mult. O altă mare greșeală: ne părăsim limba. Peste 300.000 de copii nu mai vorbesc limba română. „Vorbim și limba noastră în altă limbă” - cum spunea Păunescu. Într-o poezie care se numește „Sunt naționalist”, Grigore Vieru zicea așa: „Îmi iubesc mama (e un păcat?).../ Graiul mi-i sfânt/ În viața mea/ el nu este un simplu turist,/ E chiar Patria/ Într-un cuvânt,/ Sunt na-ți-o-na-list!”. Asta este, suntem bolnavi de o boală a spiritului. Eminescu spunea că Decebal a fost blestemat să ne împrăștiem în lume și iată că în curând, dacă mergem tot așa, vom fi români de pretutindeni. Aproape totul ni s-a răpit, aproape totul ni s-a răpit. Ce să ne mai ia?

Înapoi la ciobanul cu bâta

- Nu mai avem modele…

- Nu mai avem modele pentru că am distrus valorile. Am distrus bogății, limbă, tradiții, tot am distrus.

- Dar ne putem reveni, nu?

- Ca să ne mai putem reveni, avem nevoie de ciobanul cu bâta, o mână forte, un om puternic sau legi puternice. Se zice că unde sunt multe legi sunt și mulți hoți...

- Gândiți că avem nevoie de un dictator?

- Din când în când, Dumnezeu ne-a dat niște oameni care au schimbat lucrurile prin gândirea și prin dragostea lor de neam. Nu mai avem acești oameni. Ori dacă-i avem i-am blocat la mantinelă. Atunci când cade o dictatură trage totul după ea și se instalează haosul. Ca să se revină la normalitate, nu se poate decât printr-o altă dictatură. O dictatură a inteligenței, a legii, a ordinii. Suntem însă departe de această dictatură.

„Ele fac cel mai mare rău țării”

- Avem în țară, în prezent, un astfel de om? Și inteligent, și iubitor de patrie, și echilibrat, unul căruia puterea să nu-i ia mințile?

- Nu știu dacă există, dar s-ar putea face un guvern din oameni competenți. Cu o singură condiție: să se suspende partidele politice! Ele fac cel mai mare rău țării.

- S-ar rupe echilibrul politic...

- În filosofia chineză, un mare gânditor zicea așa: „Angajatul care în loc să se ocupe de problemele funcției, se ocupă de problemele lui personale face ticăloșia supremă. Eh, țara asta a noastră e sufocată de ticăloșia supremă. Aici este fundația răului. Noi am distrus omul, l-am transformat din scop în instrument. Omul, dacă este scop, devine personalitate; dacă este instrument, rămâne persoană și îndeplinește funcția de forță de producție. Atât. Distrugând învățământul, ne-am distrus generații întregi care greu se vor reface și pe care nu le vom mai putea canaliza pe calea cea bună.

Despre umilință

- Ce-i doriți României, stimate domn?

- Știi ce-i doresc eu României? Să se deștepte, dar tare mă tem că-i atât de adormită încât nu se mai poate deștepta. Românul trebuie să se bată pentru familie și pentru credință, nu pentru globalism și diversitate, abstracțiuni care reprezintă chiar o amenințare la adresa suveranității și independenței, a identității noastre. Noi, practic, ne-am pierdut suveranitatea. Acum se tot vorbește că austriecii ne-au umilit: nu ne-au umilit, ne-au desființat! Și-atunci, toate îndemnurile la diplomație sunt vorbe goale, pentru că în spatele lor se ascund cei vinovați… Ne-am tot ascuns în spatele versurilor: „Capul ce se pleacă paloșul nu-l taie”. Dar pe următoarele nu le-am mai citit: „Dar cu umilință lanțu-l înconvoaie”.

Actor, poet, eseist

Dorel Vişan (născut la Tăuşeni, judeţul Cluj) este absolvent al Institutului de Artă Teatrală şi Cinematografică „I. L. Caragiale” din Bucureşti (1965);

Doctor în Arte - domeniul Teatru; 50 de roluri în teatru şi peste 65 de roluri în film; Nominalizare pentru Premiul Academiei Europene de Film pentru cel mai bun actor (rolul Iacob) la Festivalul Internaţional de Film de la Berlin, noiembrie 1988; Premiul pentru interpretare masculină (Senatorul melcilor), a XVII-a ediţie a Festivalului Filmului Mediteranean de la Montpellier, octombrie 1995; Premiul „Mileniu” - Hall of Fame, 1998; Ordinul Naţional „Serviciul Credincios” în grad de Cavaler - Preşedinţia României, 2002; Premiul Academiei Române pentru artele spectacolului „Aristizza Romanescu”, pentru întreaga creaţie teatrală şi cinematografică, 2006; Debut absolut în 1995, cu poezii, în revista Steaua. Volume: De vorbă cu Domnul (versuri, 1997); Vremea cireşelor amare (1998); Voi veni cu fluxul (1998), Păcate… (2000); Psalmi (2003); Cine-i păzeşte pe paznici (2012); Salmos (traducere în limba spaniolă de Christian Tămaş, 2012); Psaumes (traducere în limba franceză de Christian Tămaş, 2013); Cântece pentru glas şi toacă (2017). Inclus în Poeţi clujeni contemporani (1997); Un pahar cu lumină. Poeţi contemporani clujeni (antologie bilingvă româno-maghiară, 2005). 

››› Vezi galeria foto ‹‹‹

O legendă a micului ecran

Filmul de debut al lui Dorel Vișan a fost „Păcală” (1974). Au urmat pelicule ca „Trecătoarele iubiri” (1974), „Tănase Scatiu” (1976), „Mânia” (1977), „Iarba verde de acasă” (1977), „Între oglinzi paralele” (1978), „Gustul şi culoarea fericirii” (1978), „Drumuri în cumpănă” (1978), „Întoarcerea lui Vodă Lăpuşneanu” (1979), „Înainte de tăcere” (1979), „Bietul Ioanide” (1979), „Rug și flacără” (1980), „Mireasa din tren” (1980), „O lacrimă de fată” (1980), „Casa dintre câmpuri” (1980), „Bună seara, Irina” (1980), „Semnul șarpelui” (1981), „Probleme personale” (1981), „Castelul din Carpaţi” (1981), „Baloane de curcubeu” (1982), „Năpasta” (1982), „Femeia din Ursa Mare” (1982), „Faleze de nisip” (1983), „Lovind o pasăre de pradă” (1984), „Eroii nu au vârstă” (1984), „Domnişoara Aurica” (1985), „Furtună în Pacific” (1985), „Sezonul pescăruşilor” (1985), „Declaraţie de dragoste” (1985), „Pădureanca” (1987), „Moromeţii” (1987), „Iacob” (1988), „Un bulgăre de humă” (1989), „Undeva în Est” (1991), „Drumul câinilor” (1991), „Rămânerea” (1992), „Balanţa” (1992), „Vulpe - vânător” (1993), „Cel mai iubit dintre pământeni” (1993), „Senatorul melcilor” (1995), „Ultima gară” (1998), „Fii cu ochii pe fericire” (1999), „Torniamo a casa” (1999), „Zapping” (2000), „Manipularea” (2000), „Valsul lebedelor” (2002), „Turnul din Pisa” (2002), „Occident” (2002), „Noro” (2002), „Magnatul” (2004), „Sindromul Timişoara - Manipularea” (2004), „Dallas Pashamende” (2005), „Sistemul nervos” (2005), „Ticăloşii” (2007), „Gala” (2007), „Inimă de țigan” (2007), „The Dot Man” (2007), „Dincolo de America” (2008), „Cocoşul decapitat” (2008), „Despre oameni și melci” (2012), „Ana” (2014), „Doar cu buletinul la Paris” (2015), „Scurtcircuit” (2017).

Noi am strigat după libertate, dar nu știm că libertatea are la capăt sclavia”, Dorel Vișan

În 30 de ani am distrus toate fundațiile care întrețin sănătatea unei nații. În primul rând, educația, în al doilea rând, sănătatea, cultura și istoria”, Dorel Vișan

Mereu am căutat o poartă unde să plătim peșcheșul”, Dorel Vișan